Sari direct la conținut

Două tramvaie s-au ciocnit în București. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

HotNews.ro
Autospecială SMURD. Foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com
Autospecială SMURD. Foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

Două tramvaie s-au ciocnit, miercuri, la intersecția dintre șoseaua Giurgiului și șoseaua Olteniței din Capitală, fără să fie necesar ca vreunul dintre călători să fie transportat la spital. Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

„La data de 30 iulie, în jurul orei 12:40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la intersecția dintre șoseaua Giurgiului și șoseaua Olteniței, în care două tramvaie au fost implicate. În urma accidentului de circulație, două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, nefiind necesar transportul la o unitate spitalicească”, a transmis Brigada Rutieră, citată de Agerpres.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatura din dotare, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului, circulația tramvaielor a fost restricționată temporar pe sensul de deplasare către șoseaua Giurgiului.

STB a anunțat că liniile tramvaielor 1, 7, 10, 19 și 25 au fost blocate pe Sos. Giurgiului, la Șura Mare, sens CFR Progresul, din cauza unui „eveniment de circulație”.

În luna aprilie 2025, două tramvaie, unul vechi și unul nou, au fost implicate într-un accident în Piaţa Eroii Revoluţiei din Capitală, traficul fiind blocat atunci la oră de vârf.

Sursă foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro