Eduard Hellvig, explicații la o zi după reintrarea în PNL: „Alegeri care se anunțau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriașă”
Fostul director al Serviciului Român de Informații a revenit miercuri cu noi precizări, la o zi după ce a declarat că s-a reînscris în PNL, amintind că revenirea în partid „a produs o sumă de reacții rapide”.
Hellvig susține într-o postare pe X că a vrut să aducă o serie de lămuriri pentru că „printre aceste reacții au apărut și câteva speculații legate de intențiile” sale de viitor.
„Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar. Nu înainte, și în nici un caz cu scopul de a-l concura. Dimpotrivă, cred în Ilie Bolojan și am vrut să ofer un semnal chiar și prin această adeziune rapidă. Îl cunosc de 17 ani, și avem o relație excelentă. Îl apreciez pentru calitățile sale de om serios, muncitor și responsabil. Și cred că el este cel mai potrivit pentru o resetare adevărată în familia liberală. Ilie Bolojan este un liberal cu proiect, un om tenace și o persoană incomodă pentru aventurieri. Nu are darul de a seduce prin carismă, ci de a uni printr-o prestație personală solidă”, a scris Hellvig într-o lungă postare pe X.
Acesta a subliniat că președintele interimar al PNL și partidul sunt într-o cursă contra cronometru privind alegerile parlamentare care au loc pe 1 decembrie, după cursa prezidențială în care fostul lider liberal, Nicolae Ciucă, a obținut un scor de o singură cifră.
„Ilie Bolojan și PNL au doar trei zile pentru a convinge electoratul de faptul că liberalismul este o linie mai mult decât necesară în orice configurație politică va rezulta duminică seară. Liberalii au vocație europeană clară, dar și o atitudine conservatoare pe multe dintre subiectele cu adevărat importante. Ceea ce nu e puțin lucru. În primul tur al prezidențialelor de anul acesta s-a rezolvat rapid. Măcar am rămas cu o carte splendidă. Pentru turul doi, liberalii s-au plasat fără rezervele tradiționale de partea unuia dintre candidați. Fără negocieri. Pentru că nu ai ce să pretinzi pentru a susține parcursul euro-atlantic al României. Acesta este ne-negociabil. Opțiunea este evidentă și exclude orice ezitare tranzacțională”, crede fostul șef al SRI.
El a explicat susținerea unui candidat de dreapta pentru că va fi „președintele tuturor” și liberalii nu au cum negocia cu un șef de stat „care contestă formula apei potabile în timp ce o pupă pe gură fără rezerve pe mamașa știrbă a tuturor dictaturilor”.
Hellvig a mai afirmat că liberalii au „datoria de a-i reprezenta cu adevărat pe toți conservatorii care au protestat acum trei zile față de lideri de partid insensibili”.
El a sugerat că rezultatele nemaiîntâlnite din primul tur al alegerilor prezidențiale l-au motivat să revină în politică, unde la ora actuală contextul „nu e deloc grozav”.
„Duminică românii vor merge la urne pentru alegeri care nu se anunțau decisive, dar au devenit. O pondere importantă a partidelor democratice în Parlament ne va ține la distanță de un eventual și nedorit accident pe 8 decembrie. Alegeri care se anunțau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriașă – aceea de a oferi o plasă de siguranță pentru o democrație care merge pe sârmă”, a declarat Hellvig.
„Este faza în care echipa, clubul, mizele sunt realmente mai importante decât oricare dintre membri”, a conchis Hellvig.