Drulă (USR), despre „bomba cu ceas” pusă de PSD în Legea pensiilor: Se șușotește despre acest lucru, nu se vorbește cu voce tare, pentru că toată lumea evită 'cartoful fierbinte'.
Legea pensiilor este un subiect nepopular și dificil pentru un politician, recunoaște deputatul USR Cătălin Drulă, care spune totuși că nu poate să tacă „în fața a ceea ce poate deveni un dezastru economic pentru România”. Drulă vorbește de „bomba cu ceas” pusă de PSD în Legea Pensiilor: creșterea cu 40% a pensiilor la 1 septembrie 2020. „Impactul este uriaș și nesustenabil pentru buget. Există o largă recunoaștere a acestui fapt, de la politicieni la economiști. Dar se șușotește despre acest lucru, nu se vorbește cu voce tare, pentru că toată lumea evită „cartoful fierbinte”, spune Drulă.
„Nu e încă prea târziu pentru responsabilitate și cadrul legal există, trebuie doar asumarea și curajul politic pentru a-l aplica”, spune deputatul USR.
Acesta apreciază că PSD a pus o bombă cu ceas în legea pensiilor adoptată anul acesta de Parlament: creșterea cu 40% a pensiilor la 1 septembrie 2020.
„Impactul este uriaș și nesustenabil pentru buget. Există o largă recunoaștere a acestui fapt, de la politicieni la economiști. Dar se șușotește despre acest lucru, nu se vorbește cu voce tare, pentru că toată lumea evită „cartoful fierbinte”. Deja anul acesta bugetul asigurărilor sociale (cel în care plătim contribuții și de unde se plătesc pensiile) are deficit. Asta înseamnă că diferența se compensează de la bugetul de stat”, spune parlamentarul USR.
Potrivit acestuia, în condițiile în care anul acesta deficitul bugetar este estimat la 4,3%, eventuala creștere de pensii va fi finanțată exclusiv din deficit, „adică din împrumuturi contracte de stat”, spune Drulă. „Nu sunt bani – contribuții la bugetul de pensii sau venituri la bugetul de stat – pentru a compensa această creștere. Estimarea de impact este uriașă: +2,7% PIB deficit (peste ce avem acum) pentru 2021”, menționează parlamentarul USR.
„Bineînțeles că ne dorim cu toții creșterea nivelului de trai în România, mărirea veniturilor, a pensiilor. Dar realitatea economiei este că asta nu se poate face din pix. Atunci când creșterile sunt din pix, suferința economică urmează inevitabil. Pentru toată lumea, dar pentru cei în situații vulnerabile, cel mai tare. Creșterea pensiilor trebuie făcută, dar trebuie făcută responsabil, în limitele a ce își permite bugetul României în momentul de față. Culmea este că în legea pensiilor a fost și prevăzut acest aspect, ca un soi de ultimă supapă de responsabilitate prinsă acolo în text”, apreciază Drulă.
Acesta amintește că la art. 86 alin. (8) se prevede că: “Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări decât cele prevăzute de prezentul articol.”
„Legea plafoanelor este exact legea pe care Guvernul vrea să își angajeze astăzi răspunderea. Premierul Orban are obligația să prevadă în această lege măriri rezonabile ale pensiilor, în limitele a ce permite situația fiscal-bugetară a României. Am văzut în trecut la ce duce populismul economic deșănțat. La suferință. Nu mai putem repeta aceleași greșeli și să ne condamnăm atât părinții, cât și copiii să suporte consecințele lașității politicienilor”, susține deputatul USR.
–
Citește și: