Sari direct la conținut

Din 2009, primariile ar putea sa isi plaseze banii si la banci comerciale

HotNews.ro

Incepand de anul viitor, anumite localitati ar putea sa isi plaseze banii la banci comerciale, eliminandu-se restrictia actuala, care impune pastrarea banilor la Trezoreria Statului, a declarat sambata Eugen Teodorovici, secretar de stat la Ministerul Finantelor.

„Am discutat si cu Stefan Nanu (directorul general al Trezorerie si Datorie Publica) si urmeaza sa inaintam un proiect de lege ministrului Vosganian pana la finele acestui an. Chiar daca noua, celor de la Trezorerie, ne convine actualul sistem de lucruri pentru ca ne asigura resursele necesare, mi se pare un drept firesc, acela al primariilor, de a putea primi o dobanda normala pentru lichiditatile plasate. E o masura liberala pe care intentionam sa o punem in aplicare incepand de anul viitor. Probabil vom emite criterii astfel incat posibilitatea va putea fi activata doar pentru anumite primarii, in anumite conditii”, a declarat Teodorovici in cadrul unui workshop organizat la Sinaia de catre Ministerul de Finante.

Secretarul de stat a mai adaugat ca in acest moment angajatii Ministerului de Finante lucreaza la analiza de impact care va sta la baza propunerii legislative. „Practic, incercam sa schimbam un sistem cu un altul. E nevoie prin urmare, de o atentie speciala pentru a face lucrurile in maniera profesionista. In acest moment ne uitam care sunt partile bune si care mai putin bune ale unei asemenea masuri. Riscul, singurul in opinia noastra, este ca anumite primarii, mai imprudente poate, sa ajunga in situatia nedorita de a fi executate de banci, lucru care trebuie desigur evitat. Speram ca in maxim o luna sa inaintam proiectul de lege pe masa domnului Vosganian”, a completat Teodorovici.

Potrivit secretarului de stat, nu este exclus nici un sistem mixt, in care primariile sa poate sa isi plaseze bugetele atat la Trezorerie cat si la bancile comerciale. „Discutiile sunt in curs si speram sa luam decizia cea mai buna pentru localitati”, a conchis secretarul de stat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro