Sari direct la conținut

DOCUMENT 5 schimbări fundamentale în legea de modificare a pensiilor speciale: de la recalcularea pensiilor în plată la creșterea vârstei de pensionare

HotNews.ro
Bani, Foto: © Elena Crk | Dreamstime.com
Bani, Foto: © Elena Crk | Dreamstime.com

​Pensiile în plată ale magistraților se vor recalcula astfel încât niciuna să nu mai depășească media veniturilor din 12 luni consecutive de activitate, potrivit legii de modificare a pensiilor speciale. De asemenea, vârsta de pensionare crește la 65 de ani, în condițiile în care acum legea prevede 60 de ani pentru magistrați.

Proiectul de act normativ modifică legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, legea privind statutul personalului auxiliar din instanțe, legea Curții de Conturi, legea privind corpul diplomatic, legea privind personalul aeronautic, legea funcționarului public parlamentar

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro că proiectul de lege, aflat în etapa finală de elaborare, este construit pe următoarele principii:

  • Nicio pensie nu va mai putea depăși media veniturilor din 12 luni consecutive de activitate
  • Pensiile în plată ale magistraților se vor recalcula după principiul enunțat mai sus
  • Baza de calcul se reduce de la 80% la 65% din media veniturilor nete din 12 luni consecutive de activitate, cu excepția magistraților, potrivit deciziilor CCR
  • Crește vechimea în specialitate la minimum 15 ani, iar pentru justiție la minimum 25 de ani, fără perioade asimilate
  • Crește vârsta de pensionare la 65 de ani

În cazul pensiilor militare și ale polițiștilor, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.

Potrivit surselor guvernamentale citate, se reduc cheltuielile totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu, potrivit prevederilor PNRR și, de asemenea, proiectul respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR.

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE PRIVIND PENSIILE SPECIALE

Sursa foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro