DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de corupţie, fiind suspectaţi că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii Ferma Dacilor, devastată de un incendiu în care opt oameni au murit anul trecut, relatează News.ro.
Judecătorii militari au decis redeschiderea urmăririi penale faţă de Elisei Tiberiu Dumitru, fost şef al ISU Prahova şi faţă de Cristina Chelba, fostă angajată a ISU Prahova la prevenire, suspectaţi de corupţie în relaţia cu reprezentanţii pensiunii Ferma Dacilor.
Cei doi sunt suspectaţi că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii care a fost distrusa de un incendiu. Iniţial, dosarul a fost clasat, însă procurorii DNA au solicitat redeschiderea acestuia în ianuarie, la câteva zile de la incendiul in care opt oameni au murit.
- ”Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de redeschidere a urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 din 28.12.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, emisă în dos. nr.64/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal; luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 ?i dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în legătură cu activitatea de control desfăşurată la datele de 10.07.2019 şi 12.07.2019. Confirmă redeschiderea urmăririi penale astfel cum aceasta a fost dispusă prin ordonanţa nr.2850/C/2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 28.12.2023 în urma infirmării ordonanţei de clasare nr.64/P/2020 din 21.03.2023”, se arată în minuta instanţei.
Direcţia Naţională Anticorupţie, care iniţial a clasat acest dosar, a cerut încă de la începutul lunii ianuarie, la câteva zile de la incendiul devastator care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor, redeschiderea urmăriii penale faţă de cei doi, suspectaţi că au permis funcţionarea acestuia fără autorizaţia de securitate la incendiu a pensiunii în care opt oameni au murit.
Fostul șef ISU este pensionat, iar Cristina Chelba a fost promovată
Fostul şef al ISU Prahova vizat în dosar s-a pensionat, iar Cristina Chelba deţine o funcţie în Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISGU) , superioară celei în care se afla la nivelul ISU Prahova.
În ultimele aproape cinci luni, acest dosar a fost trimis în repetate rânduri de la o instanţă la alta, în condiţiile în care Tribunalul Prahova, pe rolul căruia a fost înregistrată iniţial cererea DNA şi Tribunalul Militar Bucureşti au evitat să se pronunţe, declinând competenţa în acest caz. În cele din urmă, ÎCCJ a decis că Tribunalul Militar este cel care trebuie să se pronunţe asupra cauzei.
În loc să amendeze, au primit o masă de protocol
DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.
În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.
Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.
Anul trecut, în a doua zi de Crăciun, opt persoane, între care şi minori, au murit arse într-un incendiu care a devastat pensiunea Ferma Dacilor din localitatea Tohani, judeţul Prahova. Printre victime se numără unul dintre fiii patronului de facto al pensiunii, un controversat om de afaceri prahovean, dar şi prieteni ai patronului. Verificările făcute în urma incendiului au arătat că pensiunea funcţiona fără avizele de securitate la incendiu, ISU Prahova fiind instituţia responsabilă cu controale în acest caz.