Eduard Hellvig ar putea deschide lista PNL la europarlamentare. Ce planuri are fostul șef SRI – surse
Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, ar fi avut discuții cu oameni din PNL pentru a intra în competiția pentru Parlamentul European, primul pe listă. Potrivit surselor HotNews.ro, Hellvig ar fi cerut să i se dea mână liberă și să-și formeze echipa cu care va candida la alegerile pentru Parlamentul European.
Pe lista cu candidați eligibili doriți de Eduard Hellvig s-ar regăsi actualul ministru de Externe, Luminița Odobescu, dar și nume ca Adina Vălean, Siegfried Mureșan dar și Ligia Deca sau Cătălin Predoiu, oamenii apropiați de președintele Klaus Iohannis.
Sursele HotNews.ro susțin că actuaul ministru de Externe Luminița Odobescu vizează postul de comisar european pe extindere și face lobby intens pentru aceasta poziție. Odobescu ar avea susținerea lui Eduard Hellvig care o dorește pe un loc eligibil la Parlamentul European.
De menționat ar fi că la începutul anului când în Coaliție se negocia rocada premierului, au existat discuții între PSD și Klaus Iohannis pentru o eventuală poziție a președintelui în forul european. Mai exact, președintele României și-ar dori postul de Înalt Reprezentant la nivel European iar Marcel Ciolacu l-ar fi asigurat de susținerea sa.
„Discuțiile se desfășoară în cerc extrem de restrâns, fiind doar câțiva oameni care știu despre de intențiile lui Eduard Hellvig”, susțin sursele citate.
Potrivit surselor HotNews.ro intrarea în competiția pentru Parlamentul European face parte dintr-un plan mai elaborat care ar avea ca scop să-l propulseze pe fostul șef al SRI în funcția de candidat PNL la prezidențiale. În acest sens, Hellvig și-ar construi o echipă de oameni profesioniști care să-l propulseze odată cu validarea mandatului său de europarlamentar, pentru poziția de candidat la prezidentiale din partea PNL.
„Alegerea lui Hellvig pe prima poziție la Parlamentul European l-ar valida pe acesta într-o competiție electorală în fața partidului, dar și la nivel european ca lider”, susțin sursele HotNews.ro.
De menționat ar fi că după demisia acestuia din funcția de șef al SRI, în culisele politicii românești s-a vorbit intens despre o posibilă candidatură a sa la prezidențiale din partea PNL. De altfel, liberalii au avut așteptări ca acesta să se întoarcă în partid.
În interiorul PNL există o serie de discuții neoficiale și mulți doritori pentru locurile eligibile din Parlamentul European. În forurile statutare ale partidului nu au fost discutate oficial sau neoficial numele posibililior și viitorilor candidați la alegerile europarlamentare.
Hotnews.ro a încercat să confirme oficial informațiile, dar liderii importanți ai partidului: secretarul general al PNL, Lucian Bode și prim-vicepreședinții Dan Motreanu și Rareș Bogdan au negat sau au evitat să comenteze informațiile HotNews.ro.
UPDATE ora 22.10 Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe neaga informațiile Hotnews.ro si susține ca dacă fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, s-ar exprima în sensul revenirii în partid, cu siguranţă că ar fi bine primit, relatează news.ro.
Despre deschierea listei PNL la europarlamentare de către acesta, Stroe a menţionat că nu l-a auzit vorbind despre această opţiune politică şi a precizat că probabil la începutul anului viitor se va finaliza lista candidaţilor la acest scrutin.
Informația că Eduard Hellvig este luat în calcul pentru europarlamentare a fost publicată și de news.ro.