Sari direct la conținut

Donald Trump a cerut ca o țară europeană să fie reprezentată de alt lider, în ajunul discuției despre Ucraina

HotNews.ro
Donald Trump a cerut ca o țară europeană să fie reprezentată de alt lider, în ajunul discuției despre Ucraina
Donald Trump, la summitul NATO de la Haga. FOTO: RUT / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, i-a solicitat omologului polonez, aliatul său Karol Nawrocki, să se alăture teleconferinței cu liderii europeni despre Ucraina, miercuri, conform dezvăluirii făcute de premierul de la Varșovia, Donald Tusk, rivalul politic al lui Nawrocki, despre care se credea că va participa la discuție, relatează Reuters.

Nawrocki, naționalist conservator și eurosceptic, este aliatul mișcării politice a lui Donald Trump și a efectuat o vizită la Casa Albă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale poloneze din acest an. La scrutinul din iunie, el l-a învins pe candidatul proeuropean al lui Tusk, Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei.

„Ieri chiar înainte de miezul nopții, am primit informații, alături de prietenii noștri europeni, că partea americană ar prefera ca Polonia să fie reprezentată de președinte în contactele cu președintele Trump”, a spus premierul Donald Tusk într-o conferință de presă.

Casa Albă nu a comentat subiectul.

Guvernul Poloniei anunțase că Tusk va participa la discuție

Marți, un purtător de cuvânt al guvernului polonez anunțase că Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, va participa la discuția cu Donald Trump.

Totuși, Marcin Przydacz, consilierul președintelui Nawrocki pe probleme de politică externă, le-a spus reporterilor că „nu are nicio informație că prim-ministrul Donald Tusk ar fi plănuit anterior să participe”. El susține că echipa premierului a demonstrat că nu are contacte bune cu administrația Trump, deoarece avea impresia că Tusk va participa.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Adam Szlapka, a declarat că Tusk a reprezentat Polonia miercuri în două convorbiri telefonice cu lideri europeni, dar nu și cu Trump.

Przydacz a spus că birourile președintelui și prim-ministrului vor face schimb de informații despre întâlniri.

Liderii europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au vorbit cu Donald Trump, miercuri, în contextul summitului pe care îl va avea președintele american cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, în Alaska.

„Prizoneri ai politicii interne”

Krzysztof Izdebski, director de politici la Batory Foundation, a explicat că apare un risc de mesaje contradictorii când o țară, în cazul de față Polonia, este reprezentată de doi adversari politici.

„Asta arată că, chiar și în politica externă, într-o problemă atât de esențială de securitate, suntem pur și simplu ostatici ai politicii interne și ai unei anumite competiții între diverse organisme de stat”, a afirmat expertul.

Expertul consideră că o astfel de situație poate submina efortul Poloniei de a se prezenta ca o țară modernă care colaborează cu națiuni de top în probleme de politică internațională.

Președintele Nawrocki și formațiunea PiS sunt susținători fermi ai Ucrainei în războiul cu Rusia, cum sunt și Tusk, și guvernul său, însă au poziții diferite în chestiuni ca avortul, valorile familiei și statul de drept.

Tusk a spus că respectă cererea SUA de a menține contactele la nivel prezidențial, dar acest lucru nu ar trebui folosit pentru a-i pune pe „polonezi unii împotriva altora”

INTERVIURILE HotNews.ro