Despre degradarea discursurilor politice. La ei si la noi

Un review la ‘The Anti-Intellectual Presidency: The Decline of Presidential Rhetoric from George Washington to George W. Bush’, publicat de ‘First Things’, cuprinde cateva constatari interesante cu privire la discursurile presedintilor SUA, scrie Iulian Comanescu, pe blogul lui.

Ervin T. Lim, autorul volumului, spune, printre altele, urmatoarele:

• lungimea propozitiilor a scazut, la fel ca si nivelul lexicului folosit
• rutina ‘fraza cheie, punchy, care cauta aplauze’ a aparut in administratia Nixon
• logosul (argumentatia logica), unul din cei trei constituenti ai retoricii, dupa Artistotel, alaturi de pathos (emotie) si ethos (credibilitate), a fost eclipsat in discursurile prezidentiale. Bush ‘W’ accentua pathos-ul, care se obtine, nebanal, si prin platitudini in retorica politica
• un sincron TV (declaratie) masura in medie 42 de secunde pe vremea lui Nixon si a scazut catre 8 secunde in 2000 (pe televiziunile americane)
• pasajele explicative din discursurile lui Woodrow Wilson si Franklin Delano Roosevelt nu se mai regasesc in speech-urile de azi
• oratoria lasa loc stilului/strategiei conversational(e), la Bill Clinton de pilda.

Desigur ca modul cum vorbesc presedintii SUA spune ceva si despre felul cum se intampla/spun lucrurile in politica romaneasca. Totusi, nu trebuie sa ne grabim sa constatam similitudinea perfecta, fiindca diferentele sunt poate mai importante decat directia in care merge lumea:

• traditia marelui discurs politic romanesc a cam fost intrerupta pe vremea lui Duca si a lui Iorga
• liderii politici de azi sunt mai curand ceausisti, vrand-nevrand, atunci cand cultiva expunerile caracterizate prin platitudine exhaustiva, pe baza unor aproximatii programatice. Predomina, cum spuneam si altadata, discursul ‘institutional’, pe puncte, care tinde sa epuizeze ‘administrativ’ o anumita problema
• se adauga strategii polemice in acelasi timp criptice si dezgustatoare pentru macar o parte a electoratului, de la maneaua ‘Ei cu ei’ la paharele de apa varsate in capul oponentului pe B1TV, si ele ‘figuri de stil’ intr-o retorica vizuala, a unei epoci in care gestul concret conteza mai mult decat cuvantul
• atunci cand sunt familiar-monden-populisti, liderii romani sunt mai putin credibili decat Bill Clinton pe cand canta la saxofon sau Obama vorbind despre animalele de companie ale fetelor. De regula, accepta instigarea televiziunilor in directia sariturii peste cal, de la politicienii-femei frumoase care fac fitness, la barbatii care penduleaza intre biserica si meci, pentru ca sarbatorile religioase nu se prea suprapun cu derby-urile.

Avem ce face cu constatarile astea? Daca e sa o luam dupa Aristotel, astazi logosul nu prea exista in Romania, cel putin la nivelul programelor politice. Marile partide isi construiesc platformele cu cativa experti care nu vad padurea din cauza copacilor, sunt adesea prea incremeniti pe palierul administrativ al problemei pentru a veni cu viziuni de ansamblu revolutionare si propuneri politice in acelasi timp surprinzatoare si competente.

Si daca nu avem scheletul politic, despre ce vorbim? Despre dreptate si coruptie, egalitate sociala, dar fara corespondent programatic. In cazul fericit in care ideile politice valide (juste, aplicate si aplicabile) incep sa se precizeze in Romania, vom avea poate, peste 8 sau 12 ani, lideri care sa stie sa aseze un pathos (virtuti emotionale) peste acest logos, oarecum in continuarea a ceea ce a facut prin 2004-2005 Traian Basescu, in mod rudimentar fata de ideal, dar mult mai eficient decat oponentii sai politici.

Ethos-ul (capacitatea de persuasiune a vorbitorului) ramane deocamdata o consecinta a celor doua caracteristici, fiindca astazi nu exista decat oarecum la nivelul autoritatii desemnate: il credem pe X fiindca e premier, presedinte sau ministru.

Diferenta dintre politicienii romani si cei americani este, in ultima instanta, logosul: la ei, lipseste in discursuri, dar sta la baza formulelor rezumative care dau pathosul, chiar si atunci cand exista suspiciunea unor interese egoiste si intentii ascunse. La noi, abunda in discursurile ceausiste, ca ingredient retoric, dar lipseste din platforma partidelor.

Comenteaza pe Media lui Comanescu.