Sari direct la conținut

Dragnea a câștigat categoric, în CEx, bătălia cu contestatarii: „56 au votat pentru susținerea continuării mandatului de către mine, 8 împotrivă”

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES

Liviu Dragnea a ieșit, din nou, câștigător în fața contestatarilor din partid. Ședința CEx convocată după apariția scrisorii semnate de trioul Stănescu-Firea-Țuțuianu, în care i s-a cerut demisia, s-a încheiat cu un vot de încredere majoritar în favoarea lui Dragnea. 56 de membri CEx au votat în favoarea șefului PSD, opt împotrivă. Aceștia din urmă au fost Gabriela Firea, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu, Niculae Bădălău, Ion Mocioalcă, Robert Negoiță și Marian Neacșu.

Înfrângere zdrobitoare pentru contestatarii lui Dragnea. Înaintea șediței CEX cele două tabere s-au întâlnit cu susținătorii separat. Liviu Dragnea i-a primit pe liderii din teritoriu fideli la el în birou în timp ce Adrian Țuțuianu a discutat în biroul său de la Senat împreună cu Firea, Tudose și alți 13 social democrați.

Înaintea ședinței Comitetului Executiv tabăra anti-Dragnea aveau susținerea a 19 organizații, deși în urmă cu doar o zi, 24 de filiale judetene anunțaseră susținerea scrisorii. Pe parcursul celor opt ore de discuții din cele 19 voturi promise de liderii social democrați au rămas doar 8.

Totodată de precizat este că niciunul dintre liderii social-democrați care au semnat sau susținut scrisoarea care îl contesta pe șeful PSD nu a cerut explicit demisia acestuia în ședința CEX. Mihai Tudose, Robert Negoiță, Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea au spus în spatele ușilor închise că susțin toate cel 19 puncte din scrisoarea făcută public și au vorbit despre acestea nemulțumirile pe care le au dar niciunul nu a solicitat demisia președintelui PSD.

La finalul ședinței Comitetului Executiv al partidului, tabăra contestatarilor au declarat la unison că marele merit al acestui CEx a fost că s-au „dezbătut cu mult curaj și sinceritate” problemele partidului.

De partea cealaltă, Liviu Dragnea a anunțat că va exista o nouă ședință CEX dar după referendum, ședință în care se va decide remanierea Guvernului dar și stabilirea unui calendar intern de alegeri pentru organizațiile județene unde există șefi interimari.

LIVETEXT, desfășurarea evenimentelor de vineri:

21:57 Liviu Dragnea anunță remanierea Guvernului, după referendum. În privința votului din CEx, șeful PSD a contrazis-o pe Firea:Au fost 64 de membri cu drept de vot, 56 au votat pentru susținerea continuării mandatului de către mine, 8 împotrivă și o abținere a domnului Gabriel Petrea”

21:11Gabriela Firea: Nu voi renunța la a mă lupta pentru proiectele Capitalei.

21: 08 Marian Neacșu: Cred că trebuie să recunoaștem că toți am ieșit mai întăriți. Nu se pune problema ca Liviu Dragnea să plece din fruntea Camerei Deputaților.

21:07 Adrian Țuțuianu: Este începutul unei normalități. Nu contează numărul de voturi, ci că ne-am putut exprima.

21:01 Gabriela Firea: Câștigul acestui CEx este că a fost prima șefdință în care s-au dezbătut toate problemele, nu a mai avut nimeni acea timorare. Au fost 10 voturi să facă pasul lateral, 39 să continue și o abținere.

20:33 În CEx s-a dat un vot de încredere pentru Liviu Dragnea. Majoritatea liderilor PSD l-au susținut pe șeful partidului. Doar opt voturi au fost împotrivă.

19:48 Liviu Dragnea vorbește în CEx pe tema scrisorii și răspunde pe rând la acuzații.

18:18Liviu Dragnea a ieșit pentru câteva momente din ședința CEx și a anunțat că se va da un vot la final, fără a spune la ce se referă acesta.

17:30 Mihai Tudose, Robert Negoiță, Paul Stănescu , Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea au spus în spatele ușilor închise că susțin toate cel 19 puncte din scrisoarea făcută public, implicit demisia lui Liviu Dragnea, susțin sursele Hotnews.ro.

17:05 Mihai Tudose a criticat faptul că deciziile în PSD sunt luate într-un cadru extrem de restrâns și că social-democrații doar trebuie să execute comenzi.

16:30 Paul Stănescu ar fi spus în ședință că aministia și grațierea ar fi trebuit date până acum.

16:00 După trei ore de discuții niciun social-democrat nu a cerut până acum demisia lui Liviu Dragnea

15:31 Adrian Țuțuianu și Paul Stănescu au luat cuvântul și au vorbit despre solicitările pesediștilor din scrisoare. Țuțuianu a vorbit despre scăderea în sondaje a partidului, potrivit surselor social-democrate.

15:07Surse: în ședința CEx de azi este posibil să nu se dea un vot.

14:57 Liviu Dragnea a luat cuvântul în CEX si le-a cerut pesediștiilor să-și spună toate nemulțumirile. Dragnea ar mai fi spus că nu vrea ca partidul să fie dezbinat. El a făcut apel la unitate, astfel încât să se meargă mai departe cu programul de guvernare. Viorica Dăncilă a luat cuvântul după Dragnea și le-a spus colegilor că nu își dă demisia și va merge pe continuitate în cazul proiectelor Guvernului. Premierul a evitat să spună clar dacă îl susține sau nu pe Liviu Dragnea.

14:44 Potrivit unor surse din partid, este posibil ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă ședință a CEx.

14:36 Până la această oră, în ședința Comitetului Executiv au luat cuvântul Gabriela Firea, Lia Olguța Vasilescu și Rovana Plumb. Gabriela Firea a reclamat blocajul din ministere. Replica a venit de la Olguța Vasilescu care i-a cerut să spună ce ministere îi blochează proiectele.

13:49 Liderilor PSD care au venit la CEx li s-a cerut să lase telefoanele la intrare.

13.43Negoiță, întrebat despre posibile excluderi din PSD la CEx: ”Haideți să nu plecăm de aici învinși toți”

12:02Liviu Dragnea, alături de Viorica Dăncilă și alți lideri ai PSD, a venit la CEx cu o întârziere de jumătate de oră. Cel doi nu au făcut declarații. Liviu Dragnea a răspuns totuși la întrebarea dacă liderii PSD care-l contestă vor fi excluși din partid. „Categoric nu”, a răspuns el.

12:43 La intrarea în CEx, tabăra anti-Dragnea se baza pe susținerea a 19 organizații.

12:20Firea: Cred că miza este excluderea mea și să fie dați afară din Guvern doi miniștri: Paul Stănescu și Tudorel Toader, un ministru care „îl irită pe Dragnea”.„Cred că miza este excluderea mea pentru că am avut curajul, după ce am epuizat toate etapele, să spun că domnul Dragnea nu își mai respectă angajamentele făcute față de români. Cred că se va propune excluderea mea (…) Miza e să fie dați afară din Guvern doi miniștri care îl incomodează: ministrul Stănescu și Tudorel Toader”, a spus Firea.

12:15 Contestatarii lui Dragnea s-au întâlnit și ei în biroul lui Adrian Țuțuianu: Paul Stănescu, Gabriela Firea,Niculae Bădălău, Marian Neacșu, Robert Negoiță, Marcel Ciolacu, Rodica Nassar și Mihai Tudose.

12:03 Șerban Nicolae a ieșit din biroul lui Dragnea râzând și glumind: „Mă duc sa caut milionul că am auzit ca atâta costa votul în CEx”

11:35Ultimele discuții înainte de CEx, în biroul lui Liviu Dragnea. Mai mulți lideri ai partidului s-au întâlnit cu șeful PSD. La discuții participă și premierul Dăncilă.

11:20Marian Oprișan îi critică deschis pe semnatarii scrisorii anti-Dragnea, calificând demersul ca pe „cel mai grav atac la adresa PSD din istoria partidului”.

10.50Vicepreședintele PSD pe regiunea de Nord-Vest, Doina Pană, a declarat că 19 din 22 de voturi, aferente zonei Transilvaniei, vor merge către Liviu Dragnea în ședința CExN de vineri.

10:16 Potrivit unor surse din PSD, Liviu Dragnea ar fi promis în timpul negocierilor funcții de miniștri și locuri pe lista pentru europarlamentare pentru cei care îl vor susține.

09.36Europarlamentarul PSD, Claudia Țapardel, a făcut apel la calm și unitate în interiorul partidului: ”Cred cu fermitate că partidul trebuie să ofere românilor un climat de stabilitate, atât la guvernare, cât şi în interiorul PSD.”

08.47 Eurodeputatul PSD Răzvan Popa a declarat că orice tentativă de forțare a demisiei lui Dragnea de la șefia PSD este nocivă atât pentru formațiunea social-democrată, cât și pentru guvernare și că dezbaterile trebuie purtate în interiorul partidului, nu în spațiul public.

