Skip to content

Disputa lui Elon Musk cu cel mai bogat om din Asia. „Este el adevăratul șef?”. Care e miza

Elon Musk a acuzat că interese puternice din mediul de afaceri indian blochează intrarea Starlink pe piața din India. El și-a îndreptat apoi atacurile spre miliardarul Mukesh Ambani, cel mai bogat om din Asia, potrivit BBC.

Musk a lansat prima dată atacurile pe 7 octombrie, acuzând că „anumiți oligarhi” că mențin „un monopol” asupra consumatorilor indieni.

„Din păcate, suntem blocați de anumiți oligarhi care vor să-și mențină controlul monopolistic sufocant asupra poporului indian. Vă puteți da seama cine sunt aceștia… Aceasta este o crimă împotriva poporului indian!”, a scris Elon Musk, pe X.

El l-a indicat apoi direct pe Ambani, al cărui conglomerat Reliance deține Jio, cel mai mare operator de rețele mobile din India.

Într-o nouă postare pe X, pe 8 octombrie, Musk a continuat să pună sub semnul întrebării întârzierea din acest proces, afirmând că Starlink deține deja licențe în peste 165 de țări.

„Starlink deține licențe în peste 165 de țări și a petrecut cinci ani conformându-se fiecărei legi și cerințe a guvernului Indiei. Așadar, de ce nu există încă o licență? Este Ambani adevăratul șef al Indiei?”, a scris Musk joi pe X.

India a respins acuzațiile lui Musk, afirmând că normele sale privind comunicațiile prin satelit sunt echitabile și nediscriminatorii.

Ambani și Grupul Reliance nu au răspuns până acum la declarațiile lui Musk.

Bătălie în Asia pentru supremația în sateliți

Disputa apare pe fondul intensificării concurenței pe piața indiană a internetului prin satelit, Reliance Jio și Bharti Airtel pregătindu-se, la rândul lor, să lanseze servicii.

Rivalitatea este complicată de faptul că Starlink are parteneriate și cu Reliance Jio a lui Ambani, și cu Bharti Airtel.

În martie 2025, ambele companii au semnat acorduri cu SpaceX pentru distribuirea echipamentelor și serviciilor Starlink în India, sub rezerva aprobării guvernului. Companiile au declarat, de asemenea, că ar putea explora posibilitatea de a împărți infrastructura de rețea.

Starlink folosește sateliți pe orbita joasă a Pământului pentru a furniza acces la internet, în special în zonele izolate unde instalarea rețelelor mobile și a cablurilor de fibră optică este dificilă sau foarte costisitoare.

Compania încearcă să intre pe piața din India încă din 2021 și a obținut licențe esențiale. Totuși, mai are nevoie de avizele finale de securitate și de alocarea spectrului înainte de a putea lansa serviciile comerciale.

India este una dintre cele mai mari piețe de internet din lume, dar accesul rămâne inegal, în special în regiunile izolate.

Musk a susținut că Starlink ar putea ajuta la reducerea acestei discrepanțe.

„Starlink în India ar permite o conectivitate la internet de mare viteză și accesibilă pentru cei care nu își pot permite prețurile actuale sau care nu au o conexiune deloc”, a scris el miercuri pe X. Compania nu a anunțat încă prețurile pentru India, dar unii experți spun că planurile tarifare din alte regiuni sugerează că serviciul ar putea fi inaccesibil pentru multe gospodării din India.