Donald Trump, reacţie după retragerea lui Biden: „A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA”
- Andrei Stan
Fostul preşedinte Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind „de departe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, într-o convorbire telefonică la postul american de televiziune CNN, la câteva minute după ce actualul lider de la Casa Albă şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile din noiembrie.
Deşi momentan nu se știe cine va fi candidatul democrat, Trump a spus că el crede că vicepreşedintele Kamala Harris va fi mai uşor de învins în cursa electorală decât ar fi fost Biden, informează News.ro.
Joe Biden a anunţat, duminică seară, că se retrage din campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că acest lucru „este în interesul partidului meu şi al ţării”.
„A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu președinte. Deși intenția mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii atribuțiilor mele de președinte pentru restul mandatului meu”, a afirmat Biden într-o scrisoare postată pe rețeaua de socializare X, potrivit AFP.
Renunțând la candidatură, el deschide calea pentru ca vicepreședintele Kamala Harris să preia rolul de candidat la prezidențiale, devenind prima femeie de culoare care face lucru din istoria țării, notează Reuters.
Biden, în vârstă de 81 de ani, nu a menționat-o pe aceasta când și-a anunțat retragerea, însă democrații ar fi început deja să strângă fonduri pentru o eventuală candidatură a Kamalei Harris.
Anunțul lui Biden a venit după un val de presiuni publice și private din partea parlamentarilor democrați și a oficialilor de partid pentru a renunța la cursă după performanța sa dezastruoasă în dezbaterea televizată de luna trecută împotriva rivalului republican Donald Trump.