08.42 Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, face, peFacebook, un ”apel la rațiune și unitate” în PSD. ”Biroul Permanent al PES activists Romania m-a mandatat să susțin în Comitetul Executiv Național valorile social democrate și menținerea guvernării. Acest lucru presupune unitatea partidului”, spune Negrescu.

––––

Liderii PSD se întâlnesc vineri de la ora 12,30, la Parlament, în ședința Comitetului Executiv convocată de Liviu Dragnea după apariția scrisorii asumate de vicepremierul Paul Stănescu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, și vicepreședintele Adrian Țuțuianu, în care i se cere demisia și este făcut responsabil de prăbușirea PSD în sondaje. Cei trei, cărora ulterior li s-au alăturat public și alți lideri de forță ai partidului, inclusiv secretarul general Marian Neacșu, susțin că „situația juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului”, iar planurile sale privind ordonanțele privind amnistia și grațierea vor duce, cel mai probabil, la pierderea guvernării. De asemenea, susțin ei, sub Liviu Dragnea, PSD se află în război permanent cu o parte importantă a societății, partidul este condus discreționar, iar actuala criză riscă să izoleze România pe plan internațional.

Contestatarii lui Liviu Dragnea au nevoie de 35 de voturi pentru a înclina balanța în CEx, însă până aseară nu aveau decât susținerea a 22 de organizații. Tabăra pro-Dragnea se baza pe 23 de organizații. 5 filiale nu luaseră o decizie. Numeric, șeful PSD și-ar putea asigura voturile din partea celorlalți membri ai CEx care însă nu au influență în partid. De altfel, aceasta este și marea problemă a lui Liviu Dragnea care, chiar dacă ar obține o victorie astăzi, ar avea mari probleme ulterior. Numărul mare de parlamentari pe care îl au organizațiile care îl contestă i-ar putea bloca orice proiect în parlament, ar putea conta la o moțiune de cenzură și chiar ar putea forța înlocuirea sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

CITEȘTE ȘI: Harta taberelor din PSD, înaintea Comitetului Executiv

CITEȘTE ȘI: Scrisoarea contestatarilor din PSD: Se cere „demisia imediată” a lui Dragnea și asigurarea interimatului de către Dăncilă

CITEȘTE ȘI: Liviu Dragnea îi acuză pe cei care îi cer demisia că fac jocul lui Iohannis și al serviciilor

Cum s-au împărțit organizațiile

Contestatarii lui Dragnea

1.Paul Stănescu (Olt)

2.Gabriela Firea (București/Ilfov)

3.Adrian Țuțuianu (Dâmbovița)

4. Marian Neacșu (Ialomița)

5. Ion Mocioalcă (Caraș-Severin)

6. Șerban Valeca (Argeș)

7.Nicolae Bădălău (Giurgiu)

8. Claudiu Manda (Dolj)

9. Aladin Georgescu (Mehedinți)

10. Ion Rotaru (Brăila)

11.Dumitru Buzatu (Vaslui)

12.Marcel Ciolacu (Buzău)

13. Horia Teodorescu (Tulcea)

14. Călin Dobra (Timiș)

15. Horia Nasra (Cluj)

16. Dan Tudorache (sector 1)

17. Rodica Nassar (sector 2)

18. Robert Negoiță (sector 3)

19. Daniel Băluță (sector 4)

20. Marian Oprișan (Vrancea)

21. Gabi Petre (organizația de tineret-TSD)

Susținătorii lui Dragnea:

1. Radu Moldovan (Bistrița)

2. Maricel Popa (Iași)

3. Ionel Arsene (Neamț)

4. Doina Fedorovici (Botoșani)

5. Dragoș Benea (Bacău)

6. Ioan Stan (Suceava)

7. Constantin Rădulescu (Vâlcea)

8. Marius Dunca (Brașov)

9. Aurelia Fedorca (Satu Mare)

10. Dan Nica (Galați)

11. Bogdan Trif (Sibiu)

12. Ioan Dârzu (Alba)

13. Mihai Fifor (Arad)

14. Adrian Gâdea (Teleorman)

15. Ioan Mang (Bihor)

16. Vasile Gliga (Mureș)

17. Laurențiu Nistor (Hunedoara)

18. Daniel Florea (sector 5 București)

19. Gabriel Mutu (sector 6 București)

20. Rovana Plumb (Organizația de Femei a PSD )

21. Ioan Popa (OSPD)

22. Tiberiu Marc (Sălaj)

23. Felix Stroe (Constanța)

Organizațiile indecise:

1. Gabriel Zetea (Maramureș)

2. Ciprian Pandea (Călărași)

3.Florin Cârciumaru (Gorj)

4. Horia Grama (Covasna)

5. Mircea Dușa (Harghita)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro