Sari direct la conținut

DOCUMENT/ Examenul de licență poate fi organizat online/ Care este condiția pe care trebuie să o îndeplinească universitatea

HotNews.ro
Studenti, Foto: Educativa
Studenti, Foto: Educativa

​Studenții din ultimul an de studiu își vor susține online lucrările de licență, masterat sau doctorat pe perioada stării de urgență, arată un ordin al ministrului Educației publicat în Monitorul Oficial. Documentul arată că universitatea care decide ca lucrările de disertație să se susțină online trebuie să dețină o platformă pe care se poate face evaluarea online a candidaților. Proba trebuie înregistrată integral pentru fiecare candidat în parte, iar înregistrarea trebuie arhivată la nivelul facultății, mai precizează actul normativ.

Procedura pentru desfășurarea online a susținerii dizertației trebuie aprobată de Senatul universității și trebuie să respecte calitatea actului didactic. De asemenea, actul normativ arată că profesorii sunt obligați să „raporteze săptămânal către responsabilii desemnați de conducerea universităților activitatea desfășurată prin intermediul platformelor online”.

În același timp și examenele pe care le susțin studenții la sfârșit de semestru pot fi susținute online după o metodologie stabilită de universități.

Ordinul a fost publicat după ce ministrul Monica Anisie a luat mai multe măsuri privind anul școlar și unitersitar, în condițiile stării de urgență. Printre aceste măsuri este și cea legată de activitățile ce se vor desfășura în mediul online.

În schimb, admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație. Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, a spus că nu există ipoteza repetării anului universitar, iar mediile vor fi încheiate în învăţământul preuniversitar, examenele şi proiectele aferente semestrului II vor fi susţinute în învăţământul universitar. Cîmpeanu a spus că examenul de admitere în facultăţi se va derula fără luarea în considerare a materiei aferente semestrului II – clasa a XII-a, iar examenele de licenţă şi disertaţie se vor susţine.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro