E bine sa fie achitari? Procentul de 10% este mic sau mare? Cateva lamuriri pentru Traian Basescu

Fostul presedinte, Traian Basescu, a criticat, luni seara, la B1 TV, procentul „cam mare de achitari” de 10% raportat de procurori la ultimul bilant al DNA, insa un studiu al Bancii Mondiale si specialistii in drept critica tocmai rata mare de condamnari in raport cu media UE si procentul suspect de mic de achitari. Un studiu realizat de Banca Mondiala pune in discutie „rata de condamnare extrem de mare din partea procurorilor (intre 90 – 95 procente)” raportata in Romania si considera ca „aceasta este rareori egalata in alte parti ale lumii”. De ce este insa bine sa fie achitari si de ce ar fi util, pentru sanatatea sistemului juridiciar, ca acest procent sa fie chiar mai mare?

Fostul presedinte, Traian Basescu, a declarat, luni seara, la B1 TV, referitor la numarul achitarilor pronuntate in Romania: „Mi se pare cam mare rata de achitare de la DNA, de 10%. Din 4.000 de dosare, 10% inseamna 400 de oameni. Oare o fi bine sa-i bagi la beci, sa constati apoi ca nu sunt vinovati?”. (Nota redatiei: Nu toti cei achitati sunt si arestati intr-un dosar penal).

La sfarsitul lunii februarie, procurorul sef DNA a prezentat bilantul DNA pe anul 2014, afirmand, intre altele, ca procentul de achitari s-a mentinut la nivelul anilor anteriori – 9%, sub media europeana.

Pe de alta parte, intr-un amplu studiu intitulat „analiza functionala a sectorului justitiei din Romania”, dat publicitatii in martie 2013, Banca Mondiala a criticat tocmai numarul prea mare de achitari.

• „Trebuie sa punem in discutie si rata de condamnare extrem de mare din partea procurorilor (intre 90 – 95 procente). Aceasta este rareori egalata in alte parti ale lumii si, cand acest lucru se intampla, ridica suspiciuni cu privire la una din cele doua explicatii negative coruptie semnificativa sau o politica de evitare a riscurilor din partea procurorilor. Noi consideram ca in Romania se aplica a doua explicatie – procurorii sunt atat de concentrati pe o rata de condamnare aproape perfecta incat nu iau in considerare cazurile pe care, dupa parerea lor, nu le pot castiga sau aleg condamnarea mai maica pe care o pot aplica. Pretind ca fac acest lucru din cauza asteptarilor opiniei publice – si citeaa un presedinte care a recomandat concedierea unui procuror care nu a castigat un anumit caz (de coruptie). Totusi, aceasta politica ridica intrebari si consideram ca, in linie cu alte practici, procurorii ar trebui sa isi asume mai multe riscuri si sa recunoasca ca orice depaseste 75% este acceptabil. Uneori, scorurile foarte bune releva probleme si un procuror cu o rata de condamnare de 95%, precum si o instanta cu o rata de operativitate de aproximativ 100 de procente (exista cateva in Romania) – ridica probleme cu privire la baza de calcul a cifrelor”.

Raportul Bancii Monidale noteaza faptul ca „unele tari Latino-americane au rate de condamnare similare pentru simplul motiv ca oricine isi poate plati iesirea din actiunea penala face acest lucru mult inainte ca respectivul caz sa ajunga in fata instantei, oferind mita politiei si procurorilor. Astfel, instantele raman cu cei care sunt prea saraci pentru a oferi mita sau, probabil, pentru a-si permite o reprezentare legala buna. Nu avem dovezi asupra acestui aspect in Romania, cel putin nu la scara larga, iar astfel alegem a doua explicatie, strategia de risc a parchetelor”.

In raport se mai arata ca „Japonia are, in mod traditional, o rata si mai ridicata, apropiata de 99%, iar acesta (aversiunea fata de risc) este explicatia obisnuita, impreuna cu unele posibile incalcari ale drepturilor la un proces echitabil.” (Vezi aici studiul Bancii Mondiale, pag. 55, 56).

Nu doar expertii Bancii Mondiale, dar si juristii romani au criticat de-a lungul timpului procentele mari de condamnari raportate de procurori, considerand ca o rata de achitari de 5%-10% indica un sistem juridic bolnav.

„In momentul in care intra in sala de judecata, judecatorul e convins ca toti aia din sala sunt vinovati, pentru ca altfel nu erau trimisi in judecata. O sa se spuna ca exagerez, dar statistica imi da dreptate. Procentul de achitari in Europa este undeva la 15%, la noi este sub 5%. Permiteti-mi sa nu cred ca procurorii romani sunt atat de buni incat nu rateaza nimic, in timp ce omologii lor germani, spanioli sau norvegieni sunt atat de prosti incat sa trimita in judecata atat de multi nevinovati. In Marea Britanie, procentul sare de 20%. Chiar sa fie ai nostri procurori ca brazii, sa gafeze deloc? Mira-m-as. Mai degraba judecatorii sunt convinsi de la inceput ca prostul e vinovat si, in consecinta, il executa pe inculpat, indiferent de probe si de orice se intampla in proces”, se arata intr-un text publicat pe site-ul juridice.ro de avocatul Radu Chirica.

Pe de alta parte, judecatoarea Dana Garbovan de la Curtea de Apel Cluj, membru in conducerea UNJR, afirma, intr-un interviu pentru Ziare.com, ca rata achitarilor in UE este chiar mai mare decat in Romania: „Nu cred ca procentul de achitari in dosarele DNA este unul ingrijorator. Dimpotriva, un procent de condamnare apropiat de 100% ar fi unul de natura sa imi provoace temeri. Am discutat cu mai multi colegi din diverse state europene, unde procentele de achitare sunt chiar mai mari, iar acest lucru este privit ca fiind perfect normal. Daca admitem ca acuzarea nu inseamna condamnare, atunci intelegem si de ce.”

Traian Basescu a propus, la fel ca Antena 3, o lege prin care magistratii, respectiv procurorii, sa raspunda in cazul achitarilor. Acest mod de gandire arata o neintelegere majora a modului cum functioneaza justitia intr-o democratie. Asa cum am vazut in exemplele de mai sus, o rata de achitari de 20-25% este considerata acceptabila intr-un sistem juridic sanatos. Tot ce tinde catre o rata de 100% de condamnari ridica mari semne de intrebare. De ce? Deoarece astfel n-am mai avea nevoie de instantele de judecata. Daca asteptam ca procurorii sa aiba mereu dreptate in procent de 100%, atunci n-am mai avea nevoie de judecatori. Apoi, o achitare nu inseamna obligatoriu ca procurorul a gresit. Dar ce inseamna achitare in inteles juridic?

• A declara nevinovat pe cineva printr-o hotarare judecatoreasca, reglementata in art.11 Cod Procedura Penala. Instanta de judecata hotaraste achitarea inculpatului prin sentinta, cand constata ca: – fapta nu exista, – fapta nu este prevazuta de legea penala, – fapta nu prezinta gradul de pericol al unei infractiuni, – fapta nu a fost savarsita de inculpat, – faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii, – existenta vreuneia din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei.

Prin urmare, sunt mai multe situatiile in care judecatorii decid sa pronunte achitari. Achitarea sau condamnarea se decide in razboiul argumentelor si contraargumentelor dintre procuror si avocat in fata instantei. O achitare se poate pronunta daca judecatorul considera ca fapta nu reprezinta un pericol prea mare sau ca a fost insuficient probata. Nu se poate retine vina procurorului cand incearca sa obtina o condamnare si nu reuseste. Desigur, pentru procurori achitarile nu sunt motiv de mandrie, dar nu pot fi considerate automat o culpa. Acestea situatii de achitare trebuie tratate de la caz la caz, nu la pachet.

Daca am pretinde eficienta de suta la suta din partea procurorilor ceruta de Traian Basescu si Antena 3, pur si simplu n-ar mai fi nevoie de judecatori care sa judece. Ar fi suficient cu procurorii iar acestia, in clipa cand aresteaza pronunta si sentinta de condamnare. Or, asa ceva ar fi profund nedemocratic. O rata mult prea mica de achitari, cum are si Romania, indica defectiuni in sistemul juridic, insa cu totul altele decat cele indicate de fostul presedinte sau de aparatorii lui Dan Voiculescu. Aceste derapaje si defectiuni merita puse in discutie cu calm, dar nu de catre suspecti, de inculpati sau de condamnati penal, nici de catre avocatii lor din politica si presa. Cand acuza procurorii ca incaseaza prea multe achitari, realitatea fiind exact invers, Traian Basescu si Antena 3 o fac pentru a-i denigra, nu pentru ca le pasa in mod real de insanatosirea sistemului.