Eliza Chirila, reprezentata tinerilor din Romania la Organizatia Natiunilor Unite: Un tanar care are in CV doar studiile universitare si nimic mai mult nu va putea avea prea usor jobul dorit
Eliza Chirila (22 de ani) isi termina vara aceasta mandatul ca delegat de Tineret la ONU, este studenta la Facultatea de Drept a Universitatii Romano-Americana si vicepresedinta pe Relatii Externe a Uniunii Studentilor din Romania. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, tanara a explicat ca „Delegat de Tineret al Romaniei la Natiunile Unite” este un program guvernamental, implementat de catre Ministerul Tineretului si Sportului, in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, de reprezentare publica a intereselor tinerilor romani la nivel international.
Potrivit acesteia, in fiecare an, printr-un proces national deschis de selectie, se aleg doi Delegati, pentru a reprezenta interesele generatiei lor in cadrul lucrarilor organismelor Organizatiei Natiunilor Unite, in urma consultarilor cu tinerii romani. In aceasta competitie se pot inscrie tineri cu varste intre 18 si 25 de ani, care au petrecut cel putin un an din ultimii trei in Romania, care cunosc limba engleza si/sau franceza, tineri ce sunt familiarizati cu politicile de tineret la nivel global si international si care sunt interesati de domeniul Natiunilor Unite.
Eliza Chirila a declarat ca „intr-o realitate in care locurile de munca bine platite sunt destul de putine, in care facultatile livreaza someri si nu profesionisti, cred ca un tanar care are in CV doar studiile universitare si nimic mai mult nu va putea avea prea usor locul de munca dorit si se va lovi de nenumarate frustrari privind viitorul sau profesional”.
Potrivit acesteia, „experientele de voluntariat din timpul anilor de studiu, un job part-time avut sau alte activitati prin care un tanar da dovada de implicare si de seriozitate cantaresc foarte greu in orice aplicatie, daca vin alaturi de cunostinte temeinice in domeniul de studiu. Activitatile extracurriculare nu aduc plus valoare doar CV-ului, ci si propriei persoane, pentru ca te ajuta sa iti dezvolti competente si abilitati necesare intreaga viata. Mai mult decat atat, atunci cand esti implicat social, ajungi sa cunosti foarte multi oameni valorosi, iar la un moment dat vei constata ca oportunitatile vin singure la tine, fara a mai fi nevoie sa le cauti”.
Delegatul de Tineret al Romaniei la Natiunile Unite considera ca sistemul romanesc de invatamant „nu este centrat pe nevoile studentului/elevului si nu este conectat la nevoile pietei muncii”. „E un sistem de invatamant de masa, care a uitat sa creeze lideri, sa ambitioneze tinerii si sa promoveze valorile”, este de parere Eliza Chirila.
Aceasta povesteste ca ii place sa se implice in proiecte, sa faca voluntariat si sa fie „in preajma oamenilor mai buni decat mine, care sa ma ambitioneze, care sa ma determine sa muncesc si mai mult, tocmai pentru a ajunge la nivelul lor de cunostinte”. In ceea ce priveste planurile pe care le are dupa terminarea facultatii, Chirila spune ca i-ar placea sa urmeze un master in Relatii Internationale, dupa care planuieste sa se inscrie la doctorat si sa ramana in mediul academic pentru a preda. „Nu calea spre succes este cea care trebuie cautata – calea se arata singura, atunci cand muncesti cu seriozitate si responsabilitate”, sustine Eliza Chirila. Potrivit acesteia, drumul spre implinire consta in testarea limitelor si in infrangerea temerilor de nou sau de necunoscut. „Din ceea ce am trait pana acum, am invatat sa am rabdare si incredere in mine, pentru ca in final, totul are sens si lucrurile se aseaza frumos”, ne-a marturisit Eliza Chirila