Sari direct la conținut

Dosarul „10 august”: 12 bărbaţi au primit închisoare cu suspendare pentru huliganism

HotNews.ro
Violente la protestul din 10 august, Foto: Agerpres
Violente la protestul din 10 august, Foto: Agerpres

11 bărbaţi au fost condamnaţi, vineri, de Judecătoria Sector 1, la pedepse de închisoare cu suspendare pentru huliganism la protestul din 10 august 2018, potrivit Mediafax. Un alt bărbat, care avea antecedente, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 poate fi atacată cu apel. Pedepsele sunt cuprinse între 1 an şi 6 luni şi 3 ani de închisoare. 11 dintre ei au sentinţe cu suspendare, iar un bărbat are pedeapsă de 3 ani cu executare, deoarece mai fusese condamnat anterior.

Faptele pentru care aceştia au primit condamnări sunt tulburarea ordinii şi liniştii publice, ultraj şi distrugere. Doi dintre ei trebuie să achite peste 5.000 de lei firmei de salubrizare după ce au distrus coşurile de gunoi din Piaţa Victoriei. De asemenea, trei trebuie să achite între 1.000 şi 1.500 lei daune morale unor jandarmi.

Acesta nu este primul dosar în care sunt incluşi manifestanţi de la protestul din 10 august. În alt dosar au fost pronunţate pedepse în primă instanţă: șapte bărbaţi au primit tot închisoare cu suspendare pentru că au lovit-o pe femeia jandarm.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro