Sari direct la conținut

Dmitri Medvedev ține să îi „dezamăgească pe adversari”: Rusia are suficient de multe arme

HotNews.ro
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a susținut marți că „adversarii” Moscovei care monitorizează producția de armament din țară ar fi dezamăgiți întrucât Rusia are „suficient de multe din toate”, a scris agenția de stat TASS, citată de CNN.

Medvedev a făcut aceste comentarii în timpul unei vizite la uzina Kalașnikov din orașul Ijevsk, unde a organizat o întâlnire axată pe producția de arme esențiale și vehicule militare, potrivit TASS.

„Am văzut vehiculele, iar astăzi vom vorbi despre producția celor mai esențiale arme, cu accent pe drone, care sunt deosebit de solicitate în timpul operațiunii militare speciale”, a afirmat Dmitri Medvedev.

„Bineînțeles, vom discuta o serie de alte chestiuni importante, mai ales având în vedere că este necesar să revenim în mod constant la ele și să ne uităm la ce se produce și cum”, a continuat fostul președinte rus.

„Și adversarii noștri ne urmăresc de asemenea, deoarece ei susțin din când în când că ne lipsește ba una, ba alta, că mai avem rachete doar pentru câteva lovituri, sau ceva de genul acesta. Așadar, aș vrea să îi dezamăgesc – avem destul de multe din toate”, a mai spus Medvedev, potrivit TASS.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro