Sari direct la conținut

Directorul agenţiei de apărare a UE: Statele membre să facă achiziţii comune de armament, SUA nu vor putea proteja tot timpul Europa

HotNews.ro
Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA), Foto: John Thys / AP / Profimedia
Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA), Foto: John Thys / AP / Profimedia

Țările Uniunii Europene ar trebui să cumpere arme în comun pentru a reface stocurile după ce au aprovizionat Ucraina, a declarat şeful agenţiei de apărare a blocului european, care avertizează că Statele Unite s-ar putea să nu fie întotdeauna capabile să protejeze Europa de ameninţări, relatează News.ro citând Reuters.

„Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează deficienţele noastre în materie de înzestrare”, a declarat Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA), un organism al UE care ajută guvernele blocului să îşi dezvolte capacităţile militare.

Agenţia se află în discuţii cu firmele europene de armament pentru a stimula producţia, precum şi cu diferite ţări, pentru a se asocia ca să cumpere echipamente şi muniţie.

„Ceea ce este important este ca noi, Uniunea Europeană, să fim capabili să devenim un furnizor credibil de securitate, pentru protejarea cetăţenilor”, a declarat pentru Reuters Jiri Sedivy, care îndeamnă statele UE să ţină cont de apelurile SUA de a investi în apărare.

„Statele Unite vor fi inevitabil angajate în regiunea Asia-Pacific şi nu vor fi capabile să furnizeze unele dintre elementele esenţiale, cum ar fi transportul aerian strategic, avioanele de recunoaştere, rachetele ghidate cu precizie şi apărarea aeriană”, a arătat directorul EDA.

El a subliniat, de asemenea, că ameninţarea terorismului şi a statelor eşuate din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord este în creştere.

Europa a avut o abordare fragmentată în materie de apărare, ţările echipându-şi în mare parte armatele pe cont propriu, ceea ce a dus la un mozaic de arme şi echipamente incompatibile. Războiul din Ucraina a pus Europa în faţa celei mai mari provocări din ultima generaţie, expunând diviziuni profunde în ceea ce priveşte modul de a aborda Moscova.

Cheltuielile europene în domeniul apărării au depăşit pentru prima dată 200 de miliarde de euro în 2021, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, cea mai mare creştere de când regiunea a început să stimuleze cheltuielile militare în 2015, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.

Fără ajutorul SUA, UE ar avea dificultăţi în a se apăra singură, neavând informaţii, avioane de recunoaştere şi apărare antirachetă cu rază medie de acţiune şi nici nave amfibii şi submarine, potrivit unui raport din 2020 al Parlamentului European.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro