Sari direct la conținut

​DOCUMENT Dosarul Ridzi – 2 mai, rechizitoriul integral. Cum probeaza procurorii acuzatiile de coruptie formulate impotriva fostului ministru Monica Iacob-Ridzi

HotNews.ro
Monica Iacob Ridzi (2009), Foto: AGERPRES
Monica Iacob Ridzi (2009), Foto: AGERPRES

Inalta Curtea de Casatie si Justitie a transmis HotNews.ro o copie a rechizitoriului dosarului Ridzi – 2 mai in baza unei solicitari oficiale pe legea 544/2001. Acuzatiile, argumentele si inventarul probelor pe baza carora procurorii au trimis-o in judecata pe Monica Iacob-Ridzi se intinde pe 171 de pagini. In rechizitoriu, procurorii descriu in detaliu cum, in calitate de ministru al Tineretului si Sportului, impreuna cu alti functionari, ajutati si de administratorii a doua firme private, au prejudiciat bugetul ministerului prin incheierea a trei contracte de servicii fara ca in prealabil sa fie organizata vreo procedura de achizitie legala.

Vezi mai jos rechizitoriul integral. NOTA: Documentul a fost furnizat de Curtea Suprema in baza unei cereri oficiale. HotNews.ro publica documentul asa cum a fost transmis de instanta.

Rechizitoriu Monica Iacob Ridzi

Descarca aici documentul

Ce scriu si cum este construit rechizitoriul procurorilor DNA. In paginile 1-10 ale rechizitoriului sunt inventariate incadrarile juridice ale Monicai Iacob Ridzi si ale coinculpatilor. Paginile 10-18 ale documentului contine capitolul I “Consideratii preliminare: Cadrul legal incident in cauza”, adica un inventar al prevederilor legale care privesc cauza.

Capitolul II, paginile 18-34 prezinta atributiile de serviciu ale fostului ministru democrat-liberal si ale celorlalti invinuiti. Tot in acest capitol la litera A procurorii noteaza: “Descrierea cronologica a activitatii infractionale ce a avut drept rezultat producerea in patrimoniu MTS a unei pagube de 2.737.734 RON, constand in contravaloarea unor prestatii neefectuate, supraevaluate ori care nu au legatura cu evenimentul, corelativ cu obtinerea de catre Sc Artisan Consulting SRL si Sc Compania de Publicitate Mark SRL, a unor avantaje materiale. In continuare este prezentata sectiunea I (pagina 37-62) a capitolului care detaliaza coordonatele activitatii infractionale. In acesta sectiunea procurorii prezinta cum fostul ministru si angajati ai ministerului au pregatit operatiunea 2 Mai.

Iata ce noteaza procurorii la aceasta sectiune:

  • In perioada 17-22.05.2009 Invin. Monica Ridzi, cu stiinta si-a incalcat atributiile de serviciu specifice functiei de ministru al Tineretului si Sportului si calitatile de ordonator principal de credite dispunand atribuirea ilegala catre Sc Artisan Consulting Srl si Sc Compania de Publicitate Mark SRL a trei contracte de achizitie publica in valoare de 3.067.936 ron cu TVA, avand ca obiect organiarea Zilei Nationale a Tineretului si ulterior plata integrala catre firme a sumelor prevazute in contracte, cunoscand ca nu au executat decat o mica parte a prestatiilor asumate. [..]
  • A hotarat in mod unilateral si nejustificat din punct de vedere al economiei si eficientei utilizarii fondurilor publice sa fie externalizata activitatea prin incheierea de catre MTS a unor contracte de achizitie publica cu agenti economici privati, alocand din fondurile MTS suma de 3.120.000 Ron pe care a stabilit-o arbitrar.  In paralel a alocat si platit suma de 304.652 ron cu TVA structurilor proprii din cadrul MTS pentru organizarea aceluiasi eveniment in Bucuresti, Costinesti si 39 de resedinte de judet. […]
  • A initiat si participat efectiv la simularea organizarii si derularii de catre MTS a unei proceduri de cerere de oferta, finalizat cu incheierea contractelor 13 si 14 datate 22.04.2009 cu SC Artisan Consulting si nr 15 datat 22.04.2009 cu Sc Compania de publicitate Mark SRL. [..]
  • A dispus plata catre Artisan  Consulting si  Sc Compania de Publicitate Mark SRL a sumelor integral prevazute in contracte, desi cunostea ca nu si-au indeplinit ce mai mare parte din obligatiile asumate. […]
  • Continuand activitatea infractionala avand ca scop procurarea de avantaje materiale celor doua firme, invinuita a hotarat sa simuleze o asociere intre MTS si PRO TV privind organizarea la Cotinesti de catre MTS a Zilei Nationale a Tineretului in cadrul MTV Days si apoi atribuirea in mod ilegal un contract cu acelasi obiect Companiei de Publicitate Mark SRL in temeiul caruia sa incaseze de la MTS o suma substantiala far a executa vreo prestatie. […]
  • In luna martie 2009, inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria i-a adus la cunostinta invinuitei Varsta Ioana-Elena, ca va aloca o suma mare de bani din bugetul MTS sub pretextul organizarii unor manifestari de amploare la nivel national pentru sarbatorirea Zilei Tineretului si i-a solicitat sprijin in sensul de a identifica persoanede incredere, administratori de firme care sa primeasca de la MTS intreaga suma alocata sub aparenta executarii unor contracte avand ca obiect organizarea evenimentului din care o parte sa o foloseasca asa cum va decide inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria, iar restul sa revina firmelor cu titlu de ,,profit”.
  • Totodata i-a dezvaluit invinuitei Varsta Ioana Elena ca doreste sa foloseasca evenimentul si pentru a-si promova imaginea de om politic. Invinuita Varsta Ioana-Elena a consimtit sa-i acorde sprijin si, la data de 01.04.2009 inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria, pentru a facilita punerea in aplicare a hotararii infractionale, a numit-o in functia de consilier personal, desemnand-o verbal in prezenta angajatilor cu functii de conducere din cadrul MTS ca fiind persoana prin intermediul careia le va comunica deciziile sale vizand organizarea Zilei Nationale a Tineretului.
  • In privinta materialelor publicitare (o stire si un spot TV) produse si difuzate pe statiile PRO TV SA s-a constatat ca au promovat acelasi fapt nereal aratat anterior . in plus stirea audio-video in care a fost difuzat un interviu al inv. Iacob- Ridzi Monica-Maria si imagini cu aceasta practicand diferite discipline sportive pe plaja de la Costinesti a fost realizata la cererea invinuitei in scopul de a-si promova imaginea de om politic.
  • Intentia in acest sens rezulta nu numai din continutul stirii ci si din faptul ca textul initial al interviului conceput de martorul Lukacsi Claudiu, pentru a promova evenimentul nu a fost acceptat de invinuita cu motivarea ca mesajul nu o pune suficient in evidenta. (declaratiile martorilor Lukacsi Claudiu vol. 33, filele 173-182 si Teodorescu Elena Claudia, fosta Marinescu vol. 33, filele 155- 160 )
  • Un alt mecanism infractional prin care invin Monica Iacob Ridzi a procurat avantaje materiale SC Artisan Consulting SRL si SC Compania de Publicitate Mark SRL se refera la achizitia materialelor promotionale destinate organizarii Zilei Nationale a Tineretului. […]
  • In prima parte a lunii aprilie 2009, inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria a luat hotararea ca materialele promotionale sa fie comandate si achitate in avans de SC Red Apple Communication SRL, administrata de inv. Varsta Ioana-Elena, dupa care relatia comerciala cu furnizorii sa fie preluata de SC Artisan Consulting SRL, iar MTS sa mascheze ulterior achizitia de bunuri incluzand-o la categoria “servicii de prezentare si promovare a evenimentului de divertisment” in contractele ce urmau a fi atribuite nelegal celor doua firme.
  • Pentru a asigura „confidentialitatea” acestor operatiuni la data de 10.04.2009 inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria, la sugestia inv. Varsta loana-Elena, l-a numit in functia de consilier personal pe invinuitul Stancu Alexandru, angajat al SC Red Apple Communication SRL.

Pana la fila 62, procurorii arata cum angajati din minister au intocmit inscrisuri sub semnatura privata false.

Sectiunea II, filele 62-80 procurorii analizeaza contractele 13, 14 si 15 din data de 22.04.2009 despre care sustin ca au fost incheiate cu incalcarea legislatie si care au produs un prejudiciu de 2,5 milioane lei. Iata ce noteaza procurorii in finalul sectiunii:

  • Totalizand cheltuielile efective inregistrate de cele doua firme pe contractele nr. 13, 14 si 15 rezulta suma de 536.579,l3 RON. Facand diferenta dintre suma de 3.067.963.99 RON cu TVA alocata de MTS pe toate cele trei contracte si suma de 536.579.l3 RON cu TVA rezulta ca institutia publica a suferit un prejudiciu de 2.53l.384,86 RON cu TVA, compus din contravaloarea unor prestatii neefectuate, supraevaluate ori care nu aveau legatura cu evenimentul. Corelativ SC Artisan Consulting SRL si SC Compania de Publicitate Mark SRL au obtinut foloase materiale necuvenite in acelasi cuantum.

Sectiunile III si IV, paginile 80-87 prezinta constatarile procurorilor fata de modul in care fostul ministru si coninculpatii din dosar au intocmi documentele justificative prentru plata contractelor inchieate cu SC Artisan Consulting SRL si SC Compania de Publicitate Mark SRL. Procurorii sustin ca atat coinculpatii cat si Monica Iacob-Ridzi au semnat ordonante de plata pentru cele doua companii pentru servicii care nu au fost realizate in realitate.

In Capitolul II, litera B, paginile 87-107 procurorii prezinta folosind transcrierile unor inregistrari cum Monica Iacob-Ridzi a determinat stergerea unor documente din calculatoarele ministerului dupa ce a aflat de ancheta penala. Iata ce noteaza procurorii si cateva stenograme relevante:

  • La cererea inv.  Monica Iacob-Ridzi, inv. Marcuta Marius-Mihail l-a contactat telefonic pe inv. Mesina Dan Paul si l-a chemat la sediul MTS spunandu-i ca doreste sa stearga din calculatoare date informatice pentru a nu fi descoperite de DNA precizandu-i ca acesta activitate este “in interesul doamnei ministru”
  • Dupa ce a ajuns la sediul institutiei, inv. Mesina Dan Paul a accesat sistemele informatice ale M.T.S. si a sters din calculatoarele utilizate de invinuitii Marcuta Marius-Mihail si Diaconu Paul e-mail-urile pe care acestia i le-au indicat. Invinuitul Marcuta Marius-Mihail i-a condus apoi pe inv. Mesina Dan Paul la calculatorul utilizat de inv. Popa Daniela Elena, care nu era prezenta la locul de munca si i-a cerut sa stearga mai multe e-mail-uri, precum si documente tip Microsofi Word din care unul puna denumirea „Caiet de sarcini”.
  • in acest scop, inv. Mesina Dan Paul, folosind in mod fraudulos parola de autentificare a utilizatorului calculatorului pe care o cunostea in virtutea atributiilor de serviciu a accesat fãrã drept sistemul infonnatic si a sters datele indicate de inv. Marcuta Marius Mihail.
  • Pentru ca inregistrarile sa nu mai poata fi recuperate, inv. Mesina Dan Paul, la cererea inv. Marcuta Marius Mihail, a instalat in cele trei calculatoare programul specializat ,,Dr. PREVENTOR” care impiedica recuperarea oricaror date sau fisiere sterse, atat de pe hard-disk-ul calculatorului, cat si din agenda de posta electronica.
  • Fragmente din transcrierea discutiilor purtate in ziua de 13.07.2009 intre orele 19:42-20:20 la sediul MTS de martora Preoteasa Anreea Lelia si invinuitii, Iacob-Ridzi Monica-Maria, Marcuta Marius Mihail, Diaconu Paul, martora, Cazan Ileana Ruxandra si numitul Iacob-Ridzi Tiberiu interceptat si inregistrat in baza autorizatiei 13/13.07.2009:

[in continuare. MARCUT MARIUS MIHAIL initiaza o convorbire telefonica cu o persoana necunoscuta vorbind in acelasi timp cu ceilalti interlocutori, convorbire pe care o redam in continuare sub forma de monolog -n.n.]

MARCUTA MARIUS MIHAIL; salut domnule, ce faci?

[…]…[neinte1igibil]… […]Vrea sa schimbe ceva din calculator! […] Da, ca sa nu mai existe! […] a… D.N.A.-u de exemplu! […] ihm! […] D.N.A.-u! […] Am inteles! […]…[neinte1igibi1]… […] …[neinteIigibil]… pentru ca e chestiune pe viata. […] E posibil! […] Este posibil. da! […]…[neinteligibil]… […] Desi ei nu se gandesc la asta! […] E un lucru …[neinteligibil]… […] Deci nu oricare din astea! .,Paul Diaconu[…] la mine” […] Dal[…] Da! […]…[neinteligibil]… […] Nu e anormal, da’ unele pot fi sterse, altele… […] Ha, unele pot fi sterse, altele nu!

…………………………………………………………………………………………..

CAZAN ILEANA RUXANDRA: si MESINA intreaba’ „Cine sa nu-1 vada? „

IACOB-RIDZI MONICA-MARlA: Cum’?

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Il intreaba pe MARIUS: „Cine sa nu vada mail-u`? ” si MARIUS ii spune: „D.N.A.- u de exemplu!” [rade – n.n.]

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA [rade. apoi continua – n.n.]: Doamne fereste!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Doamne! V-a intrebat ceva de mine?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: M-a intrebat inainte, nu acum!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Da!

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Probabil, nu stiu ce sa zic! Da” pentru mine este infiorator ca am ajuns acolo. A fost cumplit!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Data trecuta ce v-a mai intrebat de, de mine sau de…

MARCUTA MARIUS MIHAIL [vorbeste in acelasi timp cu PREOTEASA

ANDREEA LELIA – n.n.]: …[nein1eIigibi/]… A zis ca mesurile eventual, mess-urile!

a, mess-urile, mail-urile odata sterse nu pot fi, pentru ca Google-ul e american si nu…

IACOB-RIDZI TIBERIU: Nu pot fi de la serverul…

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Poate sa se dea D.N.A.-u cu eure’ de pamant, ca nu…

PREOTEASA ANDREEA LELIA: si nu…

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Cei drept este ca DAN saracu a incercat sa-mi identifice mi-a, mi-a gasit cutitu” din spate ,,@Gmai1.com ” dar n-a putut sub nicio forma sa-l sparga.

MÅRCUTA MARIUS M1HA1L: Da!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Nu?

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Sub nicio forma!

IACOB-RIDZI TIBERIU: Nu cand sunt serverele astea, nu merge!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Da’ STS poate oare? Sa-mi amintesti maine sa vorbesc cu ei sa vad cine trimite acele e-mail-uri de amenintare!

[…]

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA [vorbeste in ace/asi timp cu CAZAN

ILEANA RUXANDRA – n.n.]: Ce-i cu asta? ,,P”, ,,D”?

DIACONU PAUL: Aia mi-am notat eu catre cine a fost trimis!

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Ca n-a facut nimic inainte de Paste!

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: ,,P”, „D“ ce inseamnã? A, acolo…

DIACONU PAUL: Pãi, n-am facut nimica. Acolo erau numai niste

chestiuni generale!

MARCUTA MARIUS-MIHAIL: sterge-le!

PREOTEASA ANDREEA LELIA: O sa ma duc acasa sa ma uit, ca acuma

nu mai pot!

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Pe saisprezece!

MARCUTA MARIUS-MIHAIL: Da! Deci, te uiti in aprilie…

DIACONU PAUL: si u… Celalalt e pe douazeci si unu! Dupa!

MARCUTA MARIUS-MIHAIL: Pe ceea ce inseamna comunicare intre

noi. stii ca eu ti-am spus odata: „O sa stergem totl” Ca ma asteptam si la asta!

CAZAN ILEANA RUXANDRA: Am inteles!

[..]

IACOB-RIDZI MONICA-MARIA: Deci, eu sunt calita… deci, stiu!

DIACONU PAUL: Sa intri in aprilie pe toata aia incepand si sã… „Delete delete.” Tot ce gasesti!

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Ma duc acasa! Stau cu picioa…

[…]

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Tu ai sters alea, atunci cand ti-am zis eu?

Le-ai mai pastrat?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Da, ma, da. Le-am sters, ma desteptule, ma! Cand am discutat noi atunci cu erata si mi-ai zis sa le sterg, le-am sters. Da” Eu aseara nu mai reactionam. Am intrat la ora unu, am stat doua ore in c… pe strada, inainte, ca pe mine nu ma duce masina. Eu is mai pp… proasta, da? si am stat de la unspe la unu, pe c…, pe-o piatra, pe strada, in fata la DNA. De la unu am intrat la DNA, si de la sapte si zece am iesit din DNA. Deci, dupa noua ore, tu crezi ca eu mai reactionam?!

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Da…

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Cand am fost si-am vorbit cu tine, le

stersesem. M-am uitat si aseara, ca am zis: ,,Ba, poate sunt tampita.“ Ba, tu intelegi

ca lu’ ALINA, ca de aia a chemat-o pe ALINA PENCU, i-au aratat si ei un mail?

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Cu ce, al ei?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Al ei catre mine. Ea m-a ajutat si-am

mai facut niste bla-bla-uri la nota de oportunitate.

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Pai, aia poate nu le-o fi sters ca n-a stiut!

Pe Yahoo?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Nu, noi avem Gmail.

MARCUTA MARIUS MIHAIL: „Punct” ro?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: Da.

MARCUTA MARIUS MIHAIL: ,,gmaíI.ro”?

PREOTEASA ANDREEA LELIA: „gmail .com”!

MARCUTA MARIUS MIHAIL: Foarte ciudat, pe ,,gmail”, pe ,,com”!

Ca proba in dosar, procurorii DNA sustin ca au realizat si o expertiza tehnico-stiintifica prin care dovedesc stergerea mailurilor. Capitolul IV, paginile 107 la 136 procurorii prezinta incadrarea faptelor comise de Monica Iacob-Ridzi si ceilalti coinculpati. Iata ce retin procurorii:

