Sari direct la conținut

Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală. Proiectul de lege adoptat de Senat merge la promulgare

HotNews.ro
Elevi la o scoala din sat din Romania, Foto: World Vision Romania
Elevi la o scoala din sat din Romania, Foto: World Vision Romania

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de cameră decizională potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la și până la școală, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, transmite Agerpres.

„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/ acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/ până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, prevede propunerea legislativă în forma adoptată de Camera Deputaţilor, însuşită, marţi, şi de plenul Senatului.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023.

Propunerea legislativă de completare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost iniţiată de deputatul liberal Robert Sighiartău. Aceasta va merge la promulgare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro