Sari direct la conținut

DOCUMENT Cum arată restructurarea în guvern. Ce posturi sunt acum și cine va pleca

HotNews.ro
DOCUMENT Cum arată restructurarea în guvern. Ce posturi sunt acum și cine va pleca
Sala Muntenia, în care au loc ședințele de Guvern, Palatul Victoria, 17 iunie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a anunțat, vineri, reducerea cu peste 40% a posturilor – de la 176, câte sunt acum, la maximum 105. În timp ce numărul posturilor din Cancelarie se va reduce cu peste 34%, numărul demnitarilor și consilierilor se va reduce cu 48%, măsuri ce ar trebui să genereze reduceri de cheltuieli de personal de 850.000 de lei pe lună.

„În acest moment, Cancelaria are un număr de 176 de posturi, cu un număr de 15 posturi vacante, din care 99, conform prevederilor legale, sunt posturile dedicate corpului administrativ al Cancelariei, diferența de 77 fiind posturile demnitarilor publici. Aici mă refer, evident, la premier, subsemnatul, în calitate de șef de cancelarie, consilieri de stat, secretari de stat și aparatul fiecărui demnitar. Am pus și aparatul lor în același număr pentru că țin de demnitari: acești oameni vin cu demnitarii și pleacă cu demnitarii”, a declarat, într-o conferință de presă, șeful Cancelariei premierului.

Datele puse la dispoziție de guvern, ulterior conferinței de presă, arată că numărul total de posturi de la Cancelarie se va reduce cu peste 34% – de la 99 de posturi la 65 de posturi. În privința numărului de demnitari și consilieri, numărul de posturi se va reduce cu 48% până la maxim 40 de posturi, față de 77 de posturi în prezent.

Ce tăieri vor fi făcute în Cabinetul premierului Bolojan

„Ceea ce propunem este următoarea formulă: reducem consilierii de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la patru posturi; aparatul demnitarilor va fi de 14. Asta înseamnă că fiecare consilier de stat sau secretar de stat va avea câte un consilier, nu doi, lucru care se transferă și în cabinetul prim-ministrului, care nu va mai avea 8 posturi, va avea 5 posturi, în cabinetul meu, care nu va avea 3 posturi, va avea 2 posturi, rămân șeful de cabinet și secretarul general. Direcția de Protocol se transformă în serviciu și va avea 12 posturi. Direcția de Comunicare se transformă în serviciu și va avea 18 posturi. Direcția de Asigurare Resurse, unde avem contabilitate, buget, achiziții, va avea 22 de posturi”, a spus șeful Cancelariei.

Reorganizarea va presupune și înființarea unui nou departament pentru continuitate guvernamentală cu 7 posturi al cărui rol va fi de a urmări activitatea demnitarilor, de a o contabiliza și documenta, în același timp de a fi suportul comitetelor și consiliilor interministeriale.

Economii de 850.000 de lei/lună

Reducerea numărului de posturi se va reflecta și în reducerea costurilor.

„Ca să vă faceți o idee, reducerea demnitarilor sau aparatului de demnitari aduce o economie de 615.000 de lei pe lună, iar reducerea aparatului corpului de funcționari aduce o economie de 250.000 de lei pe lună. Cheltuielile lunare – sigur, aici diferă în funcție de câți demnitari avem – cheltuielile lunare sunt undeva la 1,9 milioane-2 milioane de lei/lună cu personalul. Per total, vom avea o economie de 850.000 de lei/lună și sigur că doresc ca activitatea să continue la fel ca şi până acum”, a declarat Mihai Jurca.

În privința criteriilor pentru tăierea celor 71 de posturi din Cancelarie, Mihai Jurca a spus că s-a făcut o analiză a eficienței și gradului de încărcare a persoanelor din fiecare departament.

Toți angajații de la guvern vor da concurs

Procesul de reorganizare a Cancelariei are mai multe etape.

„Săptămâna viitoare, vom pune în transparență publică ordonanța de guvern care reglementează reorganizarea activității Cancelariei, urmând ca aceasta să fie transmisă atât sindicatelor, cât și reprezentanților angajaților, alături de care am avut o discuţie informală – am considerat că este o chestiune de respect să-i anunţ înainte de a veni în faţa dumneavoastră şi a face anunţul public – să ştie care vor fi măsurile pe care le propunem”, a spus Jurca.

După perioada de consultare de minimum zece zile, ordonanţa ar trebui să intre în şedinţa de guvern, să fie aprobată şi imediat după aprobare se va redacta regulamentul de organizare a concursurilor.

„Repet, am încredere şi cred că toţi colegii care sunt competenţi şi profesionişti vor rămâne în structură. Sigur, nu pot rămâne toţi, pentru că sunt mai puţine posturi; este responsabilitatea coordonatorilor de departamente să-i aleagă pe cei mai buni, pentru că vor avea mai puţin personal, dar vor face aceeași muncă”, a mai precizat șeful Cancelariei.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro