Despre tinerete, ca ingredient in reteta guvernamentala

Intrucat aud in stanga si in dreapta despre nobilele sperante care se agata de “guvernul tanar” – tineretea fiind in mod “evident” o valoare in sine- ma vad nevoit sa atac ultimul mare mit care le-a ramas romanilor dupa 1989. Ultimul pe care nu l-am facut zob pana acum – insa suntem pe cale sa reusim cu brio. Dupa ce am facut praf mitul tehnocratilor cu discursul despre cei 15.000 de specialisti, mitul guvernului indestructibil cu minerii ce plantau panselute la Palatul Victoria, mitul reinnoirii votand “schimbarea” in 1996, mitul performantei romanilor care revin din Occident prin candidatura catastrofala a Liei Roberts, mitul superioritatii “societatii civile” dupa ce aceasta s-a implicat pana in gat in politica, am ajuns, iata, si la mitul tineretii.

In lumea administratiei romanesti, asteptarea birocratului clasic fata de un tanar, mai ales unul scolit “afara” este ca, in general, nu cunoste legea. Prima linie de aparare este mereu “legea nu ne permite sa facem ceea ce spuneti dumneavoastra, prevede foarte clar la articolul x ca nu se poate”. Ori daca nu stii legea, esti pierdut. Covarsitoarea majoritate a tinerilor din administratie pe care i-am observant de-a lungul anilor se opresc aici, rusinati ca nu stiu ce prevede legea. Vestea buna pentru tineri este ca cu o munca de doar 10 ore pe zi timp de trei-patru saptmani pot sa se apuce ei sa incurce birocratii cu texte de lege. “Si spuneti ca asta prevede articolul x, nu este asa, vi-l citesc in integralitate. De altfel, articolul x la care faceti referire este completat de articolul y. Cum nu stiti? Pai sa vi-l citesc….spune exact ceea ce propunem noi.” Abia dupa aceasta prima linie de aparare, tanarului i se vine cu un alt argument “imbatabil”: nu gasim resursa bugetara. Abia dupa amenitari ca se taie “de la cheltuieli material daca altfel nu se poate” se poate trece la a treia etapa. Etapa asta se cheama “juridicul se opune”. Am facut zeci de drumuri in Ministerul de Finante intre juridic si departamentele de linie pentru aducerea unei propuneri la acelasi numitor comun, am auzit toate scuzele de sub soare, le stiu pe dinafara. Excedem prevederilor legale, modificarea presupune legislatie organica,nu ne incadram in paragrafele scrise in legea bugetului, nu ne inscriem in descrierea facuta pentru abilitarea Guvernului de a emite Ordonante pe perioada vacantei parlamentare, prevederea se opune prevederilor Codului Civil, avem legislatie europeana care interzice clar, etc., etc. Tanarul nostru demnitar nu are alta alternativa decat a studia, el si consilierii lui, mai mult decat birocratul care invarte legislatia pe degete de zeci de ani – jumatate fiind scrisa chiar de el, de-a lungul anilor. Cunostiintele acumulate studiind timp de luni de zile fiecare modificare pe un text de lege, fiecare nuanta, sunt aproape imbatabile.

Exemplu de interactiune, dupa decizia asupra componentei cabinetului. Tanarul ministru Bogdan Dragoi (31 de ani) ii va deveni sef si va trebui sa il mustruluiasca sever pe secretarul de stat pe buget Gheorghe Gherghina (56 de ani), cel supranumit “tatal bugetelor”, functionar in Ministerul de Finante – tineti-va bine!- din 1987. Ba mai mult, tanarul premier Ungureanu (43 de ani) va trebui sa il instructeze pe acelasi domn, fara a avea in spate nici o cunostiinta economica, pentru a cheltui conform prioritatilor pe care le vede in mandatul sau, conform viziunii proprii de Prim Ministru. Unde se gaseste in noul guvern vreun consilier, alt functionar sau alt ministru care sa se ia la tranta si sa castige cu simpaticul domn Gherghina, cel care, impartial ca tot romanul, a fost si secretarul de stat pe buget in Guvernul Nastase, si in Guvernul Boc si va fi si in Guvernul Ungureanu si probabil si in cel care va veni dupa aceea? Nu spun cu rautate, am interactionat profesional cu cei trei demnitari – de departe insa cel mai impresionant profesional este secretarul de stat. Actiunea de a-i pune pe ceilalti doi ca sefi deasupra lui este pur si simplu o gluma buna pentru oricine stie, macar in linii mari, cum functioneaza Ministerul de Finante. Tot o gluma buna ar fi o eventuala intalnire Premier – Ministru de finante – Guvernator BNR. Teoretic, acesti trei demnitari ar trebui sa aiba o anvergura aproximativ egala si un raport echilibrat intre ei si fata de delegatia Fondului Monetar, de pilda. Altfel spus, cum va putea noul premier sa ii vorbeasca sefului BNR despre deficite bugetare, echilibre macroeconomice si politica fiscala? Cum va putea Ministrul de Finante sa vorbeasca de la egal la egal cu Isarescu, dupa ce a fost consilierul unui fost consilier de-al lui, pe nume Sebastian Vladescu?

Mecanismul de care povestesc se repeta in toate ministerele. La Ministerul Economiei Andreea Vass, daca ar fi acceptat nominalizarea, ar fi avut de a face cu generali cu multe stele in reteaua externa de reprezentare a Romaniei, aceasi in ultimii 25 de ani. Claudia Boghevici vine in minister de la Arad ca al patrulea ministru in ultimele 10 luni si va trebui sa reprezinte credibilitate in fata milioanelor de pensionari, despre a caror pensii va incepe a vorbi de saptamana viitoare. Fostul sef serviciu de la Electrica Zalau, promovat apoi pana la nivelul de inginer serviciu exploatare Zalau in 2008, la ai sai 37 de ani, a ajuns Ministru al Economiei, dupa un scurt traseu politic. Va gestiona o valoare de peste 10 miliarde de euro. Ii va fi teoretic sef unui Constantin Roibu(59 de ani), director de peste 20 de ani la Oltchim, o firma detinuta de Ministerul Economiei. Exemplele pot continua la infinit. Sa ne amintim doar, la o alta scara, ce s-a intamplat cu tanarul Silviu Vaduva, plantat sef la Vama Bucuresti de catre Sorin Blejnar- a rezistat o singura zi. Presiunea mediatica asupra cabinetului va fi de zece ori mai mare decat cea atintita asupra tanarului fost sef de la Vama Bucuresti.

Pot sa intaresc cu doua anecdote personale experienta prin care vor trece tinerii demnitari – o vor putea gestiona, dar trebuie sa fie foarte fermi si profesionisti in acelasi timp.“Ah, uite vine tineretea”, ma gratula intr-o zi, aparent mega-politicos, insa de fapt subversiv-ironic, un director cu tample albe de la Palatul Victoria, vrand sa se dea cocos intr-un card de birocrati, pe hol. Eu, un “pusti” de 23 de ani, venit de la Londra, numit de o saptamana consilierul premierului. “Domnu’ ….Director (pauza pentru efect), numele meu este Razvan Orasanu” – ii strang mana intr-o inclestare atat de crancena cat mi-au permis la maximum muschii de la mana – si plec mai departe. Interactiunile cu directorul respectiv nu au revenit la cote normale decat in clipa in care am disecat un act normativ,tot cu public, dupa o seara si o jumatate de noapte in care petrecusem 6 ore studiindu-l pe toate partile, cu toata legislatia la care se referea si cea pe care o modifica. Doar dupa ce i-am povestit despre necorelarile intre articolul 23 paragraful 2 al legii si articolul 2 , paragraful 5, dupa alte multe observatii la sange, plus o contradictie pe un paragraf al unei legi adiacente , in care am scos textul pe care domnii nu aveau cum sa stie ca il am la mine – era plasat strategic sub o mapa supradimensionata – abia dupa toate astea am obtinut mereu dupa aceea un “oooh, sa traiti domnu’ Orasanu”.

O alta patanie, cam la o luna si ceva dupa numirea in functia de consilier de stat pe probleme economice, Ministerul de Finante. Premierul urma sa aprobe bugetul peste doua zile, insa dragutii functionari nu dadusera spre Cancelaria Premierului nici o copie, pentru a putea fi studiata. Stiam ca e inutil sa sun – scuza ar fi fost aceeasi din ultimele doua saptamani – “se lucreaza domnu’ consilier, nu avem variant finala sa o dam”. Mereu, asudati, urma sa vad in urmatorii ani aceeasi oameni cenusii sosind direct cu stivele de trei sute si ceva de pagini pe ultima suta de metri, scuzandu-se in rafale, intr-un tir neintrerupt: “Varugamsanescuzatidomnuconsilieracumaamterminatcesafacem, merglucrurileincet”. Stilul de vorbit fara pauza, pentru a nu putea fi intrerupt si contrazis, l-am deprins mult mai tarziu, muncind in administratie. Dar in acea zi, plin de elan tineresc , am mers furtuna la Ministerul de Finante. Un om cenusiu, directorul de sinteze bugetare graieste mustacind, amuzat de elanul meu revolutionar, dar incercand totusi sa ramana serios: “Domnule Consilier, in experienta mea de 34 de ani in Ministerul de Finante, nu veti putea obtine bugetul astazi.” “Domnule director, in experienta mea care nu stiu daca este de 34 de zile la Cancelaria Primului Ministru va asigur ca daca nu primesc acest buget in maximum o ora, am sa propun personal premierului destituirea dumneavoastra urgenta din functie. Nu e normal ca un prim-ministru sa vada bugetul in orb si, fara o pregatire prealabila, sa il si treaca de guvern in aceeasi zi.” Dupa 45 de minute in care nu m-am miscat de pe loc si venirea secretarului de stat, cu care am avut un taraboi similar, am primit intr-un final materialul. Evident, nu fusese terminat in ultimele 45 de minute.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro