Sari direct la conținut

„E o bătaie de joc ce se întâmplă în Parlament”. Un senator USR reclamă legile care se adoptă „de sărbători ca hoții”

HotNews.ro
Senatul Romaniei discuta un nou mod de calcul al impozitelor auto, Foto: Agerpres
Senatul Romaniei discuta un nou mod de calcul al impozitelor auto, Foto: Agerpres

Senatorul USR Ştefan Pălărie a criticat, luni, partidele aflate la guvernare, calificând drept „absolut inadmisibil” ceea ce se întâmplă în Parlament, în condiţiile în care sunt legi ce trec „ca fulgerul”, printre care şi cea a bugetului de stat, care a fost adoptată în două zile.

„Este absolut inadmisibil ceea ce se întâmplă în Parlamentul României. Dezbaterea parlamentară a ajuns să fie o bătaie de joc, nici măcar nu s-a uscat cerneala pe legea bugetului de stat pentru a cărui dezbatere au fost alocate cinci secunde per parlamentar. S-a atins recordul de a trece legea bugetului de stat pentru o ţară ca România în două zile, trecere fulger, evident cu toate amendamentele respinse. Am ajuns acum să discutăm despre a schimba vorba noaptea ca hoţii, în aia cu de sărbători ca hoţii, pentru că, în timp ce cetăţenii României împachetează cadouri din ce în ce mai mici, datorate scăderii puterii de cumpărare, parlamentarii partidelor de la putere îşi dau cadouri cu dedicaţie prietenilor”, a susţinut Pălărie, într-o declaraţie acordată presei la Senat.

El a menţionat şi legea care prevede acordarea de sporuri la APIA şi o alta privind patrimoniul institutelor de cercetare-dezvoltare, care ar putea duce la „un jaf naţional”.

„Să vă dau trei exemple de legi care sunt trecute ca fulgerul în perioada aceasta, modifică orarul comisiilor de specialitate tocmai pentru a putea de astăzi până mâine să treacă cu o lege în promulgare depăşită. Prima lege este guvernare pentru prieteni, avem o OUG care propune adăugarea unor sporuri pentru angajaţii de la Ministerul Agriculturii, mai precis pentru cei de la APIA. Nu este suficient faptul că aceşti oameni au salariu de peste 6.000 de lei net, se discută despre introducerea unor sporuri de peste 15% pentru aceste salarii deja mari. Să nu uităm totuşi că doamna Daea, soţia domnului ministru, este directorul de resurse umane de la Agenţia APIA. A doua chestiune gravă este o lege care s-ar putea să ducă la un jaf naţional asupra patrimoniului institutelor naţionale de cercetare şi dezvoltare. De ce? Pentru că se trece din nou pe repede înainte (…) o iniţiativă care va permite, de fapt, administraţiilor publice locale să preia în administraţie patrimoniul a ceea ce erau până acum aceste institute naţionale de cercetare-dezvoltare. Ştim cu toţii de foarte mulţi ani de zile sunt oameni care stau cu ochii pe averea, pe bogăţia acestor institute şi doresc să le privatizeze sau să le înstrăineze din nou către prieteni”, a explicat Ştefan Pălărie.

El a mai criticat legea de adoptare a ordonanţei „trenuleţ” şi amânarea alocării a 6% din PIB Ministerului Educaţiei.

„În acest timp, atenţie, trec tacit, adică nefiind prioritizate pentru dezbatere, de exemplu, o iniţiativă cu un impact covârşitor asupra a aproape unui milion de tineri şi anume legea amendării minorilor care utilizează produse din tutun. În loc să aibă parte de o dezbatere autentică, s-au pierdut amendamentele şi această lege trece tacit. Sau un alt exemplu este legea creşterii plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000, din nou tacit, fără să apucăm să croim nişte legi mai bune. Din perspectiva asta asistăm, cred eu, la o premieră naţională, într-o situaţie în care nu reuşesc să înţeleg şi încă sunt scandalizat – o majoritate confortabilă de 70% ar fi putut permite să aibă dezbatere parlamentară autentică pe iniţiative. Vedem, în schimb, un fulger colosal şi o formă de furt până la urmă, inclusiv a democraţiei prin dezbatere parlamentară”, a conchis senatorul USR. (sursa. Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro