Sari direct la conținut

Elena Udrea cere in "Gala Bute" notele informative ale SRI despre "situatiile" angajatilor si firme

HotNews.ro

Elena Udrea le-a solicitat magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa ceara de la Serviciul Roman de Informatii (SRI) si DNA Alba note informative care ar arata „situatii cu posibil caracter ilegal create intre angajati ai ministerului si firme din afara institutiei”, informeaza Mediafax.

„Am avut la minister note trimise de la SRI in care se aducea la cunostinta situatii cu posibil caracter ilegal create intre angajati ai ministerului si firme din afara institutiei”, a declarat, luni, Elena Udrea, la iesirea de la instanta suprema.

De altfel, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au modificat conditiile controlului judiciar impus Elenei Udrea, in sensul in care acesteia i-a fost ridicata interdictia de a parasi tara, decizia nefiind definitiva.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisa in judecata, in dosarul „Gala Bute”, in care este acuzata de abuz in serviciu in legatura cu organizarea evenimentului omonim de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si respectiv de luare de mita in legatura cu finantarea de catre acelasi minister a mai multor contracte.

Alaturi de Udrea, au fost trimisi in judecata fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu si Dragos Botoroag.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro