După mașina de lux, David Popovici și-a luat acum și casă într-un complex imobiliar: „Am avut și un mic discount”. Cât costă casele de aici

Campionul olimpic la înot și-a cumpărat o casă într-un complex rezidențial situat în apropiere de București, scrie Golazo.ro.
„Credeți că nu o să fiu criticat? Dar cum să nu. M-am gândit (n.r. – dacă să-și cumpere o casă în străinătate), dar nu e momentul potrivit.
Eu, la 20 de ani, mă consider foarte privilegiat să fiu în postura să pot cumpăra și mașina pe care mi-o doresc, dar, în primul rând, casa pe care mi-o doresc.
Am stat toată viața la bloc, acum să știu că am prima mea casă pe numele meu, pe pământ, mă face să fiu foarte mândru de mine și de tot parcursul pe care l-am avut”, a declarat Popovici.
Sportivul face trimitere la valul de reacții pornit după ce acesta și-a cumpărat un Porsche.
„Nu o să va spun exact unde stau în cartier, pentru că doresc a păstrez această informație pentru mine, dar pot să vă spun că e suficient de încăpătoare să acomodeze toți membri familiei, a fost o achiziție normală, cu un mic discount”, a mai declarat campionul olimpic.
Potrivit economica.net, o vilă în complexul Liziera de Lac costă între 146.000 de euro și 262.000 de euro, fără TVA.
Unde se află casa lui Popovici și ce a spus despre viitoarele jocuri olimpice, citiți pe Golazo.ro.