Despre o carte, o coperta de revista si lumea occidentala in general (de Alexandru Lazescu)

Lumea occidentala pare sa fie mai degraba in defensiva, tot mai putin dispusa sa-si apere principiile si valoriile, gata sa se autostigmatizeze pentru toate relele planetei. Va veti intreba, la prima vedere cu indreptatire, ce legatura ar putea fi intre un roman in curs de aparitie despre una dintre sotiile profetului Mahomed, „The Jewel of Medina”, o coperta si un amplu grupaj din saptaminalul german „Der Spiegel” si actuala criza financiara internationala? Ei bine, exista totusi un numitor comun.

El este definit in ultima instanta de raspunsul la o intrebare pe care o auzim repetata tot mai des in ultimul timp: va reusi civilizatia occidentala, construita pe valori ca democratie, toleranta si piata libera sa faca fata provocarilor la care este supusa in cascada in ultima vreme. Ilustrind articolul cu o Statuie a Libertatii gata sa se prabuseasca saptaminalul german este de parere ca asistam la sfirsitul arogantei americane.

„Criza bancara marcheaza terminarea dominatiei Statelor Unite asupra pietelor financiare si politicii mondiale iar americanii platesc acum pretul pentru mindria lor” decreta cu o prea putin disimulata satisfactie „Der Spiegel”. O retorica asemanatoare cu cea care putea fi auzita si in Parlamentul de la Berlin unde ministrul german de finante Peer Steinbrueck nu se multumea doar sa prezica faptul ca Statele Unite isi vor pierde statutul de super putere financiara globala, ci si tuna si fulgera impotriva „politicilor de piata libera de tip anglo-american”.

Articolul din „Der Spiegel” a stirnit un adevarat val de reactii. „Demonizarea Americii a devenit o practica generalizata in Europa. America e buna doar atunci cind aveti nevoie de noi, iar istoria a dovedit ca lucrul acesta s-a intimplat destul de des” scria un cititor de pe celalalt mal al Atlanticului care nota in final ca „exista si o parte buna a turbulentei din economia Statelor Unite: aceea ca ne permite sa ne descoperim ‘prietenii'”.

Realitatea este ca europenii au fost repede nevoiti sa renunte la tonul patronal adoptat in relatia cu Washingtonul. S-a dovedit ca Europa este cel putin la fel de vulnerabila din punctul de vedere al crizei financiare. Intre timp, dupa ce Banca Centrala din Olanda a fost nevoita sa cumpere pentru aproape 17 miliarde euro Fortis Nederland (inclusiv operatiunile ABN AMRO pe care aceasta le achizitionase cu un an in urma), guvernele din Franta, Belgia si Luxemburg au utilizat aceeasi formula pentru a salva de la faliment o alta banca, Dexia.

Iar in Germania se cauta cu febrilitate solutii pentru a salva de la prabusire Hypo Real Estate Holdings, ca pondere a doua banca imobiliara din tara, un plan estimat la cel putin 37 miliarde dolari. Pe de alta parte, intimplarile din ultima perioada au mai relevat incapacitatea Uniunii Europene de a raspunde prompt si unitar la acest gen de provocari majore. Un ziar olandez nota ironic ca in timp ce la Paris avea loc o reuniune de urgenta convocata de Nicolas Sarkozy pentru a discuta criza financiara intr-o formula de patrulater, Franta, Marea Britanie, Germania si Italia, la Bruxelles, Neelie Kroes, comisarul pentru competitie, anunta victorioasa ca a fost devoalat si pedepsit exemplar un „cartel al parafinei”.

Impactul financiar al actualei crize va fi fara indoiala unul extins si efectele nu vor trece peste noapte. Mai important este insa poate impactul psihologic. Tot mai multe voci, nu doar din afara lumii occidentale, ci chiar si din interiorul acesteia, pun in discutie, privind admirativ catre China si chiar catre Rusia, chiar viabilitatea sistemul economic bazat pe regulile pietii libere. Capitalismul a avut intotdeauna adversari ideologici, citeodata chiar fanatici.

De aceea nu sint surprinzatoare comentariile unor politicieni europeni critici aprinsi ai economiei liberale. Acest tip de retorica a ramas doar o bucata de vreme in surdina imediat dupa esecul sistemul comunist marcat simbolic de caderea zidului Berlinului. Numai ca adoptind o astfel de atitudine exista riscul de a arunca si copilul odata cu apa. Sigur ca e nevoie poate de noi abordari, de un alt sistem de reglementari, dar sa nu trebuie sa uitam ca economia de piata ale carei baze au fost puse de Adam Smith in 1776, anul in care a aparut „Bogatia Natiunilor”, a fost singura care a asigurat prosperitatea a sute de milioane de oameni, iar a o pune fundamental in discutie acum e o dovada de crasa miopie.

Dupa cum entuziasmul fata de China si cu atit mai putin Rusia afisat de cei care isi doresc cu ardoare prabusirea Americii ar trebui si el ponderat. Cum spune un proverb: „ai grija de ce iti doresti, s-ar putea sa se implineasca”. Cel putin in partea de est a Europei am avut „privilegiul” de a trai intr-o „lume sovietica”. In plus, Rusia e de fapt un gigant cu picioare de lut. Singura sursa reala a puterii sale, daca facem abstractie de armele nucleare, e imensul flux de bani adus in trezorerie de exportul de materii prime, in special petrol si gaze, la preturi care au explodat in ultimii ani.

In afara de „Gazprom” controlat de stat sau de „LukOil”, puteti mentiona macar o singura mare corporatie ruseasca care sa se fi impus pe piata internationala cu produse sau servicii competitive? Stim de Abramovici doar din cauza echipei de fotbal „Chelsea” si poate de alti citiva oligarhi care nu au facut nimic altceva decit sa exporte materii prime obtinute la preturi de nimic si sa cumpere cu banii obtinuti atit de usor proprietati pe Coasta de Azur sau la Londra.

Cit despre China, cum ar arata o lume dominata de Beijing, e o mare necunoscuta. Daca ne uitam insa la cele intimplate in Tibet si chiar la maniera in care China a organizat ultima Olimpiada am putea ghici unele lucruri. Vorbim totusi despre o tara in care, sigur, exista zgirie noi spectaculosi si autostrazi suspendate la Sanghai, dar si peste 700 milioane de tarani care traiesc cu mai putin de 1 dolar pe zi.

Sutele de miliarde de dolari au umplut visteria Chinei doar datorita faptului ca au existat corporatii occidentale si japoneze care au decis sa produca acolo si piete prospere care au absorbit produsele „made in China”. Altfel spus, miracolul chinzesc a fost posibil tocmai datorita sistemului de piata existent in lumea occidentala. Numai ca trecind toate lucrurile acestea in revista nu putem sa nu constatam ca lumea occidentala pare sa fie mai degraba in defensiva, tot mai putin dispusa sa-si apere principiile si valoriile, gata sa se autostigmatizeze pentru toate relele planetei.

Ajungem in acest punct si la cartea mentionata in debutul articolului. De teama unor represalii din partea extremistilor islamici, cea mai mare editura americana, Random House, care acum apartine concernului german Bertelsmann, a decis la mijlocul lunii august sa renunte sa o mai publice, desi platise deja un avans de 100.000 dolari autoarei romanului, Sherry Jones. Pina la urma s-a hotarit sa o faca o mica editura britanica care in urma cu citeva zile a inceput sa plateasca si pretul acestei decizii.

O bomba a explodat, din fericire fara a lasa victime, la sediul din Londra al acesteia. E doar un caz din multe altele in care santajul terorii functioneaza, dupa cum s-a vazut din decizia luata de Random House. De fapt e mai mult decit un caz. E un nou test pentru lumea occidentala in ansamblu. Un scriitor britanic, Kenan Malik, observa ca in cei 20 de ani care s-au scurs de la aparitia „Versetelor Satanice” scrise de Solomon Rushdie, obiceiul de a condamna la moarte, prin decretarea unei asa zise fatwa, pe oricine scrie sau face ceva considerat a fi ofensator pentru Islam s-a internationalizat.

Au fost retrase carti, au fost scoase din scena piese de teatru, galeriile de arta au cenzurat „lucrari cu probleme”, toate in numele unei asa numite „sensibilitati culturale”. Intr-un interviu acordat CNN, editorul cotidianului britanic „The Independent” recunoastea deschis ca s-a instaurat frica mai ales dupa cele intimplate in 2005 cu caricaturile aparute in presa daneza. In acest ritm, exista riscul ca la un moment dat sa se ajunga in Occident la o retinere de a pune in discutie chiar si lucruri care tin in general de „perspectiva islamica asupra lumii”.

Spre comparatie, nu s-a pus niciodata problema ca romanul lui Dan Brown, „Codul lui Da Vinci”, si filmul de mare succes cu Tom Hanks pe care l-a inspirat, sa fie interzise sau retrase din librarii sau cinematografe, desi volumul ataca chiar fundamentele credintei crestine si a stirnit, firesc, o multime de reactii critice. Problema e ca dogma multiculturalismului, pe de o parte, si teama de represalii, pe de alta, blocheaza in buna masura si discutiile serioase pe acest subiect si cu atit mai mult reactiile impotriva agresiunii in expansiune a fundamentalismului musulman.

Mai mult decit faptul in sine, avem aici o chestiune de atitudine. Si este una fundamentala pentru perspectivele de supravietuire pe termen lung a modelului de civilizatie occidental. Reactia sau mai degraba lipsa de reactie in fata unor evidente si tot mai dese agresiuni de sorginte islamica asupra libertatii de expresie, pe care, in teorie, cercurile intelectuale liberale o pretuiesc in mod deosebit, e doar un prim pas, e simptomul pentru o suferinta cronicizata care tine de directie si de vointa.

O buna parte din inteligenta din vestul Europei este genetic obsedata de anti-americanism si mai preocupata de dorinta ca Europa sa se distanteze de Statele Unite (directorul adjunct al unui important think tank din Franta imi spunea doar cu 3 saptamini in urma ca marea provocare a Europei este aceea de a reusi sa nu mai fie pusa la pachet cu Statele Unite atunci cind vine vorba despre lumea occidentala) mai degraba decit de ideea de a apara setul comun de valori care departe de a fi perfecte s-au dovedit, vorba lui Winston Churchill, cele mai putin proaste din cite au existat in istorie.

Ziarul de Iasi.