Digi24: The Economist: Putin riscă să scape de sub control Rusia în timp ce țara se transformă într-un „stat eșuat”
După luni de zile în care Ucraina a rezistat invaziei rusești, statalitatea și identitatea țării sunt mai puternice decât au fost vreodată, iar toate lucrurile pe care Putin a vrut să le impună Ucrainei se întorc acum împotriva Rusiei, scrie The Economist.
Războiul lui Putin transformă Rusia într-un stat eșuat cu granițe necontrolate, armate private, o populație care fuge din țară, decădere morală și care s-ar putea confrunta cu o răscoală populară.
Anexarea absurdă și ilegală a celor patru regiuni ucrainene – Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie – înainte ca Rusia să le controleze pe deplin a transformat-o într-un stat cu teritorii ilegitime și frontiere fluide.
„Federația Rusă, așa cum o știm, se auto-lichidează și intră într-o fază de stat eșuat”, a spus politologul Ekaterina Schulman, care a specificat că administrația ei nu mai este în stare să își îndeplinească funcțiile de bază.
Anexările nu vor descuraja forțele ucrainene, dar oferă un model pentru propriile regiuni agitate ale Rusiei, inclusiv republicile din Caucazul de Nord, care vor încerca să profite de slăbirea guvernului central.