Sari direct la conținut

Elena Udrea, Roberta Anastase si Ioan Oltean au primit unda verde pentru a candida la parlamentare sub sigla ARD/ Comisia de etica a Aliantei Romania Dreapta a respins 24 de candidati

HotNews.ro

Comisia de etica a Aliantei Romania Dreapta a respins 24 de candidaturi, decizie validata luni si de conducerea centrala a PDL. Potrivit surselor Hotnews.ro printre cei care nu au trecut testul criteriilor Monicai Macovei sunt primarul Devei, Mircia Muntean(PDL), Marinica Cazacu (PDL) si Cristian Radulescu (PDL). Aceleasi surse sustin ca Roberta Anastase, Elena Udrea si Ioan Oltean ar fi primit, luni, aviz favorabil de la comisia de etica a ARD, candidaturile acestora la parlamentare fiind admise.

Candidatura Elenei Udrea a fost validata intr-un final de comisia de etica cu trei voturi pentru si doua impotriva. Fostul ministru al Dezvoltarii regionale nu se bucura de o imagine favorabila, fiind acuzata in presa ca a acordat o serie de contracte discutabile in perioada de ministeriat.

De numele Robertei Anastase este legat scandalul numararii voturilor la legea pensiilor iar numele seful PDL Bistrita, Ioan Oltean, a fost implicat intr-un scandal mediatic in care sotia sa a fost acuzata ca a beneficiat de contracte cu statul in timpul guvernarii PDL.

Conducerea PDL a aprobat luni avizul de respingere a 24 de candidati ai formatiunii la parlamentare de pe listele Aliantei Romania Dreapta, a anuntat luni prim-vicepresedintele PDL Dorin Florea.

„Un om care a gresit in fata electoratului si un om care isi pune interesul personal mai presus de ceea ce inseamna Romania astazi cred nu are ce sa caute pe liste. (…) Intr-o perioada dificila, in care credibilitatea lumii politice este foarte scazuta, mi se pare absolut corect ca milosteniile sa se intample in alte parti.

La partide si intr-o Romanie care asteapta refacerea clasei politice mi se pare corect si responsabil sa-i analizezi si sa-i judeci dupa cum i-ar judeca si omul”, a explicat prim-vicepresedintele PDL Dorin Florea, citat de agentia Agerpres.

Sursele citate sustin ca printre cei respinsi de comisia de etica s-a numarat si liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu, insa conducerea partidului a trecut peste decizia comisiei si a aprobat candidatura acestuia. De altfel, Radulescu a declarat luni la Senat ca situatia s-a discutat in sedinta BPN a PDL si „toata lumea a spus ca nu este niciun fel de problema, se respecta criteriile, e in ordine”.

In vara, Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente semnificative intre averea dobandita si veniturile realizate de catre Cristian Radulescu si a cerut confiscarea a peste 120.000 de euro.

Un alt candidat respins de catre comisia de etica este Marinica Cazacu, liderul PDL Ialomita, care fost trimis in judecata in 2008 pentru abuz in serviciu.

Mircia Muntean, cunoscut ca traseist politic, fost membru PNL, a trecut la UNPR si in vara, dupa pierderea cursei pentru Consiliul Judetean Hunedoara, s-a inscris in PDL.

Din comisia de etica a Aliantei Romania Dreapta fac parte: Monica Macovei- presedinte, eurodeputat (PDL), Theodor Stolojan, eurodeputat (PDL), Ioan Mihai Greceanu, medic (Noua Republica), Mihaela Vasilatti, avocat (PNTCD).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro