Doua tabere de tigani au fost desfiintate pentru ca erau plasate pe traseul Turului Frantei
Doua tabere de tigani au fost demontate joi in Bondoufle, Essonne, pentru ca erau plasate pe tarseul Turului Frantei.Pentru a justifica demontarea taberelor, un decret municipal, citat de AFP, invoca „riscurile de securitate” ale plasarii taberelor de tigani atat de aproape de traseul ciclistilor. Cele doua tabere acomodau aproximativ 50 de persoane.
Potrivit lui Nicole Brulais, membru al Asociatiei de Solidaritate cu familiile romane si rome din Essonne, in tabere ramasesera „30 de persoane”, printre care multi copii, relateaza Le nouvel Observateur.
„Acestora nu le-a fost rezervata nicio camera la un hotel”, a spus Brulais.
In luna ianuarie, asociatia Catholic Relief Services a primit asigurari de la primarul din Bondoufle ca nu va fi luata nicio masura impotriva famililor de tigani, daca taberele sunt bine intretinute si se asigura colaborarea dintre familii, servicile sociale si asociatie, se arata intr-un comunicat Catholic Relief Service.
„Toate aceste conditii au fost indeplinite”, spune asociatia, care condamna expulzarea familiilor de romi din acea zona.
Pe de cealalta parte, primarul a declarat pentru AFP ca nu a promis niciodata asa ceva.
„Am spus acest lucru despre o singura familie de zece persoane, care se afla acolo de zece luni”, a declarat Jean Hart, adaugand ca trecerea Turului Frantei prin zona respectiva este pur si simplu o intamplare.