Sari direct la conținut

Accident de muncă la telescaunul din Parâng. Doi muncitori au căzut de la 7-8 metri, după ce s-a rupt cablul de tractare

HotNews.ro
Telescaun / Foto: AGERPRES
Telescaun / Foto: AGERPRES

Doi muncitori au suferit multiple traumatisme după ce au căzut vineri de la o înălțime de 7-8 metri în timp ce efectua lucrări de reparație la telescaunul din Parâng, a transmis ISU Hunedoara pentru HotNews. Aceștia se deplasau cu telescanul, în timpul unor lucrări de mentanță, când cablul de tractare s-a rupt și cei doi au căzut de la înălțime, potrivit IPJ Hunedoara, citat de publicația locală Replica Hunedoara. Bărbații vor fi transportați la Spitalul de Urgență Petroșani.

UPDATE 14.50 Cei doi bărbați au suferit politraumatisme în urma căderii de la înălțime. Ei erau conștienți și după ce au fost coborâși de pe munte au fost transportați la UPU Petroșani.

„Echipajele medicale ale SMURD – Detașamentul Petroșani și S.A.J. Hunedoara le-au acordat primul ajutor chiar la locul impactului cu solul, după care le-au adus la ambulanțele care i-au preluat și transportat la UPU Petroșani pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, precizează ISU Hunedoara.

Accidentul, care a avut loc în această după-amiază, s-a produs între primii 2 piloni ai instalației de transport pe cablu.

„Intervenția echipajelor de salvare a fost deosebit de dificilă pentru că deplasarea până la răniți a trebuit să fie efectuată pe o distanță de aproximativ 1 km, pe teren accidentat și foarte abrupt”, precizează ISU Hunedoara.

La intervenție au participat și echipaje ale „SALVAMONT” și ale jandarmeriei montane.

„Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma anchetelor efectuate de către instituțiile abilitate”, precizează ISU Hunedoara.

____

În urma căzăturii de la înălțime, cei doi bărbați au multiple traumatisme. Primul dintre ei, care este în stare mai gravă, este transportat cu o ambalanță SMURD la UPU Petroșani, potrivit ISU Hunedoara.

La momentul redactării acestui articol, a doua persoană era coborâtă de pe munte și, după ce va fi stabilizată, va fi transportată și ea la UPU Petroșani, a transmis Lucian Teodor Morogan, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara, pentru HotNews.ro

Poliția s-a sesizat privind accidentul de muncă și a deschis o anchetă.

„Astăzi, în jurul orei 11.45, Politia Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de muncă, in zona Parâng (soldat cu rănirea a doi muncitori). Din primele verificări, se pare că cei doi bărbați efectuau lucrări de mentenanță la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment in care s-a rupt cablul de tractare, aceștia căzând pe sol, de la o înălțime de aproximativ 7-8 metri”, a transmis IPJ Hunedoara.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate si sanatate in munca, respectiv nerespectarea acestor măsuri, ancheta urmând a fi coordonată de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și ITM Hunedoara”, mai spune IPJ Hunedoara.

INTERVIURILE HotNews.ro