„E ca și cum te-ai întoarce în Vestul Sălbatic”. Moldova își cheamă înapoi cetățenii plecați

Ca urmare a emigrării masive, Republica Moldova se numără printre țările cu cea mai rapidă depopulare din lume. Un moldovean din patru trăiește în străinătate. În consecință, statul încearcă să-și convingă cetățenii să se întoarcă.

„Chișinăul este un oraș al contrastelor”, spune Alexandru, un tânăr cu șapcă de baseball și jachetă bej, cu care stau de vorbă la o țigară și o cafea decofeinizată la centrul comunitar Casa Zemstvei. Afirmația sa sună ca un clișeu, dar o plimbare prin capitala Moldovei, cu aproape trei sferturi de milion de locuitori, îmi amintește de ea de mai multe ori.

Chiar și în centrul orașului se află case joase cu grinzi de lemn, adesea cu meșteri îngenuncheați în fața lor, cu ciocanul sau pensula în mână. Bulevarde largi, pe care se târăsc coloane de mașini și troleibuze alb-albastre, sunt mărginite de construcții monumentale din beton în stil brutalist și clădiri din calcar alb, decorate cu reliefuri neoclasice. Totuși, la doar câteva străzi distanță, marile bulevarde sunt înlocuite de drumuri desfundate, unde, în ciuda stării lor deplorabile, sunt parcate cu încăpățânare și mai multe mașini.

În apropiere, firmele magazinelor spațioase și luminoase și ale cafenelelor și restaurantelor elegante – adesea etichetate drept „restaurant european” pe Google Maps – îi îmbie pe clienți să intre.

„Chișinăul vi se pare un oraș european sau unul sovietic? Anul trecut, niște prieteni m-au vizitat aici și au spus că li se pare european. M-a umplut de mândrie”, am auzit pe parcursul șederii mele.

Între război și integrarea europeană

De la invazia rusă în Ucraina din 2022, situația geopolitică a dominat dezbaterea publică din Moldova. Mulți s-au temut că, dacă Ucraina ar cădea, următoarea țintă ar fi Republica Moldova vecină, o țară de aproape douăzeci de ori mai mică ca suprafață.

Deși acest lucru nu s-a întâmplat, războiul din vecinătate afectează direct țara. În primăvară, guvernul declara stare de urgență din cauza contaminării cu combustibil a râului Nistru în urma unui atac rusesc asupra unei centrale hidroelectrice ucrainene. În mod similar, Moldova se confruntă cu pene de curent ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii electrice ucrainene.

Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Moldova în decembrie 2023. În timp ce Macedonia de Nord sau Serbia au rămas în statut de țări candidate mai bine de un deceniu, iar aderarea lor pe termen scurt este puțin probabilă, guvernul moldovean adoptă în grabă reformele cerute de UE, sperând să încheie un tratat de aderare până în 2030.

Continuarea integrării europene a fost confirmată, la limită, dar în cele din urmă, în 2024, prin două alegeri desfășurate concomitent: un referendum privind consacrarea promisiunii integrării europene în Constituția Republicii Moldova și alegerile prezidențiale, în care Maia Sandu, din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea liberală de centru-dreapta aflată la guvernare, a obținut un al doilea mandat consecutiv. Și a fost confirmată din nou în 2025, când PAS a câștigat alegerile parlamentare.

Totuși, acele alegeri ar fi avut un rezultat diferit dacă nu ar fi existat voturile diasporei moldovenești, care numără astăzi aproximativ un milion de persoane.

Lipsă de medici și gropari

Moldova se numără printre țările cu cea mai rapidă depopulare din lume. În timp ce în 1991 populația era de aproape patru milioane și jumătate, astăzi în țară locuiesc mai puțin de trei milioane de oameni. Un copil din cinci din țară crește cu un singur părinte sau chiar fără părinți.

„Când moare cineva, potrivit tradiției locale, opt bărbați ar trebui să sape groapa. Dar în unele sate cu greu mai găsești opt bărbați adulți”, spune sociologul și jurnalistul Vitalie Sprînceană, ilustrând situația printr-o anecdotă amară. Există o lipsă de gropari, o lipsă de medici; populația îmbătrânește, iar în viitor s-ar putea să nu existe suficienți contribuabili pentru a susține pensiile mici și serviciile publice subfinanțate.

Moldova, care a fost lovită de o criză economică severă și de lungă durată la scurt timp după obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, a fost mult timp descrisă drept cea mai săracă țară din Europa. Rămâne printre cele mai sărace, deși, în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, Ucraina devastată de război și Kosovo (a cărui independență este recunoscută de doar aproximativ jumătate dintre statele membre ale ONU) se află în prezent într-o situație mai dificilă.

O treime din populația Moldovei are dublă cetățenie

Emigrarea masivă pentru muncă a început în anii 1990. Inițial, au plecat în principal bărbați, cel mai adesea în Rusia, pentru a lucra în construcții – puteau merge acolo fără viză și vorbeau rusa. După criza financiară din Rusia din 1998, populația a început să emigreze mai mult către Occident, în special în România și Italia, unde femeile din Moldova au acoperit cererea tot mai mare de îngrijitoare.

Inițial, acestea nu au avut de ales decât să treacă ilegal frontierele. Situația s-a schimbat odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, ceea ce a declanșat un nou val masiv de emigrare. România permite acordarea cetățeniei oricărei persoane care a fost cetățean român înainte de 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, inclusiv descendenților acesteia până la a treia generație. Astăzi, aproximativ o treime din populația Moldovei deține cetățenie dublă.

„Cei mai buni au plecat”

Un alt val de emigrare a lovit Moldova în 2014, alimentat de introducerea călătoriilor fără viză în UE și de pierderea generalizată a încrederii în urma scandalului „miliardului”. Printre artizanii fraudei – prin care un miliard de dolari a fost scos din sistemul bancar moldovenesc – s-au numărat oligarhii Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, incluși pe lista persoanelor sancționate de UE, precum și fostul prim-ministru Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a ajuns la putere în 2009 cu promisiunea de a scoate țara din sărăcie și de a o duce în UE.

În acea perioadă, copiii emigranților care plecaseră la începutul anilor 2000 pentru a presta munci precare în Occident plecau în număr mare. Spre deosebire de părinții lor, aceștia nu plecau doar din cauza situației economice deplorabile a țării, ci și din cauza speranțelor politice zădărnicite și a stării nesatisfăcătoare a serviciilor publice.

„Învățământul universitar era o afacere în perioada în care studiam; diplomele se vindeau. Aveam colegi care nu veneau niciodată la școală și, totuși, obțineau cele mai bune note”, explică Vlada Ciobanu în biroul auster, alb, al Centrului pentru Politici și Reforme, o organizație a societății civile axată pe transparență și participare civică.

Ciobanu și-a finalizat studiile de licență la o universitate din Moldova și a plecat în Marea Britanie pentru masterat. „Întrebarea nu era dacă ar trebui să o fac, ci când. Dacă terminai o facultate în Moldova, era aproape esențial să faci un masterat în străinătate”, adaugă ea.

După cum confirmă sociologul și expertul în migrație Alexandr Makuhin, emigrarea era pur și simplu „normală” la acea vreme: „Dacă voiai să-ți construiești o anumită carieră, să ai succes în știință sau să lucrezi pentru o corporație multinațională, nu aveai de ales decât să emigrezi.”

Sprînceană explică faptul că, exact în perioada în care rețelele sociale începeau să joace un rol tot mai important, la putere au ajuns partide al căror principal program era integrarea rapidă în UE. În consecință, dezbaterea publică din Moldova privind emigrarea s-a schimbat fundamental.

„Una dintre narațiunile dominante este afirmația că «cei mai buni au plecat». Există un sâmbure de adevăr în asta: începând din anii ’90, medici, ingineri, profesori și oameni de știință au plecat pentru a munci în Occident în locuri de muncă mult sub nivelul calificării lor. Până în 2010, însă, cuvântul «diaspora» nici măcar nu era folosit; oamenii vorbeau pur și simplu despre gastarbeiterii moldoveni”, explică Sprînceană.

