După Canada, încă o țară majoră din afara Europei vrea să se apropie de UE: „Suntem pe aceeași lungime de undă”
Un ministru australian din Cabinet a declarat marți că țara sa este pe aceeași lungime de undă cu Canada în ceea ce privește încercarea acesteia de a consolida relațiile cu Uniunea Europeană, în contextul intensificării războiului comercial dintre Ottawa și Statele Unite, transmite Reuters.
Premierul canadian Mark Carney a afirmat la sfârșitul săptămânii trecute că țara sa încearcă să obțină o „alianță unică” cu Uniunea Europeană, dar că nu urmărește să devină membră a blocului comunitar. El a făcut comentariile după ce The Wall Street Journal a scris pe 12 septembrie că acesta analizează posibilitatea ca Canada să devină „membru asociat” al UE.
„Suntem pe aceeași lungime de undă”, a declarat marți Don Farrell, ministrul australian al Comerțului, pentru Sydney Morning Herald.
„Vom urmări cu mare interes ceea ce face Carney”, a subliniat el. Farrell nu a oferit mai multe detalii cu privire la posibilitatea ca Australia să urmărească în prezent, în mod activ, o relație mai strânsă cu UE sau cu privire la forma pe care ar putea-o lua o astfel de relație.
Însă Australia a încercat deja își diversifice relațiile comerciale, după ce s-a confruntat cu taxe vamale americane aplicate asupra multor exporturi, în pofida alianței sale de securitate de lungă durată cu Washingtonul și a acordului de liber schimb încheiat cu Statele Unite.
Ce ar fi negociat premierul Canadei cu lideri ai UE în spatele ușilor închise
The Wall Street Journal a scris că UE și Canada discută posibilitatea de a permite circulația liberă a bunurilor, serviciilor și lucrătorilor canadieni din sectoare strategice – inclusiv energie, inteligență artificială, apărare și minerale critice.
WSJ a subliniat că un astfel de acord, dacă va fi convenit și aprobat de statele membre ale UE, ar însemna de facto extinderea graniței blocului comunitar.
Discuțiile vizează, de asemenea, proiecte comune de infrastructură, precum cabluri submarine, centre de date, stocare în cloud, rețele de sateliți și facilități pentru transportul energiei canadiene către Europa.
Citând doi oficiali care au cerut protecția anonimatului, jurnaliștii de la WSJ au mai scris că premierul Canadei a discutat în mod regulat cu mai mulți lideri ai UE, cel mai important cu președintele francez Emmanuel Macron, despre posibilitatea de a permite canadienilor să locuiască și să muncească fără viză în spațiul comunitar.
Australia și UE au semnat un acord istoric anul acesta
Ministrul australian Farrell a declarat că este deschis tuturor posibilităților în ceea ce privește eventuale noi acorduri cu UE, cu excepția instalării unor cabluri suplimentare de fibră optică, având în vedere distanțele implicate.
„Lumea se împarte în protecționiști și adepți ai liberului schimb”, a spus el. „Este incontestabil faptul că prosperitatea Australiei din ultimii 50 de ani s-a bazat în întregime pe implicarea noastră în economia mondială”, a adăugat acesta.
Australia și Uniunea Europeană au semnat un acord de liber schimb istoric în martie, după opt ani de negocieri, eliminând taxele vamale pentru aproape toate bunurile și facilitând potențial accesul UE la mineralele critice din Australia.
„UE și Australia pot fi departe una de alta din punct de vedere geografic, dar nu am putea fi mai apropiate în ceea ce privește viziunea noastră asupra lumii”, declara la momentul respectiv Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, într-un comunicat. „Cu aceste noi parteneriate dinamice în domeniul securității și apărării, precum și al comerțului, ne apropiem și mai mult”, a adăugat ea.
Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat într-o conferință de presă că acordul va aduce economiei australiene beneficii de aproximativ 10 miliarde de dolari australieni (6 miliarde de euro) anual, adăugând că eliminarea aproape a tuturor tarifelor de import pentru mineralele critice australiene în Uniunea Europeană va contribui la stabilizarea lanțurilor de aprovizionare globale.