Doar în Italia: O femeie a umplut măsline în timpul unei operații pe creier
Pacienților care sunt supuși la operații pe creier li s-a cerut să cânte la vioară sau chitară dar până acum nu s-a auzit ca o persoană să pregătească măsline umplute pe masa de operație, relatează BBC.
O femeie italiană în vârstă de 60 de ani a făcut exact lucrul respectiv în timpul unei proceduri de înlăturare a unei tumori din lobul temporal stâng.
Neurochirurgul de la spitalul Riuniti din Ancona a declarat că procedura de două ore și jumătate „a decurs foarte bine”. Pacienta sa ar fi umplut 90 de măsline într-o oră, potrivit unor relatări.
Operațiile pe creier cu pacientul conștient sunt folosite pentru a trata unele afecțiuni neurologice care afectează zone ale creierului responsabile de văz, locomoție sau vorbit, pacienților punându-li-se întrebări pentru a se asigura că aceștia nu vor avea sechele.
„Este o metodă care ne permite să monitorizăm pacientul în timp ce lucrăm asupra funcțiilor cerebrale și să ne calibrăm intervenția”, a declarat neurochirurgul Roberto Trignani pentru agenția Ansa.
Dr. Trignani a efectuat în jur de 60 de operații cu pacienți conștienți, unui alt pacient din Ancona cerându-i-se să vizioneze desene animate.
Însă pregătirea măslinelor Ascolane este mult mai complicată iar presa italiană a relatat că sala de operație a arătat ca o bucătărie în timpul procedurii.
În luna februarie, o pacientă operată la Spitalul King’s College din Londra a cerut echipei medicale să i se permită să cânte la vioară în timpul înlăturării unei tumori.
Dagmar Turner, în vârstă de 53 de ani, a cântat la instrument pentru ca neurochirurgii să se asigure că nu îi este afectată partea creierului responsabilă de controlul mișcării mâinilor și a coordonării.