În anii 2010, datorită influenței tot mai mari a noilor tehnologii, o parte a diasporei moldovenești a început să participe de la distanță la viața politică internă. „Au început să comenteze situația internă, exprimând furie, tristețe și bucurie față de ceea ce se întâmpla aici. Și, cel mai important, au început să participe la alegeri. Așa-numitele forțe proeuropene și-au dat seama că acesta era un electorat uriaș, foarte loial unor părți ale programului lor. Și au început să se adreseze diasporei în campaniile lor”, continuă Sprînceană. Prin urmare, narațiunea potrivit căreia „cei mai buni au plecat” exprimă și nemulțumirea unei părți a elitei față de populația din țară.

În 2012, în timpul guvernării declarate proeuropene a lui Vlad Filat, a fost creat Biroul pentru Relații cu Diaspora pentru a consolida legăturile dintre emigranții moldoveni și patria lor și, crucial, pentru a facilita întoarcerea acestora în țara aflată în proces de depopulare, dacă își doreau acest lucru.

Goana după aur

„Să te întorci în Moldova este ca și cum te-ai întoarce în Vestul Sălbatic, ca și cum ai merge în California în timpul goanei după aur. Nu este deloc ușor. Dar acum este cel mai bun moment să te întorci. Trebuie să muncești ca un cal timp de un an sau doi, să demonstrezi ce poți și vei începe să câștigi suficient pentru o viață mai confortabilă decât ai avea în Statele Unite sau în Europa”, îmi spune Vlad Vedrașco, un bărbat de 38 de ani, îmbrăcat într-o cămașă albă cu dungi albastre, vorbind precipitat.

Ne întâlnim într-unul dintre acele „restaurante europene” unde îi place să ia micul dejun. Prețurile sunt într-adevăr europene: pentru o apă minerală mare, un latte, o omletă și bruschete cu roast beef, lăsăm echivalentul a peste 20 de euro. Asta într-o țară în care salariul mediu este de aproximativ 800 de euro, iar doar o treime dintre angajați câștigă salarii peste medie.

Vedrașco, fiul unor viticultori și absolvent de economie, a emigrat în Statele Unite în 2013 pentru a-și urmări „visul american”. Spune că a moștenit de la părinții săi „gena antreprenorială” și că, în doi ani, a devenit un om de afaceri de succes în comerțul electronic. „Dar, din punct de vedere spiritual, nu mă simțeam împlinit; ceva din mine era gol. Cred că tot timpul așteptam un motiv să mă întorc”, povestește el.

A găsit un motiv să se întoarcă în 2018, când părinții săi nu au mai putut administra vinăria. Astăzi, exportă vin din satul său natal în UE și își împărtășește experiența cu alți oameni din industrie. „Mi-am împlinit visul american în Moldova: am devenit un antreprenor prosper care influențează pozitiv viețile altora”, declară el, încheind interviul cu un apel adresat moldovenilor plecați care ezită să se întoarcă: să revină cât mai curând, pentru că peste 15 ani va fi prea târziu.

Construirea unei „Moldove europene” în pofida deficitului de forță de muncă

Administrația de stat din Moldova încearcă în mod activ să promoveze povești similare despre reveniții care „au găsit aur” în patria lor, pentru a atrage înapoi tineri profesioniști. Majoritatea programelor destinate celor reveniți vizează micii antreprenori, oferindu-le facilități fiscale și granturi.

În plus, statul atrage cetățenii din străinătate indicându-le posibilitatea de a influența rapid și semnificativ afacerile interne și de a contribui la construirea unei „Moldove europene moderne”. Granturile europene se îndreaptă către țară, statul are nevoie de oameni, iar în administrația publică se poate avansa pe scara profesională relativ rapid și ușor.

Nu este diferit nici în sectorul civil. „Dacă vrei să faci ceva în comunitatea ta sau să te implici în societatea civilă, vezi rezultate relativ repede. Mai ales acum, când primăriile și guvernul sunt puțin mai deschise decât înainte. Ai sentimentul că ești important și că vocea ta are aici mai multă greutate decât ar avea în străinătate”, confirmă Ciobanu.

Ciobanu s-a întors în țară în 2013, într-o perioadă în care, spune ea, declinul democrației din cauza corupției la nivel înalt din timpul guvernării lui Vlad Filat era deja evident.

„Toată lumea se uita puțin ciudat la mine. Întoarcerea din străinătate era văzută pe atunci ca un eșec, ca o dovadă a lipsei de curaj. În următorii trei ani, majoritatea prietenilor mei au plecat. Unii spuneau că se vor întoarce când țara va fi pusă în ordine, când va exista mai multă democrație. Dar cine va face ca asta să se întâmple?”, întreabă ea zâmbind.

Mai bine sărac acasă decât bogat în străinătate

Cu toate acestea, condițiile salariale din sectorul public și din cel civil rămân nesatisfăcătoare în comparație cu sectorul privat. Mai ales în contextul războiului din Ucraina, care a provocat o criză energetică și o inflație ridicată, Moldova s-a împrumutat de la Fondul Monetar Internațional, care impune debitorilor săi „disciplină fiscală”, ceea ce înseamnă austeritate.

Într-o altă zi, mă îndrept spre o școală secundară de transporturi din sudul Chișinăului împreună cu Stela Crudu și fratele ei, scriitorul Dumitru, unde învață fiica cea mică a Stelei. Stela a venit astăzi la Chișinău din satul ei din nord pentru o ședință cu părinții. Are șase copii în total. Inițial trebuia să ajungă la ora 10:00 cu autobuzul.

În cele din urmă, ajunge la prânz cu taxiul, pentru că autobuzul pur și simplu nu a mai venit. „A luat un împrumut și nu a putut ține pasul cu plățile. A plecat în Italia să lucreze ca îngrijitoare. I-au trebuit doi ani să-și achite datoriile. Încă trei ani a încercat să pună niște bani deoparte, iar după cinci ani s-a întors în satul nostru”, explică Dumitru în locul surorii sale. Stela zâmbește larg și pronunță cu grijă: „Milletrecento, millequattrocento euro”. Ca îngrijitoare în Italia, câștiga aproximativ 1.300 sau 1.400 de euro pe lună. Astăzi, Stela lucrează la o fabrică de automobile din satul ei. „Quattrocento, cinquecento euro”, adaugă ea. La fabrica din Moldova câștigă aproximativ 400 sau 500 de euro. „Dar spune că preferă să fie săracă în patria ei decât bogată în străinătate. În plus, în satul nostru poate locui în propria casă și poate avea animale”, traduce Dumitru. Stela enumeră animalele pe care le are: vaci, cai și doi hamsteri, dintre care unul este agresiv. În timp ce Stela participă la ședință, vorbesc cu Alina, o profesoară de franceză care a locuit cu soțul ei la Roma. Această femeie elegantă, îmbrăcată într-un sacou roșu, își amintește exact cât timp a petrecut în emigrare: cinci ani, opt luni și două zile. „A fost o oportunitate de a învăța atât de multe lucruri; mi-a deschis orizonturile! Ne-am integrat bine… dar în țara ta natală respiri altfel”, rezumă ea.

Descrie cu entuziasm modul în care sistemul educațional din Moldova evoluează și cât de mândră este că poate contribui la acest lucru datorită experienței acumulate în străinătate. Apoi o întreb despre condițiile de muncă din învățământul public.

„Sunt optimistă; de obicei nu mă plâng; încerc mereu să văd fiecare situație ca pe o oportunitate de a-mi îndeplini visurile”, își începe Alina cu modestie răspunsul. „Dar… Este adevărat că situația economică din învățământul public este oarecum nefericită. Pe de altă parte, în învățământul privat, salariile sunt decente; prin urmare, acolo lucrează oameni motivați și creativi.”

Alina subliniază că statul ar trebui să comunice activ cu cei reveniți și să-i ajute pe toți să se reintegreze, nu doar pe antreprenori. „Știu oameni care s-au întors, au rămas aici doi sau trei ani, iar apoi au plecat din nou în străinătate”, conchide ea. O clipă mai târziu, stau cu Stela și fiica ei pe terasa unei cafenele din parc. Fiica repetă fără ezitare că va pleca în străinătate după absolvire. Nu știe unde sau pentru ce – are doar 15 ani, până la urmă –, dar vrea să plece.

Majoritatea covârșitoare nu se va întoarce

După cum confirmă expertul în migrație Makuhin, o inversare a tendinței de emigrare nu are loc. Între 2020 și 2025, țara a pierdut peste 200.000 de oameni. Cei care se întorc o fac în primul rând din motive personale. Mulți dintre cei care au plecat, dimpotrivă, se simt deja mai puternic legați de țara adoptivă – prin locul de muncă, o casă, o familie.

„Programele guvernamentale destinate diasporei se concentrează adesea pe cultură, încercând să exploateze sentimentele nostalgice: ești moldovean, întoarce-te în țara ta, te vom primi aici! Poate suna cinic, dar cea mai eficientă modalitate de a determina diaspora să se întoarcă este sprijinul economic”, conchide Makuhin.

Ciobanu observă că oamenii nu pot fi atrași înapoi doar prin promisiunea unui loc de muncă bun: „Avem nevoie de un transport public mai bun, de un sistem social, de locuințe accesibile, despre care nu se vorbește. 

Când îl întreb pe Sprînceană ce ar trebui să facă guvernul pentru a-i atrage înapoi pe cetățenii plecați, el răspunde printr-o întrebare: „Dar chiar avem nevoie de asta? Majoritatea covârșitoare a emigranților moldoveni nu se va întoarce niciodată. Nu are rost să cheltuim resurse publice încercând să-i convingem pe cei de neconvins. Da, Moldova are nevoie de oameni. Dar în atât de multe regiuni ale lumii viața este mult mai dificilă decât aici. Pentru mulți oameni din lume, Moldova reprezintă o destinație atractivă.”

O țară perfectă pentru a uita și a deconstrui

Îmi petrec seara de sâmbătă la Chișinău, la petrecerea de adio a centrului comunitar Casa Zemstvei. Este singurul loc de acest fel din oraș. Aici era găzduită o cafenea queer, erau proiectate filme independente, se organizau prelegeri sau, pur și simplu, exista un spațiu pentru bucuria comună a serilor de karaoke. Acum, după 15 ani, se închide. Muzeul Național de Etnografie, care deține clădirea, ar vrea, se pare, să renoveze spațiul și, prin urmare, nu a prelungit contractul. În acea seară, în timpul discursurilor emoționante de încheiere, ia cuvântul o femeie cu părul scurt, care are experiența emigrării.

„Pentru mine, după ce m-am întors din România, Casa Zemstvei a reprezentat un loc în care am trăit atât de multe lucruri magice, în care m-am reconectat cu oamenii și în care m-am îndrăgostit”, spune ea cu emoție la microfon. La sfârșitul unei seri frumoase, pline de cântece, dans și momente împărtășite, mă trezesc în grădină, lângă o femeie brunetă care îi povestește cuiva cum, în timpul studiilor sale în Italia, nimeni nu a vrut inițial să-i coordoneze teza despre guvernarea anarhistă în practică.

„Toată lumea spunea că este o utopie; le lipsea imaginația. Încă avem atât de multe lucruri de dezvățat, atât de multe lucruri de deconstruit!” O întreb de ce s-a întors din Italia. „Ce să faci în Italia?”, răspunde ea. Îi întorc întrebarea: „Ce să faci în Moldova?” Nu ezită: „Este o țară foarte mică și dinamică. Construim, reconstruim, distrugem și căutăm permanent ceva nou. Moldova este țara perfectă pentru «a uita și a deconstrui». Mult mai bună decât Occidentul.”

Acest articol a fost realizat în cadrul unei colaborări jurnalistice europene transfrontaliere, desfășurate în cadrul programului EU NEIGHBOURS EAST.