Sari direct la conținut

Elena Lasconi îl atacă pe Trump după întâlnirea de la Casa Albă cu Zelenski: „O negociere de pace nu înseamnă bullying la adresa celui agresat”

HotNews.ro
Elena Lasconi îl atacă pe Trump după întâlnirea de la Casa Albă cu Zelenski: „O negociere de pace nu înseamnă bullying la adresa celui agresat”
Elena Lasconi. Inquam Photos / George Călin

Elena Lasconi face un apel la liderii europeni după scena de la Washington, în care liderul ucrainean Volodimir Zelenski, venit pentru acordul pentru minerale rare, a fost atacat de președintele american Donald Trump și vicepreședintele său, JD Vance.

„Pace în Ucraina nu se poate face fără Ucraina la masă! Ucraina, UE, SUA și Rusia. Uniunea Europeană trebuie să-și regăsească curajul! Mai mult ca oricând, e momentul să arătăm că știm să ne apărăm valorile, interesele și vecinii”, a scris, într-un mesaj pe Facebook, Elena Lasconi, președinta USR.

Ea îl acuză pe Trump de „șantaj” și „bullying”. „O negociere de pace NU înseamnă bullying la adresa celui agresat. NU înseamnă intimidare. NU înseamnă șantaj!”.

„Ucraina și-a câștigat, cu sânge și cu sacrificii, dreptul de a sta la masa negocierilor cu fruntea sus! Iar Volodimir Zelenski are tot dreptul să vorbească după trei ani de război crunt fără să fie umilit! În Biroul Oval se discuta soarta unui popor care a arătat că își apără țara cu prețul vieții. Aproape 100.000 de ucraineni au fost uciși de invadatorul rus, alte câteva milioane de ucraineni au ajuns refugiați într-o lume tot mai ostilă. Nici măcar președintele SUA nu are dreptul să umilească liderul acestui popor atât de curajos și să-l laude pe agresor”, a mai transmis Lasconi.

Președinta USR îndeamnă Europa să aibă curajul să fie „de partea corectă a istoriei”. Mai mulți lideri europeni au transmis și ei mesaje după evenimentele de la Casa Albă, majoritatea mesaje de susținere pentru președintele ucrainean.

„Cred că am avut dreptate să ajutăm Ucraina, să sancționăm Rusia acum trei ani și să continuăm să o facem”, a reacționat președintele Franței, Emmanuel Macron.


INTERVIURILE HotNews.ro