Sari direct la conținut

Elena Lasconi, reacție vehementă după decorarea judecătorilor CCR: I-au permis lui Iohannis să își prelungească viața bună de la Cotroceni pe banii românilor

HotNews.ro
Elena Lasconi, reacție vehementă după decorarea judecătorilor CCR: I-au permis lui Iohannis să își prelungească viața bună de la Cotroceni pe banii românilor
Elena Lasconi (Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)

Președinta USR, Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul 2 la scrutinul prezidențial din noiembrie, a criticat luni decizia lui Klaus Iohannis de a decora trei judecători de la Curtea Constituțională, apreciind că această hotărare a fost luată deoarece magistrații „i-au permis să își prelungească viața bună de la Cotroceni pe banii românilor”.

Șefa USR susține că decorarea președintelului CCR, Marian Enache, și a judecătorilor Livia Stanciu și Attila Varga, care au decis anularea alegerilor prezidențiale pe 6 decembrie este „o sfidare” față de români comisă de un „președinte ilegitim”.

„Niște judecători care și-au bătut joc de democrația din România, la ordinele unor politicieni corupți, au fost recompensați cu decorații, pe lângă pensiile speciale și toate beneficiile pe care deja le încasează. Astăzi, când pe agenda Parlamentului se află suspendarea sa care necesită avizul CCR. Tocmai astăzi, președintele ilegitim decorează judecători CCR”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook.

Candidata USR, clasată pe locul al doilea la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, susține că cei trei magistrați au fost decorați pentru că „i-au permis să își prelungească viața bună de la Cotroceni pe banii românilor”.

„Toți cei trei se pregătesc să primească la încheierea mandatelor și câte o primă în valoare de 6 indemnizații lunare. O sumă care poate ajunge și la circa 50.000 de euro!”, a mai declarat Lasconi.

Președintele USR a mai menționat că viitorul președinte al României „are obligația să retragă aceste decorații în prima zi de mandat”, precizând că va lua această decizie dacă va câștiga alegerile și reforma Curtea Constituțională.

„Ajunge! E nedrept că s-au anulat alegerile prezidențiale pe baza unor compuneri, fără nicio dovadă concretă, e nedrept că Iohannis a rămas agățat de Cotroceni, e nedrept că politrucii primesc decorații, pensii speciale și prime de zeci de mii de euro. E timpul pentru dreptate pentru toți românii care sunt cinstiți și muncesc în țara lor pentru un viitor mai bun”, a mai spus Lasconi.

Reacția sa vine după ce președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga.

A treia solicitare pentru suspendarea președintelui Iohannis

Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului analizează luni a treia cerere depusă de opoziție privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis.

Partidul Oamenilor Tineri (POT) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au redepus miercuri seară, din nou, cererea şi semnăturile pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, la Camera Deputaţilor şi la Senat.

Solicitarea lor este însoţită de cele 178 de semnături ale unor parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România şi Uniunea Salvați România (USR), a anunțat liderul AUR, George Simion, în contextul în care numărul minim necesar de semnături pentru acest demers este de 155.

Aceasta cea de-a treia încercare a opoziţiei de a aduce pe ordinea de zi a plenului Parlamentului solicitarea privind suspendarea președintelui Iohannis.

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat, pe pagina ei de Facebook, că au fost adăugate 26 de semnături ale unor parlamentari ai USR.

INTERVIURILE HotNews.ro