Sari direct la conținut

Dezertarea lui Mihai Stanisoara a inflamat lupta interna din PDL. Adversarii il acuza pe Vasile Blaga de blat cu PNL / Tabara Blaga acrediteaza dezertari in masa dupa Conventie   

HotNews.ro

In contextul in care PDL se pregateste de alegerea unei noi conduceri pe 23 martie, plecarea lui Mihai Stanisoara la PNL ascute lupta intre taberele Blaga, Udrea si Macovei. Pe de o parte, sustinatorii lui Vasile Blaga il acuza pe Mihai Stanisoara de oportunism si pun dezertarea acestuia in contextul prieteniei cu Sorin Frunzaverde. Adversarii actualului presedinte PDL incearca sa acredizeze ideea ca Vasile Blaga nu este strain de cooptarea lui Stanisoara in PNL. Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro ca in prezent in PDL se poarta un razboi al declaratiilor si al dezinformarilor care poate duce la ruperea partidului dupa Conventie.

Ce scenarii se fac in legatura cu viitorul PDL

Plecarea lui Mihai Stanisoara i-a luat prin surprindere pe democrat – liberali, in contextul in care oficial si neoficial s-a vorbit in ultimele saptamani de o posibila motiune a lui Stanisoara la sefia PDL. Totodata, in interiorul partidului, acesta era cunoscut ca sustinator al Elenei Udrea.

In PDL se poarta un razboi al declaratiilor si al dezinformarilor care poate duce la ruperea partidului dupa Conventie. In urmatoarea perioada batalia se va duce la nivel declarativ si vor fi multe atacuri intre taberele celor trei candidati”, au explicat pentru Hotnews.ro surse politice.

Dezertarea lui Stanisoara a declansat in interiorul PDL atacuri dure intre taberele Blaga – Udrea – Macovei. Adversarii lui Blaga acrediteaza ideea ca Vasile Blaga nu este strain de plecarea lui Stanisoara din partid, sustinand ca actualul presedinte vrea sa vanda partidul liberalilor.

Adrian Papahagi pe Facebook: „Inca un locotenent al lui Blaga a defectat la PNL. Planul pare stabilit: crearea puntilor cu PNL; castigarea PDL de catre blatisti; ruperea de Basescu si eliminarea reformistilor; fuziunea sau alianta cu PNL; intrarea PNL in PPE; o noua suspendare sau nu; guvernarea blatistilor in termenii varanului (castrarea justitiei, discurs antieuropean, restauratia mafiei de tranzitie, orientare moscovita)”.

Elena Basescu pe Twiter: „Din ciclul „Unificatorul”: azi domnul Vasile Blaga ramane si fara prim-vicele pe care l-a impus in fruntea PDL”.

Cristian Preda: „Aceasta plecare arata lipsa de autoritate a presedintelui Blaga. Presedintele Blaga a insistat sa-l numeasca pe Stanisoara liderul deputatilor si plecarea acestuia nu face decat sa arate cat de slaba este autoritatea pe care Blaga o exercita asupra partidului. Si, din nefericire, sunt posibile si alte plecari” (Agerpres)

Reamintim ca, in acest moment, cu cele mai bune sanse pentru castigarea presedintiei PDL este cotat Vasile Blaga, pe motiunea acestuia fiind semnaturile a 29 de lideri de organizatii, in timp ce Elena Udrea este sustinuta de aproximativ 15 organizatii.

In interiorul PDL se vorbeste despre o rupere a partidului dupa Conventia din 23 martie. Sursele Hotnews.ro sustin ca in cazul in care Elena Udrea va pierde sefia PDL, se acrediteaza ideea ca aceasta va parasi partidul impreuna cu sustinatorii sai si fie vor infiinta un nou partid, fie se vor inscrie in Forta Civica care il are ca lider pe Mihai Razvan Ungureanu.

De altfel, Radu Berceanu, cunoscut apropiat al lui Vasile Blaga, este de parare ca demisia lui Mihai Stanisoara este doar inceputul si ca dupa Conventia din 23 martie vor mai fi si alte dezertari.

Radu Berceanu:„In perioade de astea, ies gunoaiele la suprafata. Sunt convins ca vor mai si altii care se vor inghesui sa paraseasca opozitia. Probabil Stanisoara s-a gandit ca dupa Conventie vor mai fi si altii care vor parasi partidul si vrut sa iasa in evidenta. Opozitia nu prieste oportunistilor. Asta va fi un lucru foarte bun pentru partid pentru ca se va curata de gunoaie” (Hotnews.ro)

Sulfina Barbu: „Din pacate, in momentul in care partidul este in opozitie, se vede exact cine este alaturi de acest partid. Consider ca Mihai Stanisoara este un alt oportunist, ca si cei care au plecat pana acum si sunt convinsa ca PDL va supravietui fara Mihai Stanisoara si fara cei care vor decide sa plece la putere. Regret ca lasa in urma o organizatie slabita, organizatia de Mehedinti, dar sunt oameni in aceasta organizatie care vor reconstrui ce a stricat domnul Stanisoara” (Mediafax).

Cezar Preda: „Este pur si simplu fara comentarii! Un om care a beneficiat din partea PDL de toate functiile posibile, inclusiv ministru, sef de comisie, lider de grup, are o asemenea atitudine! Nu se comenteaza, lumea analizeaza ce putea sa determine un om sa faca asemenea gest. Nu a avut niciodata nemultumiri pe care sa ni le transmita” (Mediafax).

De precizat este ca Mihai Stanisoara a fost consilier prezidential pentru securitate nationala 2007-2008, ministru al Apararii si vicepresedinte PDL in perioada in care Guvernul si PDL a fost condus de Emil Boc iar la alegerile pentru sefia partidului din 2012, acesta si-a declarat sustinerea pentru Vasile Blaga si a fost ales prim-vicepresedinte.

Mihai Stanisoara detinea functia de prim-vicepresedinte, era liderul grupului deputatilor democrat-liberali si presedintele organizatiei judetene Mehedinti a PDL.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro