Sari direct la conținut

Deveselu: Vărul primarului care a murit înainte de alegerile din septembrie a câștigat localele în fața fiului acestuia

HotNews.ro
Alegeri 2021, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia
Alegeri 2021, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Candidatul PSD la funcţia de primar al comunei Deveselu, Nicolae Dobre, viceprimarul localităţii, a câştigat alegerile parţiale obţinând peste 50% din voturile valabil exprimate, potrivit rezultatelor afişate de Autoritatea Electorală Permanentă, citate de Agerpres. Potrivit Digi24, Dobre este vărul fostului primar, Ion Aliman, care a câștigat alegerile din septembrie deși murise cu câteva zile înainte de scrutin.

Dobre a obţinut 924 de voturi, însemnând 50,54% din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul al doilea s-a clasat candidatul liberal, Marius Iulian Aliman, fiul fostului primar, care a obţinut 812 voturi (44,42%).

Candidatul de pe locul al treilea este Gabriel Branişte (AUR), care a obţinut 119 voturi. Ceilalţi patru candidaţi au obţinut mai puţin de 50 de voturi: Dorel Gorcea (independent) – 20 de voturi, Luminiţa Cepan (USR) – 12, Ana Sorin Marius (PMP) – 8 voturi, Constanţa Mirela Motrici (Partidul Neamul Românesc) – 3.

Duminică seara, după aflarea rezultatelor, câştigătorul alegerilor de la Deveselu, Nicolae Dobre, a transmis mulţumiri susţinătorilor într-un mesaj postat pe Facebook, afirmând că este o victorie „care va fi transpusă în proiecte importante pentru deveseleni”.

„Rezultatul de astăzi este victoria noastră, o victorie care va fi transpusă în proiecte importante pentru deveseleni. Împreună am demonstrat că forţa noastră constă în solidaritate, formând o echipă imbatabilă pentru comuna noastră. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, voi rămâne acelaşi om, fidel dialogului şi echilibrului, care v-a determinat să-mi acordaţi votul de încredere. De mâine, ne apucăm de treabă, astfel încât planul de guvernare local să fie pus în practică, aşa cum am promis”, a transmis Nicolae Dobre.

În comuna Deveselu au avut loc alegeri parţiale pentru funcţia de primar, după ce în septembrie 2020 alegătorii din localitate l-au votat pe Ion Aliman, care decedase cu câteva zile înainte de scrutin. Primarul decedat al comunei Deveselu, Ion Aliman, a fost votat atunci de 63,9% dintre alegătorii prezenţi la urne, adică de 1.057 de persoane.

Din septembrie şi până în prezent, atribuţiile primarului a fost îndeplinite de către viceprimar. În comuna Desevelu sunt 2.598 de alegători şi trei secţii de votare.

Referințe:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro