Sari direct la conținut

Doi ucraineni aflaţi într-o zonă montană dificilă din Maramureş, recuperaţi de salvamontişti

HotNews.ro
Intervenție Salvamont (Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia)
Intervenție Salvamont (Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia)

Cei doi cetăţeni ucraineni care se aflau într-o zonă dificilă din Munţii Maramureşului au fost recuperaţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră, a informat directorul Serviciului Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de Agerpres.

„Echipele de salvare au ajuns la cetăţenii ucraineni. Aceştia au fost evaluaţi medical, li s-a oferit hrană şi ceai cald şi ulterior au fost coborâţi terestru din munte. După o acţiune care a durat mai bine de şase ore, salvatorii montani au predat ucrainenii autorităţilor competente, iar acum se retrag la baza Salvamont”, a spus Benga.

În cursul zilei de duminică, doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au solicitat ajutorul autorităţilor române, precizând că se află într-o zonă montană abruptă şi nu mai pot înainta.

Acţiunea de salvare a fost sprijinită de un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte, localitatea aflată în vecinătatea graniţei de stat româno-ucrainene.

INTERVIURILE HotNews.ro