Sari direct la conținut

Două trenuri au deraiat în decurs de câteva ore. Directorul CFR Călători: Nu s-a întâmplat nimic deosebit, m-ați trezit din somn. Ministrul Transporturilor: Să se odihnească, dar nu pe banii CFR

HotNews.ro
Tren al CFR, Foto: Hotnews
Tren al CFR, Foto: Hotnews

Două trenuri au deraiat saâmbătă, în decurs de câteva ore, directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu declarând, la Antena 3, că nu s-a întâmplat nimic deosebit și că a fost trezit din somn. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că va avea luni discuții cu președintele Consiliului de Administrație de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei: Să se odihnească în continuare, dar nu pe banii CFR.

Un tren de călători a deraiat sâmbătă dimineaţă, în judeţul Braşov, la Racoş. Trenul circula din Braşov spre Mediaş. Câteva ore mai târziu, locomotiva unui tren care circula pe relaţia Braşov-Curtici a deraiat la ieşirea din localitatea arădeană Săvârşin.

Directorul CFR Călători: Nu s-a întâmplat nimic deosebit / M-ați trezit din somn

Contactat de Antena 3, directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, a spus că nu au fost evenimente deosebite, iar „călătorii au fost în regulă”.

Dialogul dintre Leon Bărbulescu şi jurnalist:

Leon Bărbulescu: Noi nu avem la momentul ăsta o cauza exactă. În ambele situații, nu cred că e vorba de locomotivă, dar nu mă pot pronunța acum. Eu vă pot spune că nu au fost evenimente deosebite. Călătorii au fost în regulă, deci nu s-a întâmplat nimic deosebit.

Reporter: Su loc din ce în ce mai multe incidente.

Bărbulescu: Când ați constatat? Noi ne facem treaba aşa cum trebuie şi să fie bine…

Reporter: Să nu fie rău…

Leon Bărbulescu: Da, să nu fie rău. Iertaţi-mă, chiar dormeam şi m-aţi trezit efectiv din somn.

Răzvan Cuc: Să se odihnească, dar nu pe banii CFR

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat că va avea luni discuții cu președintele Consiliului de Administrație de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, care să îl lase pe Leon Bărbulescu să se odihnească în continuare.

„Sunt convins că, fără ca eu să am vreo ingerință, cei din Consiliul de administrație de la CFR Călători îl vot lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători și în cursul zilei de mâine o să vreau să am și eu o discuție cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători și cu președintele CA și să vină cu modificarea de urgență în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacția, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente și nu să fie trezit din somn. Drept urmare, eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, duminică, la Antena 3.

Ministrul Transporturilor a mai spus că sâmbătă s-a comunicat dezastruos.

“Eu ieri eram în ministerul Transporturilor, am chemat secretarul de stat, s-a constituit o comisiei care investighează cauzele accidentului, mă așteptam ca domnul Bărbulescu asta să comunice”, a mai spus Cuc.

Leon Bărbulescu a fost numit director general al CFR Călători în 21 martie 2018.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro