Donald Trump a reinvestit câștigurile uriașe din criptomonede în active mai sigure
Declaraţiile financiare ale preşedintelui SUA, Donald Trump, arată că deşi el şi cei doi fii mai mari au încurajat investitorii să-şi pună banii în proiectele cripto care au provocat pierderi semnificative, administratorii săi de fonduri au investit o parte importantă din câştiguri în refugii mai sigure, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Anul trecut, Trump a primit peste 1,4 miliarde de dolari din proiectele cripto ale familiei sale, inclusiv proiectul World Liberty Financial şi criptomoneda $TRUMP, cunoscută şi sub denumirea de Official Trump, un memecoin asociat cu preşedintele american, arată cele mai recente declaraţii financiare depuse la Oficiul pentru Etica Guvernamentală (OGE) din Statele Unite.
Portofoliul de acțiuni și obligațiuni s-a cvadruplat
O analiză a Reuters privind deţinerile sale din ultimii doi ani arată că portofoliul său de acţiuni şi obligaţiuni a crescut de cel puţin patru ori în urma intrărilor masive de cripto. La finalul anului trecut, şeful statului deţinea între 703 milioane de dolari şi 2,6 miliarde de dolari în astfel de instrumente financiare, comparativ cu un nivel între 225 şi 608 milioane de dolari la finalul lui 2024.
Deţinerile din declaraţiile financiare sunt indicate cu intervale în loc de cifre exacte. Reuters nu a putut stabili exact cum au fost alocaţi banii câştigaţi din cripto către activele mai puţin riscante.
Deşi Trump a păstrat unele câştiguri din cripto, nouă experţi în active digitale care au analizat datele Reuters au spus că declaraţiile financiare ale preşedintelui arată activitatea economică personală a unui om care nu are încredere în cripto ca depozit principal al averii sale personale. În plus faţă de proiectul World Liberty Financial şi memecoin, Trump nu a raportat că ar fi cumpărat acţiuni în două firme cripto listate, care sunt susţinute de fii săi Eric Trump şi Donald Trump Jr.
Deşi preşedintele vorbeşte despre activele digitale ca frontieră a finanţelor, care fac din SUA capitala globală cripto, declaraţiile financiare sugerează că strategia sa personală este să obţină câştiguri rapide din cripto prin implicarea în proiectul World Liberty Financial şi memecoin, dar apoi îşi investeşte profiturile în active tradiţionale, cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni, a explicat Timothy Massad, director al Digital Assets Policy Project la Universitatea Harvard.
Declaraţiile financiare ale oficialului american arată că încă are un număr mare de tokenuri digitale emise de World Liberty Financial, co-înfiinţat de preşedinte şi fiii săi, şi şi-a majorat expunerea la monede digitale.
La finalul anului trecut, Trump deţinea 15,75 miliarde tokenuri digitale World Liberty, evaluate la peste 50 milioane de dolari. Companiile Trump responsabile pentru gestionarea intereselor preşedintelui în World Liberty Financial şi Trump deţineau cel puţin 160 milioane de dolari în bitcoin şi ether, şi până la şase milioane de dolari în alte tokenuri, la 31 decembrie 2025.
Afaceri cu familia lui Steve Witkoff
Într-un comunicat către Reuters, Casa Albă a precizat că activele preşedintelui sunt deţinute în conturi administrate discreţionar de instituţii terţe independente.
La 1 iulie, Oficiul pentru Etica Guvernamentală (OGE) din Statele Unite a publicat documente din care reiese că preşedintele Donald Trump a obţinut anul trecut venituri de aproximativ 1,2 miliarde de dolari din operaţiuni cu criptomonede.
Conform unei legi din 1978, preşedintele şi vicepreşedintele SUA sunt obligaţi să îşi declare veniturile şi activele.
Documentele publicate – un total de 927 de pagini – arată că Trump a primit aproape 550 de milioane de dolari pentru relaţiile cu platforma de criptomonede World Liberty Financial (WLF), fondată în septembrie 2025 de copiii săi şi de fiul emisarului american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
WLF a emis propria sa criptomonedă, WLFI, iar vânzările iniţiale au adus 550 de milioane de dolari. Ulterior, însă, valoarea WLFI a scăzut de la 46 de cenţi la doar şase cenţi. În aprilie anul trecut, WLF a emis şi o monedă digitală numită stablecoin, a cărei valoare este legată de o valută tradiţională – dolarul.
Activităţile lui Trump în domeniul criptomonedelor au contribuit cel mai mult la creşterea de aproape trei ori a averii sale, de la 2,3 la 6,5 miliarde de dolari în perioada 2024-2026, a consemnat revista Forbes. Trump şi cei trei fii ai săi au recuperat printr-o firmă intermediară, DT Marks Defi, încă 22,5 miliarde de WLFI, care valorează în prezent circa 1,3 miliarde de dolari.
Declaraţia de avere a preşedintelui include şi redevenţe conform unui acord de licenţă pentru criptomoneda denumită după el, $TRUMP, pusă în vânzare în ianuarie 2025, cu numai câteva ore înaintea începerii mandatului prezidenţial. Documentele OGE arată că suplimentul respectiv a ajuns la 635 de milioane de dolari.
Casa Albă neagă eventuale probleme de etică
Casa Albă a respins existenţa oricărei probleme etice. Anna Kelly, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Executivului de la Washington, a susţinut într-un comunicat că „nici preşedintele, nici familia sa nu s-au aflat şi nu se vor afla niciodată într-o situaţie de conflict de interese”.
Kelly a adăugat că Trump „a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”, iar acţiunile lui sunt „în interesul superior al poporului american”. „Aşa-zişii ‘jurnalişti’ care promovează contrariul nu fac decât să recircule aceeaşi naraţiune obosită, falsă pe care democraţii şi presa tradiţională o promovează de un deceniu”, a continuat Anna Kelly.
Trump a mai câştigat milioane de dolari şi din produse cu efigia sa, de la articole vestimentare la autocolante pentru automobile, precum şi din creşterea cotaţiilor acţiunilor pe care le deţine la mai multe companii din domeniul criptomonedelor, listate la bursă, cum ar fi platforma Coinbase. Vânzarea de biblii în parteneriat cu muzicianul country Lee Greenwood i-a mai adus peste 208.000 de dolari.
Activele preşedintelui sunt plasate într-un trust administrat de fiul său, Donald Jr. Statutul structurii respective prevede că poate fi dizolvată în orice moment, deci Trump poate redobândi controlul asupra activelor la sfârşitul mandatului prezidenţial, în 2029.