Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica, prin decizia Curții Constituționale privind prescrierea faptelor
Elena Udrea – aflată în penitenciar, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute – scapă de dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată că ar fi acceptat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la „băiatul deștept” Bogdan Buzăianu pentru a interveni în sensul păstrării condițiilor negociate la o serie de contracte cu Hidroelectrica. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul lui Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia a fost luată marți de instanță, care invocă hotărârea Curții Constituționale privind prescripția.
Decizia de marți a Curții de Apel București – care poate fi consultată aici – nu este definitivă.
- „(…) încetează procesul penal faţă de inculpata Udrea Elena-Gabriela cu privire la infracţiunile de trafic de influență (…) și spălarea banilor (…), ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale”, a decis marți Curtea de Apel București.
Instanța a hotărât totuși confiscarea de la Elena Udrea a 2,5 milioane de euro, respectiv 900.000 de euro.
De asemenea, Curtea de Apel București a decis încetarea procesul penal și în cazul lui Dan Andronic, inculpat și el în acest dosar pentru mărturie mincinoasă.
Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, hotărâre pe care a contestat-o prin mai multe căi extraordinare de atac, toate fiindu-i respinse. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.
La momentul pronunțării deciziei din 2018, Udrea se afla în Costa Rica. Ea părăsise România la începutul lui 2018 și a cerut azil în Costa Rica. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată. A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă. Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă.
În aprilie 2022, când instanța supremă a decis că trebuie să meargă la închisoare, Elena Udrea a plecat din România înainte de pronunțarea deciziei instanței, fiind prinsă după câteva ore, în Bulgaria.
De asemenea, în martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. Și în acest caz, Udrea a folosit până acum numeroase căi de atac și, cerând încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, ea invocând deciziile CCR.
Dosarul Hidroelectrica
În acest dosar, aflat pe rolul Curții de Apel București, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA pentru că ar fi acceptat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la „băiatul deștept” Bogdan Buzăianu pentru a interveni în sensul păstrării condițiilor negociate la o serie de contracte cu Hidroelectrica. Udrea a fost trimisă în judecată în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.
Acest dosar a fost rejudecat. În iulie 2020, instanța supremă a decis că procesul Hidroelectrica, în care Elena Udrea este acuzată de trafic de influență și de spălare a banilor, iar Dan Andronic de mărturie mincinoasă, poate începe. Primul termen al acestui proces de la Curtea de Apel București a fost în octombrie 2021, când Udrea a mers la instanță, dar nu a intrat în sală, pe motiv că nu este vaccinată anti-COVID.
Acuzațiile pe care DNA i le-a adus Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica
Elena Udrea și Dan Andronic au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în decembrie 2017, în dosarul în care fostul ministru al Dezvoltării este acuzată că a acceptat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la „băiatul deștept” Bogdan Buzăianu pentru a interveni în sensul păstrării condițiilor negociate la o serie de contracte cu Hidroelectrica.
Procurorii susțin că Elena Udrea „a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 de dolari pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA”. Este vorba de Bogdan Buzăianu, considerat cel mai puternic „băiat deștept” din energie.
Din această sumă, Udrea ar fi primit, în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, și o creanță de 900.000 de euro, respectiv „o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații”. Dan Andronic era patronul Evenimentului Zilei.
Potrivit procurorilor, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media – Evenimentul Zilei, n.r.), Elena Udrea „a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”.