  • In drept: l. a. Fapta inv. Iacob-Ridzi Monica-Maria care, in intervalul l7 martie – 22 mai 2009 si-a indeplinit cu stiinta in mod defectuos atributiile de serviciu specifice functiei de ministru al Ministerului Tineretului si Sportului si calitatii de ordonator principal de credite, aratate la Cap. l si ll, lit. a, atribuind in mod ilegal prin simularea derularii de catre MTS a unei proceduri de achizitie, contractele nr. 13, l4 si 15 datate 22.04.2009 catre SC Artisan Consulting SRL si SC Compania de Publicitate Mark SRL sub pretextul extemalizãrii serviciilor de organizare a Zilei Nationale a Tineretului si dispunand ulterior plata sumelor prevazute in contracte desi cunostea ca firmele au efectuat prestatii cu implicatii financiare minime, ceea ce a avut drept rezultat producerea in patrimoniul MTS a unei pagube de 2.737.743,35 RON, constand in contravaloarea unor prestatii neefectuate, supraevaluate sau care nu aveau legatura cu evenimentul, corelativ cu procurarea de avantaje patrimoniale in acelasi cuantum pentru SC Artisan Consulting SRL si SC Compania de Publicitate Mark SRL realizeaza elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificarile si completarile ulterioare cu referire la art. 248′ C.p rap. la art. 248 C.p.

Capitolul V, paginile 136-148 contine un inventar al mijloacelor de proba cu trimiteri catre filele din dosar. Capitolul VI, paginile 148-150 inventariaza pe scurt pozitiile procesuale ale invinuitilor. Iata ce retin procurorii despre Monica Iacob-Ridzi:

  • In final, dupa ce a negat faptul ca ar fi instigat vreun angajat al MTS sa stearga datele informatice din calculatoarele altor angajati ori din casutele de mail utilizate de acestia a facut urmatoarea precizare:“Consider ca intreaga responsabilitate cu privire la achizitiile aferente evenimenlului organizat de MTS pentru 2 Mai revine in exclusivilate fostilor mei subordonati in care am avut deplina incredere si nu i-am controlat!…. „
  • In cursul urmarii penale inv.Iacob-Ridzi Monica-Maria a uzat de dreptul de a nu face nicio declaralie. Analizind depozitia sintetizata anterior, prin prisma tuluror probelor administrate rezulta ca susnumita a avut o atitudine nesincera, incercand sa ascunda faptul ca a initiat si coordonat intreaga activitate infractionala  la care a antrenat angajati ai institutiei publice dar si persoane din afara acesteia.
  • Atitudinea invinuitei nu s-a limitat doar la negarea faptelor ci a continuat cu actiuni avand drept scop ingreunarea si zadarnicirea urmarii penale reprezentata de influentarea unor angajati ai MTS sa nu declare adevarul cu ocazia audierii la DNA la Comisia parlamentara da ancheta si de dispozitia data inv. Mesina Dan Paul de stergere din calculatoarele MTS a datelor informatice care puteau fi folosite ca probe impotriva sa.

Capitolul VII al rechizitoriului paginile 150-171 contine dispozitiile procurorului in acest dosar, adica trimiterea in judecata a fostului ministru si a coinculpatilor si masuri asiguratorii pentru cele doua companii implicate.

HotNews.ro a consultat si o parte din cele 25 de volume ale dosarului. In volumul numarul 4 din cele 25 ale dosarului se regasesc cateva interceptari in care Monica Iacob Ridzi vorbeste despre implicatiile politice ale cazului. Printre interceptari se regasesc discutii dintre Monica Iacob-Ridzi, Tiberiu Ridzi si angajati ai ministerului. In aceste discutii Monica Iacob-Ridzi explica cum cazul l-ar avea ca tinta pe Traian Basescu.

Iata fragmentele din interceptarile realizate de procurorii DNA:

Monica Iacob Ridzi: Faptu’ ca am vrut sa facem cele mai multe evenimente si s-a exagerat un pic, ca s-a facut prea mult si din pacate s-a lucrat neglijent. Eu asta constat. Iertati-ma, da’ doua zile am fost criticata ca sunt greseli de gramatica in loc de <> scrie <>. Si in loc de nu stiu ce Dumnezeu! Adica doua zile dupa ce m-au luat pe mine, l-au criticat pe sotul meu, m-au criticat si pe mine, nu e-n regula! Deci, asta e… l-am certat acum si cu auditu’. Ma apuc acuma sa corectez greseli de gramatica. L-am trimis inapoi! <> Nu se poate…

Tiberiu Iacob Ridzi: Da cand ajungi la chestii astea se iau de orice

Monica Iacob Ridzi: Bun! Miza nu sunt eu. Miza e politica, tinta e Traian Basescu. Prin urmare de ce sa sufar eu!? Asta e, sunt om politic, nu am ce face. Stau si rabd. Da nu e corect pentru ca multe lucruri sunt pornite de aici din interior.

[…]

Discutie intre Monica Iacob Ridzi, Marcuta Marius consilier in cadrul Directiei Investitii, Achizitii Publice si Servicii Interne a M.T.S. (decembrie 2008 – mai 2009), Preoteasa Andreea Lelia consilier in cadrul directiei generale programe, proiecte si centre teritoriale pentru tineret si Tiberiu Iacob Ridzi

Monica Iacob Ridzi: Va asigur de buna credinta a doamnei pe care o cunosc foarte bine, doamna Placinta. O sa-i explicam impreuna, o sa-i spun ce am facut acum…. Va trebui, oricum sa punem toate lucrurile la punct pana in momentul acesta. Ca sa preia totul de la momentul actual. Adica is niste chestiuni pe care le vom face in urmatoarele zile.

Marcuta Marius: Tocmai ce ne atasasem de dumneavoatra.

Monica Iacob Ridzi: Acuma ce sa va spun, asta e!

Marcuta Marius: ihi

Monica Iacob Ridzi:Nu se stie niciodata cand revin

Marcuta Marius: Si asta-i adevarat!

Monica Iacob Ridzi: Deci sa nu ziceti ca ati scapat definitiv de mine!

Preoteasa Andreea Lelia:Corect

Monica Iacob Ridzi:Ce pot sa va spun este ca pana in toamna atacurile ma vizau pe mine.

Tiberiu Iacob Ridzi: Va fi atac.

Marcuta Marius: Cu siguranta.

Monica Iacob Ridzi: Pentru ca eu am fost foarte asociata cu Elena Basescu. Tinta a fost presedintele nu eu. Inca din prima clipa. Lupta este atat de dura in politica, incat orice faceam in acest moment… Aici trebuie un om neutru, necunoscut, era Placinta (se exprima pe un ton ironic n.n). Cine a auzit de ea? Nimeni

[…]

Discutie intre Monica Iacob Ridzi si sotul sau

Monica Iacob Ridzi: Deci, anu’ … Pana in toamna cand sunt alegeri prezidentiale, eu nu vreau sa fiu, vorba celor de la Antena 3, de doua ori, mai criticata! Ca deja, am fost! Mi-ajunge! Si eu si familia mea suntem la pamant! M-am saturat!

Tiberiu Iacob Ridzi: De o luna de zile suntem!

Monica Iacob Ridzi: Mai mult de o luna! Nu e-n regula!

Tiberiu Iacob Ridzi: Tinta… si va fi!

Monica Iacob Ridzi: Mama mea azi, maine intra in spital, socrii mei sunt aici. Sotul meu in concediu, ministerul e blocat pentru ca noi dam explicatii la DNA. Nu-i in regula! Nu vreau sa dam explicatii cum am cheltuit noi nu stiu cati bani pentru scolile de vara! Alta distractie! Nu! Imi pare rau! Tinerii anul asta daca voiau, trebuiau sa faca greva! Sa spuna: “Vrem si noi”. Eu m-am saturat de genu: Nu sunt bani pentru sport! Belu isi da demisia ca nu sunt bani!

Tiberiu Iacob Ridzi: Nu sunt bani pentru spitale:

Monica Iacob Ridzi: Profesorii sunt saraci si amarati da’t inerii chefuiesc! N-am ce sa le fac!

[…]

Discutie intre Monica Iacob Ridzi, Marcuta Marius consilier in cadrul Directiei Investitii, Achizitii Publice si Servicii Interne a M.T.S. (decembrie 2008 – mai 2009), Cazan Ruxandra Ileana directorul de cabinet al ministrului si sotul Tiberiu Iacob Ridzi

Monica Iacob Ridzi: Daca eu nu simt sprijin… in primul rand din partea a…

Marcuta Marius: Noi va sprijini, da! Problema este ca o sa ajungem la Tolontan, sa-l sunam, sa-l intrebam: << mestere cam ce putem… Putem sa achizitionam, putem sa facem>>

Cazan Ruxandra Ileana: <>

Monica Iacob Ridzi: Stati ca pana in toamna mai e mult

Tiberiu Iacob Ridzi: da’ca imagine!

[…]

Discutie intre Monica Iacob Ridzi si Preoteasa Andreea Lelia consilier in cadrul directiei generale programe, proiecte si centre teritoriale pentru tineret

Monica Iacob Ridzi: Trebuie sa fim foarte atenti in conditiile in care la televizor vedem ca profesorii nu au bani, pensionarii mor de foame in spitale este dezastru, noi dam bani pe chestiuni care…. Nu! Pe chestiuni doar sociale, doar!

Preoteasa Andreea Lelia: pai da ce…

Monica Iacob Ridzi: Handicapatii, chestiuni care te apuca plansu’, mila!

Preoteasa Andreea Lelia: Pai da ce… In.. Da! Nu la cererea ma gandeam. Sa vedem..

Monica Iacob Ridzi: Haideti sa facem o dezbatere. Asta le-am cerut. Blocam in rest absolut tot si ne gandim cum cerem rectificarea, sa luam de la tineret, sa dam la sport! Sa vad si eu cati tineri plang! Sa vad si eu pe cate e-mail-uri ii trimit lui Boc. Ba, a primit vreo cinci mii…

Preoteasa Andreea Lelia: Ba nu, s-ar putea la intai ianuarie sa vina bumerangu si sa spuna: << A vrut, da nu a putut!>>

Monica Iacob Ridzi: a primit vreo cinci mii sa ma demita! Vreau sa vad si eu cati trimit, acuma, ca vor ei Ministeru asta! Si pe mine ministru! Nu cinci mii ! O mie sa vad ca scriu! Hai ca m-am saturat deocamdata de fitele lor! Nu vor sa-si apre interesul. Imi pare foarte rau.

Ce s-a intamplat cu dosarul Ridzi

Pe 3 mai 2011 procurorii anticoruptie au trimis-o in judecata pe deputata PDL Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului, pusa sub acuzare in legatura cu organizarea Zilei Tineretului 2 mai 2009, la Costinesti. Fostul ministru al Tineretului este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie, uz de fals in legatura cu fapte de coruptie si participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la Legea contabilitatii. Procesul va fi judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Inceputul cazului. Cercetarea penala in cazul Monicai Iacob Ridzi a fost declansata in urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor in 16 iunie 2009, potrivit careia festivitatile organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor cu ocazia Zilei Tineretului (2 Mai 2009), care au avut un buget de circa 600.000 de euro, au fost incredintate fara licitatie unor companii private. Mai mult, cerera de oferta privind organizarea evenimentelor a fost trimisa de catre MTS catre trei firme, din care doua (Artisan Consulting SRL si Compania de Publicitate Mark SRL) aveau actionari comuni si sediul in acelasi apartament. Potrivit mass media, onorariile formatiilor care au concertat in cadrul evenimentului sau costurile scenelor utilizate au fost mult supraevaluate. Vezi aici care sunt acuzatiile procurorilor DNA in acest caz

Cazul Ridzi-2 mai 2009-2011. Citeste si:

Gazeta Sporturilor si Catalin Tolontan a publicat vineri 13 mai 2011 primele informatii din dosarul trimis in judecata de procurorii DNA. Vezi aici articolul publicat de GSP

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro