Skip to content
Ultima oră

Drona explodată la Constanța. Prima informație a venit cu patru ore înaintea deflagrației. Cronologia evenimentelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Drona marină care a explodat vineri în Portul Constanța făcea parte dintr-un grup de alte patru drone ucrainene, asupra cărora Armata Ucrainei a pierdut controlul. Și celelalte trei drone s-au autodetonat – două în larg și a treia în afara portului, spune Guvernul, care prezintă o cronologie a incidentului. 

Drona din Portul Constanța a explodat la ora 10.28. Primele informații fuseseră primite de Garda de Coastă în jurul orei 6.20, când Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a semnalat că în Dana 78 a fost observat un obiect plutitor, posibil dronă.

Cronologia incidentului de la Constanța, prezentată de Guvern

În data de 05.06.2026, în jurul orei 06:20, Garda de Coastă, a primit o informare din partea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, cu privire la faptul că în Dana 78, în Portul Constanța, a fost observat un obiect plutitor, posibil dronă.

Au fost informate MApN și SRI. Totodată, s-a luat legătura cu Autoritatea Navală Română pentru restricționarea traficului naval în Portul Constanța, respectiv cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru securitatea portuară. O echipă din cadrul Grupului de Nave Constanța s-a deplasat în zonă pentru izolarea perimetrului până la sosirea forțelor specializate.

Imediat după identificarea dronei, MApN a luat legătura cu omologii ucraineni, care au confirmat că au pierdut controlul operării a patru drone. Celelalte trei drone s-au autodetonat – două în larg și a treia în afara portului.

Confirmarea acestor evenimente au venit atât de la partea ucraineană, cât și din datele obținute de autoritățile române. Autoritățile române au solicitat autorităților ucrainene să transmită notificări părții române de îndată în situații similare care pot genera riscuri la adresa României. Miniștrii de Apărare și Interne au solicitat omologilor ucraineni o consultare în sistem video-conferință.

Drona a explodat la 3 minute de la detectarea unui semnal de autodistrugere

Fimul evenimentelor:

    • Imediat după sesizare, echipe specializate din cadrul MApN, SRI și Poliția de Frontieră s-au deplasat la fața locului. În jurul orei 10.25, a fost detectat un semnal de autodistrugere. Au fost luate măsuri urgente pentru evacuarea personalului angrenat în cercetare, închiderea zonei din port și pentru stabilirea unei zone de siguranță de 1 kilometru;

    • 10:28 – drona a explodat. Explozia nu a fost controlată, drona intrând în modul de autodistrugere;

    • 10:29 – a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul municipiului Constanța. Până în momentul de față nu au fost înregistrate victime;

    • 10:32-11:30 – au fost efectuate 6 apeluri la numărul unic de urgență 112, care sesizau explozii sau cereau explicații;

    • 10:45 – o navă comercială, aflată la 145 km (80 mile marine) Est Constanța, a observat două explozii puternice consecutive, la o distanță de 10 mile marine (18 km) față de aceasta;

    • 10:54 – a fost ridicat Elicopterul SMURD CT pentru susținerea intervenției;

    • 11:05 – polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au observat o posibilă explozie în afara portului Constanța;

    • 11:21 – a fost transmis mesaj RO-ALERT, evacuare zonă pe o rază de 1 km, în zona costieră a Portului Constanța;

    • 11:29 – a fost transmis al doilea mesaj RO-ALERT, pentru județele Constanța și Tulcea, pentru asigurarea măsurilor de prevenție și îndepărtare de zona costieră, respectiv de informare în situația observării dronelor;

    • 11:50 – a fost ridicat un al doilea elicopter din județul Tulcea pentru cercetare-observare pe toată zona de litoral;

    • 13.50 – a fost începută evacuarea preventivă pentru următoarele zone: faleza Cazinoului, stațiunile Costinești (plaja), Vama Veche, Mamaia și toți operatorii economici din zona litoralului;

    • 14:35 – a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.

Măsurile luate de autorități:

Guvernul spune că au fost dispuse imediat următoarele măsuri:

    • evacuarea populației

    • izolarea perimetrului

    • restricționarea traficului

    • cercetarea la fața locului

Conform Guvernului, au intervenit cadre ale MAI, MApN și SRI, iar secretarul de stat Raed Arafat a mers la Constanța pentru a coordona acțiunile.

„După dubla confirmare că toate cele patru drone ucrainene s-au autodistrus și nu mai reprezintă vreun pericol, măsurile de evacuare a populației au fost oprite”, precizează Guvernul, care mai spune că grupa operativă de comandă de la Ministerul Afacerilor Interne rămâne activă și în orele următoare.