Sari direct la conținut

Diseara vreau sa vad mai mult popor la televizor (de George Hari Popescu)

Cyberculture.ro

Campania electorala televizata este acum formata din emisiuni care favorizeaza atacurile dintre candidati, discursuri plicticoase intr-o limba romana schilodita a unor politicieni, reportaje de la mitinguri electorale in care nu se intimpla nimic. Mi-as dori mai multi „oameni simpli” la posturile de televiziune, mai multa viata reala, mai putina demagogie.

Urmeaza un text nostalgic si plin de dorinte.

Oare au visat vreodata politicienii romani ca, intr-o zi, televiziunea va fi a lor? Ca vor avea acces la orice post de televiziune (de fapt, nu la oricare post, depinde de culoarea politica)? Ca vor putea suna si vorbi in direct aproape la orice ora?

Ah, un vis al omului politic din orice tara! Din UE, poate numai in Romania politicienii pot avea un acces atit de facil la acea parte a mass-media atat de indragita de populatie: televiziunea.

Politicenii zic, televiziunea face

Cind eram mic, am invatat ca presa are si rolul de a stabili agenda publica. Adica mass-media sunt cele care spun ce e important de discutat si ce nu. Politicienii, cuminti, se vor conforma si se vor pune pe treaba exact pe acele subiecte de care vorbeste presa.

In Romania de astazi, se produce fenomenul invers: politicienii sunt cei care spun presei ce e important si ce nu si mass-media se supune cu mare docilitate. Si ce arma mai puternica stim decit televiziunea?

Acum citeva zile, la o dezbatere la Realitatea TV parca, cineva spunea ca prea sunt invitati oamenii politici hodoronc-tronc la posturile TV.

Orice dezbatere incepe cu prezentarea invitatilor: dl. X de la partidul ABC, dl. Y de la partidul XYZ etc. Un mic parlament in direct. Sunt politicieni pe care-i vad prezenti mai mult „pe sticla” decit in Parlament. Camera Deputatilor este la Realitatea TV in timpul zilei, Senatul e la Antena 3 seara. Sedintele micului Parlament televizual.

Ce confort cred ca le ofera oamenilor politici romani acest cerc vicios! Cum e sa te trezesti in fiecare dimineata stiind ca, daca ti se va intimpla ceva de ordin biologic, spiritual sau politic, postul X sau postul Y va intrerupe emisia obisnuita! Va imbraca straie de News Alert, iti va sorbi cuvintele si va incropi o mica dezbatere dominata de eterna intrebare goala a moderatorului – „Ce credeti despre ce a zis domnul senator/deputat?”

Unde au disparut romanii?

As vrea sa vad oameni la televizor, nu politicieni. Vreau sa aud mesaje inteligibile, nu limba de lemn. Vreau sa ascult ce cred semenii mei, nu Cozmin Gusa si Victor Ponta. Vreau sa vad ce crede Nea Marcel din bloc de la mine despre campania electorala, nu Adrian Paunescu. Sunt curios cum vede Tanti Tanta Romania de dupa alegeri, nu Ghise sau Gorghiu.

Cind lucrez acasa, stau cu televizorul deschis si din cind in cind zapez. Poate nu apuc eu sa ma uit la TV mereu in prime time, dar inca n-am vazut unele lucruri in campanie electorala televizata, printre care:

* Emisiuni in direct din diverse cartiere din orasele tarii, in care sa-i aud pe oameni ce asteapta de la candidatii la Presedintia Romaniei.

* Oameni destepti, altii decit cei din echipa de campanie (de a caror inteligenta nu ma indoiesc) care sa-mi explice cum ma va ajuta candidatul X sau candidatul Y pe mine – studentul, pe mine – pensionarul, pe mine – intelectualul.

* As vrea sa aflu de la oameni cu profesii diverse ce au inteles din platformele electorale ale candidatilor, ca sa stiu de ce nu a iesit cel pe care l-am votat eu, din cine a fost formata masa alegatorilor care l-au preferat „pe alalalt”.

* Mesaje scurte de tipul celor cu „sare, zahar si grasimi” din care sa aflu doua-trei idei din ceea ce-mi propune un candidat sau altul.

Sunt sigur ca in ziua alegerilor va fi activat Tatulici care „ne va apropia de oamenii simpli”. Vor fi transmisiuni in direct de la birturi, din Piata Universitatii, din fabrici si uzine. Vor fi acolo prezenti primari, consilieri locali si, daca mai e timp pina la pauza publicitara, oameni „de rind”. Adica votanti. Muncitorii, bugetari si particulari. Adica tara.

Vreau mai multa tara la televizor in campania electorala.

Citeste articolul si pe blogul lui George Hari Popescu

George Hari Popescu este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.

Va invitam sa semnalati in comentariile dvs. cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media. In fiecare seara o sa adunam cele mai interesante comentarii intr-un articol separat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro