Dronă căzută într-un sat din Bistrița Năsăud. Aeronava ar fi un model rusesc Orlan-10 / Poliția spune că nu avea însemne care s-o lege în vreun fel de conflictul ucrainean
Duminică seara, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței.
- UPDATE 12.10 Dosarul penal întocmit va fi declinat către Parchetul Curții de Apel Cluj.
Conform Poliției Județene Bistrița-Năsăud, polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de zbor neautorizat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud a precizat că este vorba despre un aeromodel, o aeronava în miniatură, care nu avea nicio dotare sau însemn care să ducă cu gândul că ar fi vorba despre ceva militar sau legat de razboi.
Potrivit însă imaginilor care circulă pe internet, „aeromodelul” ar fi de fapt o dronă rusească Orlan-10, un model folosit la recunoaștere și adunare de informații. Dronele Orlan-10 sunt dezvoltate doar de către Rusia și au fost folosite constant în cadrul conflictului din Ucraina, încă din 2014. Cu toate acestea, și forțele ucrainene au reușit să doboare sau să captureze drone Orlan-10 pe care ar fi putut încerca să le folosească la rândul său.