PSD îl vrea premier pe Sorin Grindeanu, PNL, USR și UDMR îl propun șef al Guvernului pe Siegfried Mureșan. Ce n-au însă nici unii, nici alții este majoritatea parlamentară care să învestească un nou guvern. Nicușor Dan i-a convocat la discuții pe liderii celor patru partide și ai minorităților naționale, vineri seară, la Cotroceni. Șeful statului va încerca să negocieze un compromis, iar opțiunile nu sunt prea multe.
Președintele se află în fața unei decizii dificile. Dacă după experiențele cu Eugen Tomac și Adrian Veștea au apărut semnale ale unei flexibilizări în negocierile pentru noul Guvern, ultimele decizii din PSD și PNL, secondate de USR și UDMR, par a fi dus la un nou blocaj.
Imaginea momentului înaintea discuțiilor de la Cotroceni
1. PSD vrea un guvern monocolor, cu premier Sorin Grindeanu, pe care să-l voteze PNL, însă exclude rotativa.
Pentru social-democrați este vital să rămână la putere. Iată de ce.
Aflat în cel mai prost moment al istoriei, cu cel mai mic scor înregistrat în alegeri și cu o cădere importantă în sondaje, PSD are nevoie ca de aer să nu plece de la butoane ca să evite prăbușirea. O rămânere reală în opoziție, chiar și pentru un an, ar însemna decuplarea elitei sale politico-economice de la resurse și ar putea fi fatală pentru PSD.
Social-democrații aleargă pe același culoar cu AUR, pe care însă l-au legitimat în urmă cu câteva zile ca fiind adevărata opoziție. Altfel cum se poate interpreta scena în care George Simion, de la tribuna Parlamentului, i-a lăsat pesediști fără voturile pe care aproape că le cerșiseră la sediul AUR pentru un guvern condus de liberalul Adrian Veștea?
O miză personală are și Sorin Grindeanu. După eșecul planului cu puciștii din PNL și al negocierilor cu AUR pentru guvernul PSD-Veștea, Grindeanu își joacă acum supraviețuirea politică. Dacă ar accepta în acest moment ca PSD să voteze un guvern PNL-USR-UDMR în perspectiva unei rotative anul viitor, Sorin Grindeanu ar putea pierde până atunci nu doar funcția de premier, ci chiar și pe cea de președinte al partidului.
2. PNL rămâne cu USR și UDMR și vrea ca PSD să voteze un guvern condus de Siegfried Mureșan, până la rotativă.
După asaltul din ultimele luni, PNL-ul lui Ilie Bolojan nu doar că a supraviețuit moțiunii de cenzură și tentativei de puci încurajate de PSD, dar a consolidat parteneriatul cu USR și UDMR. Cele trei partide au decis să-l susțină pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Profilul europarlamentarului român, vicepreședinte al Partidului Popular European, o personalitate foarte influentă la Bruxelles, este opusul imaginii pe care Sorin Grindeanu o are. De asemenea, se înscrie în strategia de rebranduire a PNL ca partid reformist sub conducerea lui Ilie Bolojan.
În același timp,, PNL propune ca variantă de compromis pentru PSD o rotativă anul viitor. Indiferent dacă oferta va fi acceptată sau nu, liberalii și partenerii lor nu au prea mult de pierdut. O reinstalare oficială la putere nu va afecta partidul, cel puțin pe termen scurt. În ultimele două luni, liberalii și partenerii lor și-au construit strategia de comunicare pe faptul că au fost demiși pentru că au vrut să taie privilegiile și să curețe instituțiile statului de sinecuriștii care le căpușează. Dacă o vor face, efectul nu va fi atât de dezastruos la nivel public. Mai mult, după rotativă, dacă aceasta va mai avea loc, pot pune tunurile pe PSD, înainte cu un an de alegeri.
Și în celălalt scenariu, al rămânerii în opoziție, liberalii au o șansă de a consolida un pol de dreapta alături de aliații lor de la USR, iar Ilie Bolojan poate deveni unul dintre candidații de temut la prezidențialele viitoare.
Opțiunile pe care le are președintele Nicușor Dan
Așa cum stau lucrurile în acest moment, opțiunile președintelui Nicușor Dan sunt:
1. Obține un compromis între cele două blocuri politice conduse de PSD și PNL pentru învestirea noului guvern.
2. În lipsa unui compromis, va alege între Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan. Cum nici PSD nu își poate instala guvernul fără voturile PNL și nici PNL fără voturile PSD, va putea amenința cu declansarea alegerilor anticipate. Menținerea actualului status quo, cu actualul guvern interimar, ar însemna ratarea tuturor obiectivelor enunțate de președinte până acum: PNRR; SAFE, OECD.
3. Declanșarea alegerilor anticipate. Este o variantă puțin probabilă în acest moment, având în vedere promisiunea președintelui de a ține AUR în afara jocului de putere și de a menține stabilitatea economică a țării cu un guvern pro-occidental. AUR este cotat cu prima șansă în sondaje, cu o intenție de peste 40 la sută în rândul electoratului mobilizat.
În această seară, președintele Nicușor Dan este pus în fața unei alegeri dificile. E însă și seara în care fostul mare matematician poate arăta dacă chiar are stofă de președinte sau doar una de contabil resemnat care adună fără niciun rezultat opțiunile celor două tabere. Pentru cea din urmă variantă nu era însă nevoie de 6.168.642 de voturi.