Sari direct la conținut

Diana Șoșoacă, misivă pentru Vladimir Putin. „Adevărata dictatură este în România”

HotNews.ro
Diana Șoșoacă, misivă pentru Vladimir Putin. „Adevărata dictatură este în România”
Depunerea dosarului de candidatură a presedintelui partidului SOS, Diana Sosoaca, la sediul Biroului Electoral Central din Bucuresti, 13 martie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Eurodeputata Diana Șoșoacă, președinta SOS România, i-a adresat o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin în care se plânge că a fost de două ori scoasă din cursa prezidențială, a criticat politicile Uniunii Europene și NATO și a susținut că Ucraina „deține ilegal” teritorii românești.

„Vă transmit pe această cale dorinţa de pace a poporului român, în calitatea mea de candidat la alegerile prezidenţiale din România respins de două ori de sistemul globalist pentru că am promovat pacea şi neutralitatea pentru România, pentru că am criticat politicile ofensive ale UE şi ale NATO care ne împing spre al treilea război mondial şi pentru că am vizitat Ambasada Rusiei la Bucureşti pentru a transmite mesaje de pace din partea românilor care nu doresc să fie împinşi în război de o clasă politică trădătoare”, afirmă Șoșoacă în misiva adresată liderului de la Kremlin.

În contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, respinsă de CCR, Șoșoacă afirmă că totul i se trage de la faptul că vrea ca țara noastră să aibă o relație bună cu Rusia.

„Am dorit să ajung preşedintele ţării pentru a nu lăsa România antrenată în aventurile sinucigaşe ale Marii Britanii, Franţei şi Bruxelles-ului şi tocmai de aceea am fost interzisă. După cum puteți vedea, deși UE acuză Rusia de dictatură, adevărata dictatură este în România”, mai susține Șoșoacă.

Șoșoacă își exprimă dezamăgirea față de respingerea candidaturii sale, considerând-o „ilegală și neconstituțională”. Ea subliniază că „odată cu îndepărtarea mea din cursa electorală, a fost respinsă și dorința poporului român de a avea un viitor mai bun”.

Totodată, eurodeputata pledează pentru o relație bună între România și Rusia, menționând că „pericolul încă nu a trecut” și că România este împinsă spre război de către Uniunea Europeană.

În mesajul său, Șoșoacă afirmă: „Clasa politică aflată la putere nu reprezintă voința poporului român” și face apel la Putin să ignore „gesturile inamice lansate de conducerea ilegitimă a României”.

Ea se opune ferm implicării României în conflicte externe și susține că poporul român își dorește pacea, afirmând că „dorința noastră de pace și de încheiere a conflictului prin negocieri trebuie să fie respectată”.

În final, Diana Șoșoacă face apel la cooperarea dintre cele două țări, subliniind că „avem teritorii românești deținute ilegal de Ucraina” și solicitând ca aceste aspecte să fie luate în considerare în negocierile privind pacea.

„Mă exprim de asemenea în favoarea apărării românilor din Republica Moldova ținuți sub dictatura soroșiștă a Maiei Sandu care îi discriminează și îi persecută prin încălcarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale”, conchide Șoșoacă.

INTERVIURILE HotNews.ro