După 8 ani de procese, situația celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR rămâne incertă: Înalta Curte a decis rejudecarea dosarului prin care parcul se putea întoarce în domeniul public
După 8 ani de procese, situația celor 12 hectare retrocedate în 2005, în Parcul IOR, printr-o decizie a fostului primar Adriean Videanu, rămâne în continuare incertă, bucata respectivă de parc fiind în paragină. Primăria Sectorului 3 a câștigat pe fond anularea deciziei de retrocedare în 2019, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis retrimiterea dosarului la Curtea de Apel pentru rejudecare. Apel au făcut proprietarii și, în mod interesant, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.
Primarul Robert Negoiță a scris pe pagina de Facebook că nu renunță și va continua lupta în instanță.
”Peste 8 ani de procese, presiuni la toate nivelurile, promisiuni publice ale unora că mafia retrocedărilor își va primi banii nemeritați. Atacuri, amenințări și un joc murdar în care nu au ezitat să se implice, din păcate în favoarea “băieților deștepți” chiar cei care pozează în cei dintâi apărători ai intereselor cetățenilor și le mai și cer încrederea prin vot: evident mă refer la unii politicieni. Căci, din păcate, din cauza mârșăviilor făcute tocmai de acești din urmă politicieni din prima linie, iată că bătălia pentru recuperarea celor 12 ha din Parcul IOR continuă. Cum așa? Simplu! Pentru că, după ce am recâștigat pe fond terenul, așa-zișii proprietari au contestat decizia. Nimic uimitor, doar nu ne așteptam ca în cel de-al doisprezecelea ceas, după cât s-au chinuit să pună ghearele pe aceste terenuri, să li se trezească conștiința? Dar, ce să vedem, decizia judecătorilor, prin care se returna comunității ceea ce a fost dintotdeauna a comunității, A FOST CONTESTATĂ DE ÎNSUȘI FOSTUL PRIMAR GENERAL. Ieri, judecătorii Înaltei Curți au admis recursul celor două părți- așa-zișii proprietari și Primăria Generală- și au dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel. Nu ne dăm bătuți, vom continua lupta” a scris Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, pe pagina de Facebook.
”Nouă nu ne rămâne decât să mergem mai departe, ca să recuperăm pentru comunitatea Sectorului 3 ceea ce au spoliat acești ticăloși, cu ajutorul direct și complice al unor politicieni. Și să ne rugăm ca judecătorii pe masa cărora vor ajunge dosarele să aibă minte luminată și tăria de a rezista presiunilor la care vor fi supuși. Și sperăm ca organele statului să își facă și ele treaba și toți cei responsabili, de-a lungul anilor, de aceste mizerii, toți complicii să plătească și să fie trimiși unde le este locul”, a mai scris Negoiță.
Și Ana Maria Ciceală, consilier USR, acuză faptul că Gabriela Firea a intervenit în proces de partea proprietarilor în loc să apere interesul bucureștenilor.
”Din cauza recursului formulat (şi) de Gabriela Firea, se reia de la zero judecata în procesul privind retrocedarea unei părţi de 12 hectare din parcul IOR. Este o veste extrem de proastă, pentru că şterge practic decizia de la a doua instanţă, decizie prin care era anulată retrocedarea către proprietar. Acum încep alţi ani de eforturi în justiţie pentru a păstra ceea ce aparţine de drept Bucureştiului, pentru a apăra integritatea parcului IOR și a reda locuitorilor din zonă o oază de verdeață incredibil de importantă pentru sănătatea lor. Mafia terenurilor a avut în Gabriela Firea un aliat devotat. Cu mâna ei s-au făcut cele mai grave atentate la adresa spaţiului verde, a bunului şi a banului public. Gabriela Firea a plecat. Din păcate, moştenirea ei toxică rămâne”, a scris Ciceală pe pagina de Facebook.
Primăria Sectorului 3 a atacat, în 2016, titlul de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate în Parcul IOR. Bucata de parc aflată între bd. Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului a fost retrocedată în 2005 Mariei Cocoru de către fostul primar al Capitalei Adriean Videanu.