DOCUMENT Lista cu rata de infectare cu Covid-19 din fiecare localitate – în 54 de localități se face școala online săptămâna viitoare
Ministerul Educației a publicat lista cu rata de infectare cu COVID-19 pe fiecare localitate din România. Potrivit acesteia, în 54 de localități incidența a depășit 6 la mia de locuitori, astfel de săptămâna viitoare aici școala se va face online.
Mai jos, localitățile aflate în scenariul al doilea – școala online săptămâna 27.09 – 01.10:
Numărul localităților cu incidența de peste 6 la mie a crescut într-o săptămână de patru ori – de la 13 câte erau pe 17 septembrie la 54.
Scenariile de funcționare a școlilor
Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:
Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:
– a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.
Cum se desfășoară orele de sport în funcție de rata de infectare
Orele de sport se pot desfășura înăuntru fără mască doar până la o rată de infectare de 2 la mie.
Ce spune ordinul comun:
- Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1.000 de locuitori. La o rată de incidență mai mare de 2/1.000 de locuitori, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.
- Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție întimpul orelor de educație fizică, indiferent de rata de infectare.