Sari direct la conținut

Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Captura YouTube
Donald Trump, Foto: Captura YouTube

Familia Trump a crescut: președintele american a devenit bunic pentru a zecea oară, după ce fiul său Eric a anunțat că soția sa a născut o fetiță, scrie AFP.

„Lara Trump și eu suntem încântați să o primim pe Carolina Dorothy Trump în această lume. Deja te iubim!” a scris pe Twitter Eric Trump, al treilea fiul al președintelui.

Bebelușul este al zecelea nepot al președintelui american, în vârstă de 73 de ani. Donald Trump are cinci copii, cu trei soții.

Primii săi doi copii, din prima căsnicie, Donald Junior și Ivanka, au deja cinci și, respectiv trei copii, iar Eric și Lara aveau un fiu.

De la ajungerea tatălui său la Casa Albă în ianuarie 2017, Eric Trump conduce cu Donald Jr. Trump Organization, societatea care gestionează investițiile familiei Trump în Statele Unite și în străinătate, de la imobiliare, hoteluri până la cluburi de golf.

Lara Trump, 36 de ani, fostă ziaristă, este foarte implicată în protecția animalelor și gestionează cu soțul său Fundația Eric Trump, care finanțează în special spitale pentru copii. Ea intervine în mod regulat pe platourile televiziunilor pentru a apăra linia politică a socrului său.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro