Sari direct la conținut

Doi ruși sunt judecați în Polonia pentru că încercau să recruteze în țara NATO mercenari pentru grupul Wagner

HotNews.ro
Luptător din grupul paramilitar rus Wagner, Foto: Evgeny Biyatov / Sputnik / Profimedia
Luptător din grupul paramilitar rus Wagner, Foto: Evgeny Biyatov / Sputnik / Profimedia

Procesul a doi cetăţeni ruşi acuzaţi în Polonia că au distribuit „propagandă” de recrutare pentru grupul paramilitar Wagner a fost deschis la Cracovia, în sudul Poloniei, arată instanța, relatează AFP. 

Polonia, membră a NATO, vecină cu Ucraina și aliat fidel al acesteia din urmă, și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la posibilele provocări inspirate de Rusia pe teritoriul său.

Cei doi bărbați, identificați de serviciile poloneze de contrainformații drept Alexei T. și Andrei G. și care riscă zece ani de închisoare, au fost arestați în august 2023 pentru că au distribuit pliante ale grupului Wagner în cele două mari orașe ale țării, Varșovia și Cracovia.

Pliantele conțineau link-uri către „site-uri de recrutare” pentru cel mai cunoscut grup de mercenari din Rusia.

Acest grup a fost reorganizat după moartea liderului său, Evgheni Prigojin, într-un accident de avion anul trecut.

Potrivit presei locale, cei doi bărbați au distribuit și stickere care promovau grupul Wagner.

Acestea purtau sigla Wagner, un slogan în limba engleză „Suntem aici. Alăturați-vă nouă” și un cod QR care direcționa oamenii către un site rusesc despre grupul paramilitar.

„Rușii aveau cu ei peste 3.000 de broșuri de propagandă care promovau grupul Wagner. Acest material le-a fost dat la Moscova”, a declarat agenția poloneză de contraspionaj în august 2023.

Suspecții urmau să primească „până la 500.000 de ruble” (5.000 de dolari) pentru activitățile lor, potrivit agenției.

INTERVIURILE HotNews.ro